VIS DE ARTIST

VIS DE ARTIST

REVISTA

Ziua Culturii Naționale 2017

Eminescu - poet național  și universal, Sabina Budacă

Eternitatea clipei

 

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor,
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largele
Vase de lemn;


Niste cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
    Pustietăți.
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
    Drumuri de nori.

 

„Mihai Eminescu deschide cu numele lui magic toate porțile spiritului întrucât substanța creației stă sub semnul eternității prin ancorarea sa spiritual atât la tradițiile simțirii românești, cât și la esențele culturii europene, poetul formându-se la școala lui Homer, Shakespeare precum și la aceea a clasicului folclor românesc.[1]”

Dacă el a debutat în anul 1866 cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, scrisă la moartea profesorului său de limba română, și a murit în anul 1889, având o perioadă de 23 de ani în care a scris și compus cele mai valoroase opere ale românilor, și nu numai,fiind considerat „luceafărul poeziei românești”, mă întreb: cum reușea poporul român să îl răsplătească dacă ar fi trăit până la adânci bătrâneți, iar creațiile sale inestimabile erau înzecite?

Dacă s-ar face un interviu, pe stradă, oare câți oameni ar reuși să recite versuri scrise de Eminescu, câți ar putea descrie, pe scurt, viața marelui poet? Aceste întrebări ar trebui să ne frământe, să nu avem pace fără să cunoaștem un minim de cunoștințe despre marele poet și despre alți scriitori, ar trebui să ne cunoaștem trecutul pentru a putea privi și izbuti spre viitor.

Eminescu mergea deseori la Blaj unde compunea lângă stejarul care i-a devenit prieten. Activează în rândul societăților studențești, colaborează cu diferite reviste, duce o viață activă, cu multe preocupări, însă apar primele semne ale bolii sale. El se tratează atât în țară, cât și în străinătate. După aproximativ un deceniu și jumătate de luptă cu boala, pe 15 iunie 1989 părăsește această lume.  A fost înmormântat în București, la cimitirul Bellu.

 

 

 

Bibilografie:

  1. BADEA, MARIANA, Limba și literatura română, București, Editura Badea& Professional Consulting, 2008.

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



[1] Mariana Badea, Limba și literatura română, Editura Badea& Professional Cosulting, București, 2008, pp. 95-96.

Volum dedicat personalităților muzicale botoșănene

prof.dr. Cătălina Constantinovici,
președinta Asociației culturale Vis de Artist

 

Și în acest an, Asociația culturală Vis de Artist vă invită să contribuiți la realizarea publica­ției ”Botoșani, oraș al muzicii europene”, vol. II. Volumul colectiv va cuprinde două secțiuni: una dedicată personalităților muzicale botoșănene1, cealaltă – muzicii europene.

Înscrierile se mai pot face până pe 7 martie 2016, prin trimiterea unui rezumat (maximum 10 rânduri) în limba română la adresa visdeartist@yahoo.com. Taxa de participare este de 10 lei și se va achita, în perioada 23 februarie – 7 martie 2016, în contul Asociației RO 18 RNCB 0041085662310001, deschis la BCR Botoșani, cu mențiunea TAXĂ VOLUM.

Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta materialele primite.

 

Studiul va avea următoarele coordonate:

– Titlul lucrării (Times New Roman 14, Bold, centrat);

– Prenume, nume (cu menționarea gradului didactic, Times New Roman 12, centrat);

– Numele instituției pe care o reprezentați și adresa ei (Times New Roman 12, centrat);

– E-mail (Times New Roman 12);

– Rezumatul în limba engleză (Times New Roman 12, italic);

– Cuvinte cheie (5): în limba română;

– Key Words (5): cuvintele cheie în limba engleză;

– Textul va fi redactat cu Times New Roman 12, la distanța de un rând și jumătate, margini de 2,5 cm (sus, jos, dreapta, stânga), dimensiunile maxime ale unei lucrări să fie de 6 pagini, exemplele și tabelele vor fi numerotate. Notele de subsol (Prenume, nume, titlul lucrării, editura, orașul, anul apariției, pagina) trebuie să se reflecte în bibliografia finală;

– Bibliografie în ordinea alfabetică a numelor autorilor (Times New Roman 12) NUME, PRENUME, titlul lucrării, orașul, editura, anul apariției.

Termenul de trimitere a lucrărilor este 20 martie 2016.

În cazul în care studiul depășește numărul de șase pagini, se va percepe o taxă de 5 lei/pagină, care va fi achitată fie în perioada de înscriere (23 februarie – 7 martie), fie în perioada 21-26 martie 2016.

Lansarea publicației va avea loc în data de 21 iunie 2016, de Ziua Europeană a Muzicii. Fiecare participant este invitat să-și susțină studiul și va primi câte un exemplar/ participare (in)directă.

Vă mulțumim!

http://visdeartist.blogspot.ro/p/boto_25.html

 http://no14plusminus.ro/2015/07/10/volumul-colectiv-de-studii-botosani-oras-al-muzicii-europene

http:// http://botosaniulcultural.blogspot.ro/2015/06/botosaniul-muzical-editia-2015.html

1 Vă prezentăm, orientativ, lista personalităților muzicale botoșănene, realizată de către voluntarii Vis de Artist (în ordine alfabetică), care este și va rămâne deschisă:

  1. ACÉL, Ervin (3.06.1935, Timișoara – 24 august 2006, Viena) – 1960-1963, profesor de pian, dirijor permanent al Filarmonicii botoșănene.
  2. ANDRIESCU, Maria (Popovici-Bâznoșanu) (6/18.09.1878, comuna Bâznoasa-Lunca, județul Botoșani – 2.03.1981, București).
  3. ANDRIESEI, Mihai (28.10.1906, comuna Brăeşti, judeţul Botoşani – 17.12.1981, Braşov).
  4. BOTEZATU, Petre (27.02.1911, Dorohoi, judeţul Botoşani – 1.12.1981, Iaşi).
  5. BUCESCU, Iulia (13.05.1935, comuna Sulița, județul Botoșani – 6.01.2015, Iași).
  6. CĂPĂȚÂNĂ, Silvia (11.03.1892, Dorohoi – ?).
  7. CIOMAC, Emanoil (5.02.1890, Botoşani -13.05.1962, Bucureşti).
  8. COCORĂSCU, Madeleine (22.07.1886, Botoșani – 6.08.1971, București).
  9. COJOCARU, Gheorghe (27.05.1928, satul Corjeuți, comuna Pomârla, județul Botoșani – 2002).
  10. CONSTANTINESCU, Constantin I. (pseudonim Costin Conduraş) (28.10.1903, Truşeşti, judeţul Botoşani – 22.02.1985, Iaşi).
  11. DAMIAN, Mihai (15.07.1954, la Botoşani).
  12. DANDARA, Liviu (3.12.1933, comuna Miorcani, judeţul Botoşani – 22.06.1991, Bucureşti).
  13. DECKER, Carol Anton (26.09.1857, Botoşani – 26.01.1908, Iaşi).
  14. DRON, Theo (Thodire) (2.03.1894, Darabani, judeţul Botoșani – 25.06.1977, Bucureşti).
  15. DUNCA-SCHIAU, Constanţa (16.02.1843, Botoşani – 192?, Bucureşti).
  16. ENESCU, George (7/19.08.1881, comuna Liveni-Vârnav, azi George Enescu, judeţul Botoşani – 4.05.1955, Paris).
  17. ENĂȘESCU, Dan (n. Botoșani).
  18. FILIP, Iancu (186?, Botoşani – 22.12.1897, Fălticeni, judeţul Suceava).
  19. FILIP, Vasile (1.03.1900, Botoșani – ?).
  20. FLEURY, Victor C.
  21. GHEORGHIAN, Iosif (29.08.1829 Botoșani – 25.01.1909 București).
  22. GHEORGHIU, Corneliu (n. 18.09.1924, Botoșani).
  23. HORCEAG, Savel (5.12.1898, sat Dorobanți, comuna Nicșeni, județul Botoșani – 19.07.1996, București).
  24. IONESCU, Dimitrie (”Moș Chintă”) (2.10.1850, comuna Fîntînele, județul Botoșani – 3?.08.1942, Mănăstirea Agafton, județul Botoșani).
  25. LUPU, Constantin (19.05.1951 Gâdinți, comuna Sagna, județul Neamț – 27.10.2013, Botoșani).
  26. MACOVEI, Grigore (23.01.1908, com. Lozna, jud. Botoșani – 3.08.1976, Suceava).
  27. PARASCHIV, Ilie (1830?, Botoșani – 1900? Botoșani).
  28. PARASCHIV, Nicolae (Neculai Paraschie) (1856, Botoșani – 1918, Botoșani).
  29. PINTILIE, Ștefan (9.12.1930, com. Bucecea, jud. Botoșani –  ?.10.1982, Suceava).
  30. POPESCU, Mariana (n.19 iulie 1949, Botoșani).
  31. POSLUŞNICU, Mihail Gr. (1/14.11.1871, Suceava – 30.01.1936, Botoșani).
  32. PRELIPCEAN, Ioan (28.12.1929, com. Horodnicul de Jos, jud. Suceava – 6,07.2012, Botoșani).
  33. PROTOPSALTUL Evstatie (14??, Cristeşti, judeţul Botoşani – 1556, Bistriţa, judeţul Suceava).
  34. SAINT-GEORGES, Alexandru (1854, satul Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani – 30.04.1904, Iași).
  35. SAINT-GEORGES, Didia (Maria Alexandrina) (24.09.1888, Botoșani – 24.01.1979, București).
  36. SEVEREANU, Nicolae (14.10.1864, Flă­mânzi, jud. Botoșani – 8.03.1941, Buzău).
  37. TAMBERLICK, Enrico (Toma Cosma) (16.03.1820, Flămânzi, jud. Botoșani – 15.03.1899, Paris).
  38. ȚĂRANU, Andronic (1852, Botoșani – 03.1930, Botoșani).
  39. VITCU,  Dumitru (n.2.03.1940, com. Ibănești, jud. Botoșani).
  40. ZMEU, Ioan (30.01.1860, Botoșani – 28.04.1922, Curtea de Argeș).

Vă reamintim că în 2016 se împlinesc 135 ani de la nașterea lui George Enescu.

 

Îmi plac desenele animate

Personajele iubite de mică

Sabina Budacă

 

            Cel mai îndrăgit desen animat era “Holly Hobby”, o fată care avea două prietene pe nume Sara și Andreea. Holly avea un frate, Robert, și el avea un purceluș tare haios, Roger. Era foarte drăguță, sinceră și deșteaptă.

             Acum, că am crescut, nu mai am atât de mult timp liber, și răbdarea necesară de a vedea două episoade pe săptămână. Dar când mă uit la respectivele desene animate îmi aduc aminte de copilărie și de momentele frumoase petrecute.

             Atunci când eram mică vroiam din tot sufletul să ajung ca Holly Hobby pentru că eram convinsă că puteam ajuta pe ceilalți să se descurce mai bine.

            Nu doar Holly Hobby era desenul meu preferat, era și „Tom și Jerry” care mă făcea să râd. Câteodată plângeam de la atâta râs! Muzica era compusă de Scott Bradley, compozitor care a combinat muzica jazz cu cea pop și cea clasică.

            În aproape fiecare episod Tom, un motan alintat, vrea să îl prindă pe Jerry, șoricelul maro, care stă mereu în preajma motanului. De foarte puține ori se întâmplă ca Tom să îl prindă pe Jerry. Poznele pe care le făceau împreună și peripețiile amuzante prin care treceau erau foarte hazlii și nostime. Cu toate că Tom era mai mare, Jerry, deși era mai mic și mai deștept, a reușit să-l învingă de fiecare dată.

           Și „Doctorița Plușica” îmi plăcea și încă îmi place foarte mult. Această Fetiță face așa zisele ei „minuni” animalelor de pluș, numit și „doctorul animalelor”. Ea dă viață jucăriilor printr-un mod cu totul și cu totul special, nimeni neștiind de această „putere bizară”.

            Ea simte o atracție când jucăriile sunt „rănite”. În lumea desenelor totul este posibil! Până și niște banale jucării au „darul” de a prinde viață, de a se răni, activități specifice oamenilor. În cabinetul fermecat, se întâmplă toate minunile, păstrate cu mare grijă în Marea Carte „Au Au”. Acolo se află toate bolile pacienților.

            Din punctul meu de vedere, aceste desene trebuie văzute de oricine, fie că sunt sau nu mai în vârstă, aceste desene parcă te aduc din nou la starea de copil.

Culorile, un alt mijloc de exprimare a sentimentelor - Ana Maria Podovei

           

Iubirea, bucuria și tristețea, cu toții le simțim.

M-am gândit să le atribui acestor sentimente câte o culoare, dar... care?

Am privit floarea mamei de pe pervaz. Aceasta era de un roșu aprins, călduros. Roșu: trandafirul dăruit persoanei iubite. Exact! Iubirea! Sentimentul arzător ce nu poate fi învins, la fel de arzător ca și roșul. Doar privind floarea inundată de această culoare, puteam simți căldura, iubirea.

În acel moment, am observat cum soarele își revărsa o rază asupra florii. O încălzea, iar aceasta părea că emană bucurie. Galbenul palid al razei transmitea acest sentiment; luminos, energic, la fel ca soarele.

Cerul era de asemenea senin, fiind pictat într-un albastru deschis. Privirea mea era scufundată în profundul acestei culori. Dar, chiar și așa, cu frumusețea ei, îmi aducea un sentiment de singurătate, de tristețe. Albastrul: liniștitor, elegant și tainic.

Astfel, doar privind în jurul meu, doar căutând mai detaliat printre înțelesuri și ascunzișuri, am găsit răspunsul pentru întrebarea mea: "Ce rol au culorile în exprimarea sentimentelor?".

Prietena mea, cartea - Sabina Budacă, 9 ani

Cartea este bogăția omului. Din ea înveți diferite lucruri care în viață te vor ajuta. Crezi, la început, că totul va da greș, dar din carte înveți!   

Din cărțile bune aflăm multe informații interesante. Bogățiile țării și frumusețile patriei române. Oamenii care muncesc dau totul pentru viață, dar nu obțin nimic, doar cu cartea vei avea ceva în viață. Învățăm despre țări, locuri îndepărtate, de asemenea cunoaștem și lucruri noi. Cartea ne învață multe, fără ea am fi fost un nimic!

Ea ne învață cum să ocolim răul, să fim buni cu ceilalți, să facem fapte bune. Dar și să iubim adevărul și frumosul țării și al lumii, să muncim cu dragoste. Părintele Iustin Pârvu spune că cititul unei cărți este ca mersul pe jos, ai timp să te oprești ori de câte ori vrei pentru a admira un loc. Este adevărat că nouă, copiilor, ne este mult mai comod să privim un film, un desen animat care are la bază o poveste, dar dacă ceva nu am înțeles nu putem revedea partea neînțeleasă. Când citești o carte, poți relua pasajele neînțelese, le poți reciti de câte ori vrei, îți poți scoate idei principale, expresii frumoase.

Fără carte nu am fi fost nimic! Ea ne învață foarte multe lucruri interesante.

Povestea curcubeului - Sabina Budacă, 9 ani

În Ținutul Ceresc, trăiau o dată cinci pitici care protejau comoara de la capătul curcubeului. Într-o dimineață, piticii văzând că la capătul curcubeului nu mai era comoara, au strigat către culori:

-Vai, vai! A dispărut comoara!

- Cum? Dar voi, ce ați făcut?

- Din păcate... am ațipit.

- Toți ați ațipit?

- Da, toți!

Culorile curcubeului - Roșu, Orange, Galben, Violet, Albastru, Indigo și Verde - le-au spus piticilor:

            - De ce v-am pus să păziți comoara?

            - Ca să nu o fure nimeni!

            - Și acum ce s-a întâmplat?

            - A furat-o cineva!

           - Fugiți, căutați-o, aduceți-mi-o, repede!!!

           - Dar pe unde să căutam?

           - Nu știu, mi-o aduceți! Și repede!

Piticii, pornind la drum, s-au urcat într-un pom, după smochine, și au văzut că într-un cuib o pasăre avea cufărul în care era comoara. În cuib era și un lănțișor care era a unei fetițe, o coroniță care era a unei femei și un ceas de mână care aparținea unui bărbat. Ei au dus lănțișorul, coronița și ceasul la persoanele potrivite. Piticii au dus comoara la curcubeu și culorile erau atât de mândre de ei, încât le-au dat cheia comorii.

Comoara era o statuie mică, sculptată ca un curcubeu și pictată exact ca și curcubeul piticilor.

Piticii au învățat că nu trebuie să mai părăsească comoara. Ei le-au promis că nu vor mai pleca de lângă curcubeu.

ZIUA CULTURII NAȚIONALE, BOTOȘANI, 2015

Fotografie realizată de Andreea Vrînceanu.

 

 

scrisoare către Mihai Eminescu - Ana Maria Gîbu

(ianuarie 2015)

 

iubire

vreau să ajung în lumea ta

logodită cu albul din fiecare așteptare              

 

îți scriu cu pulbere de stea necăzătoare

pe cunună de mirt despre robia iubirii

despre tremurul apelor

jalea șoaptelor când nu ești

trăiesc cu dorurile înghețate în focul durerii

 

mocnirea dorinței

galopul gândului

iertarea nopții

te cheamă

 

îți scriu iar și iar

cu lacrimi gemene pe rochia de mireasă

dorința mea

dorința răsăritului

mirarea crângului

de a veșnici iubirea în clipe

în ani

în vreme

 

ascultă de când se trezește și până adoarme ziua

durerea florilor albastre

și hai să ne-mbătăm cu roua iubirii

înnodată pe fir de romaniță

într-un ochi de lume

 

te vreau

te caut...

și zilele te caută

ele nu știu că strigătul pădurii

se aude din când în când

nici că plopi fără soț nu mai sunt

i-am găsit legați în codrul fără început

adormit cu fruntea cuprinsă de umbre

ca și dragostea ta

zbuciumul apelor a îmbrățișat nuferii

ascunși în tristețea izvorului

doar malul tresare de iubirea mea

trezind stelele-amuțite

în iatacul nopții

încă-și amintesc de tandrețea miresmelor în alb

și tic-tac-urile inimilor noastre

ești teiul meu și-ai dat în floare

așteaptă-mă iubire

vin

nu te-am uitat

 

ești în cușca minții

să-ți fie cald

și dor de viață

nu mai număr plopii

unii sunt prea bătrâni

și nu-și pot ridica fruntea

alții merg pe jos

și îmi închid ochii

cu ramuri fermecate

de cuvinte

așa cum ți-ai dorit

le amintesc doar când vine primăvara

 

mă-nchin la stele

împletind cununi

din flori uscate

de plâns

de dor

de drag...

 

la margine de lac

nuferii te strigă

 

 

la aniversare - Ana Maria Gîbu

 

am adunat atâtea cuvinte...

se zbenguiau

între soare și iarbă

nu știu cine le-a aruncat

 

iau nectarul

celor desprinse

din luceafăr

cunosc sclipirea

le ascund

într-un cotlon știut de noi

nu dau nimănui

 

leg azi într-un colț de batistă

puțin

presar peste singurătatea amiezii

și mă închid în teiul cărunțit

 

o schimb la Ipotești

pe un poem

 

 

şi azi plopii sunt fără soÅ£ - Ana Maria Gîbu

(lui Eminescu)

 

trăiesc în cea mai bună

dintre lumi

unde tu ai rămas frate

cu stelele

luna şi lacul

cu plopii mereu fără soţ…

ieşiţi din legi

au plecat cu iubirea

 

marea

îmi duce privirea

prin zări miruite

cu mirosul florilor

de tei şi albăstrele...

în concert enescian

lutul de acasă

îmi poartă urmele acolo

pe oriunde ...

aici

ochii tăi mari şi adânci

devin felinare

contopite în cioburi de stea

 

umbli azi hai-hui

prin sufletul meu

oferindu-mi şoapte

din dorurile tale

de ducă

de lac

de drag

de plopi

de stele...

de ea...

 

luna

cea de atunci şi cea de acum

alunecă pe umeri de umbre

se ascunde în teii care ard în nelinişti

şi tremură

prin tăcerea cerului aud

murmur din ultimul dor

 

la ziua ta

nemărginirea cântă

Desen realizat de Ana Maria Podovei, după ”Lacul” de Mihai Eminescu.

 

 

 

Dor de Eminescu – Ilinca Nițuleac

 

Mi-a fost de Eminescu!

Iar, acum, de ziua lui

Hai să ne-amintim cu toții

Aici, în orașul lui,

Idile, basme, poezii,

E de-a pururi printre noi

Marele luceafăr bland

Inima-mi bate vioi

Nu-l uitarăm ani la rând.

Este mândru ca noi toți

Străbunici, părinți, nepoți,

Cu drag recităm voioși,

Un noian de poezii.

   

 

Fotografie realizată de Cătălina Constantinovici.

 

 

 

El, Eminescu! - Sofia Lungu

 

Eminescul nostru este,

Visul oricărui artist...

Viața i-a ajuns poveste,

Ce o lume a cuprins!

 

A scris tot despre iubire,

A-nălțat tot ce-i frumos.

Suferința-i a fost oprire,

Ca visul s-o ia in jos!

 

Eminescu-a fost simțire,

Ne-a lăsat curajul lui.

Limba noastră, moștenire,

Nu pradă... eșecului!

 

A 'urcat' pân' la Luceafăr

Și-a trăit, din plin, firescu'.

Că e demon sau e înger...

Este el... el, Eminescu!

 

 

Fotografie editată de Maria Timoficiuc.

 

 

 

 

Eminescu, pentru inima mea - Gabriela Ana Balan

 

Pribeag pe meleaguri străine

Departe de codrii, izvoare, Carpaţi

Cu greu îmi astâmpăr într-o carte

Dorul de mamă, de tată, de fraţi

 

Citesc poezia, mă doare dorul de casă

Visez că stau cu poetul la masă

Deodată nu mai vreau să mor

Visez că sunt copil şi dorm lângă izvor

 

Eminescu pentru sufletul meu

Eminescu pentru limba română

Eminescu pentru cântecul meu

Eminescu pentru patria mumă

 

Deodată sunt o floare albastră

Plop fără soţ, luceafăr rătăcit

Doi ochi desenaţi pe fereastră

Deodată sunt un tei îndrăgostit

 

Şi parcă văd în carte o filă albă

O mână din cer desenează pe ea

O linie şerpuită, drumul spre casă

Un contur cât  inima mea

 

Deodată mă visez sub clar de lună

Sunt lebăda ce spune “noapte bună!”

Eminescu pentru inima mea

Eminescu pentru a fi împreună

 

 

Fotografie realizată de Emma Ianuș.

 

 

 

Închinăciune – Costică Nechita

 

Din fruntariile vremii,

Printre miile de stele

Tu răsari pe bolta lumii,

Crai, în vechile castele.

 

Cobori luna în adâncuri

Şi te ‘nalţi din nemurire…

Cu-ale tale calde stihuri

Luminezi o omenire.

 

Tu îmbraci cu-a ta sclipire

Codrul care-Å£i duce dorul

Şi ridici din adormire

Clipe ce-au simţit fiorul.

 

Oşti trecute-n nefiinţă

Ce-au stat pavăză-n hotare

Ţi se-nchină cu credinţă

Undeva, sub Carul Mare.

 

Regi şi împăraÅ£i de-a rândul

Ce ţi-au fost muze sub soare,

ÎmpăcaÅ£i acum cu gândul

Dorm, pe rugii din altare.

 

Tu cobori în nopÅ£i senine

Din înaltul cel de gheaţă,

Legănat doar de suspine

Te întorci iarăşi la viaţă.

 

Bucuros  de ,,revedere”

Codru-ţi face plecăciune,

A dorinţelor mistere

Vor a-ţi cere iertăciune!

 

Te înalţă şi coboară,

Tu, Luceafăr, din poveste…

Curgi în mine tu, comoară,

Şi rămâi soare pe creste!     

           

 

Fotografie realizată de Cătălina Constantinovici.

 

 

 

 

Cătălina Constantinovici - Privire istorică asupra inserției muzicii de divertisment în creația academică, București, Editura Muzicală, 2014

http://catalinaconstantinovici.wordpress.com/privire-istorica-asupra-insertiei-muzicii-de-divertisment-in-creatia-academica/

Cartea poate fi procurata si direct de la autoare, prin mesaj.

Speranță pentru o nouă zi

Ana Maria Gîbu, voluntar,
Asociația culturală Vis de Artist Botoșani

 

Mă regăsesc în fiecare imagine publicată în presa scrisă sau cea virtuală și retrăiesc cu mare bucurie, dar și cu emoție clipele petrecute alături de marea familie a Asociației “Ne trebuie speranță”, aflată la ceas aniversar.

Atmosferă caldă, prietenească, de sărbătoare! Baloane colorate, flori, copii frumoși, îmbrăcați în ținute de spectacol și multă, foarte multă lume! Nici urmă de tristețe nu am văzut pe chipul copiilor, dar nici a membrilor familiilor acestor copii.

Am văzut părinți puternici, gata să facă orice pentru copilul lor venit pe lume cu “nevoi speciale”, așa cum i l-au dăruit Dumnezeu.

Au cântat, au recitat, au dansat, ne-au oferit ei nouă, invitaților, momente unice de o altfel de bucurie, o altfel de fericire! Fiecare moment al spectacolului oferit de acești copii, sub privirea atentă a familiei, sub directa îndrumare a voluntarilor, a instructorilor, a fost pentru mine o lecție interesantă de viață, de voință, de frumusețe și înălțare umană. Prin tot ce au făcut ne-au transmis mesajul lor: ”aceștia suntem noi!”.

Mă bucur enorm că am fost prezentă împreună cu colega mea, Georgiana Jașcanu, și cu doamna profesoară Cătălina Constantinovici, președinte al Asociației culturale ”Vis de Artist”, din care fac parte ca ”voluntar pentru cultură”, și am trăit clipe minunate la această gală aniversară.

Ne trebuie Speranță! Speranța de mai bine, speranță pentru tot ce-i frumos! Acești copii vor atât de puțin de la noi, ceilalți, doar să-i luăm de mână, să le zâmbim, să ne jucăm cu ei, să-i lăsăm să ne privească, să-i acceptăm lângă și cu noi, așa cum sunt!

A fost o zi minunată! Admir munca frumoasă și responsabilă pe care voluntarii o fac în folosul acestor copii și a familiilor lor! Îmi doresc să particip, ca voluntar, la cât mai multe acțiuni de acest gen, să pot face prin ceea ce știu eu mai bine ca măcar un copil să zâmbească și să-i dăruiesc o clipă de fericire.

Voluntariatul să nu rămână o poveste, ci să fie mereu ceva de povestit[1]!

 



[1] În 2012, Săptămâna Națională a Voluntariatului  s-a desfășurat sub sloganul: â€œVoluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul este de povestit.”.

 

Mischa Kids - 3 ani de împliniri

                                       Andreea Prepeliță, voluntar Vis de Artist

 

Copilăria. Cea mai frumoasă parte a vieÅ£ii, când te uiÅ£i la un nor și vezi o văcuţă  cu o găleată în cap, când îÅ£i faci prieteni fără un interes anume, când te bucuri pentru o bombonică cu ciocolată găsită în geanta mamei, când începi o etapă uimitoare a vieÅ£ii: grădiniÅ£a și joaca.

Nu e tocmai uşor. Dacă nu ai oameni care să te ajute să ai cel mai frumos loc unde să te joci, să îÅ£i faci prieteni adevăraÅ£i care să îÅ£i stea alături la bine și la rău, persoane pe care să le Å£ii minte o viaţă întreagă. Persoanele de la Mischa Kids sunt oamenii ce ne pot sta alături în perioada inocenÅ£ei.

Mischa Kids tocmai a împlinit trei anişori, timp în care au educat copiii, au petrecut alături de micii puşti şi le-au oferit zile fantastice. Mischa Kids nu e o clădire sau un nume de care poate ai auzit cumva, e o comunitate unde se dezvoltă zeci de copii, unde se creşte următoarea generaÅ£ie, unde se dezvoltă inocenÅ£a și inteligenÅ£a în acelaşi timp. Mischa Kids e reprezentată doar de o mână de oameni plini de iubire, frumuseÅ£e, mândrie pentru munca pe care o fac și atenÅ£ie pentru fiecare gest, lucru, sentiment, fior, răceală și vorbe ale fiecărui copil care le stă în faÅ£a lor, cu un zâmbet larg, deschis și fără un dinte în faţă, cu ochii aceia mari şi strălucitori care spun un simplu ,,Mă laşi să mă joc?”. Aceşti oameni ne-au deschis o nouă poartă către o  nouă  concepÅ£ie şi abordare pentru a educa prichindeii.

În sfârşit, Mischa Kids a împlinit 3 ani! Au sărbătorit cu mare fast aniversarea   lor, alături de prieteni care le sunt alături de ani buni: Vis de Artist, G-Power, librăria Alexandria Botoşani şi alÅ£i invitaÅ£i din unităţile de învăţământ boto­ÅŸÄƒ­nene. ToÅ£i aceşti oameni au dorit să dăruiască Clubului Mischa Kids un cadou din inimă : un spectacol. Cu muncă grea și multe repetiÅ£ii îmbibate cu  emoÅ£ii, toÅ£i membrii care au participat la spectacol, coordonatorii şi îndrumătorii lor, toÅ£i au dorit să le ofere celor de la Mischa Kids munca lor drept mulÅ£umire… muzică  plină de farmec, dansuri impresionante şi o demonstraÅ£ie de karate adevărată. Cei de la ziarul Buzz au luat interviuri, copiii de la Vis de Artist au dăruit publicului câte 3 minute de armonie plină de graÅ£ie, dansatorii de la G-Power ne-au arătat ce ştiu să facă mai bine, modelele îmbrăcate de şcoală, cu ajutorul magazinului Louise și al librăriei Alexandria, au defilat şi au pozat cu mult fason, iar demonstraÅ£ia de karate a lăsat oamenii cu gura căscată.

                                          LA MULÅ¢I, MULÅ¢I ANI, MISCHA KIDS!

 

”Steaua mea norocoasă”

Doamna mea

Andreea-Daniela Prepeliță, 12 ani, Botoșani

 

Pariez că, după titlu, vă gândiți că voi face risipă de cerneală din călimara mea cea nouă și voi scrie despre o stea de pe cer, fără o lumină proprie, fără un farmec aparte sau fără un rol special in viaÅ£a mea… E, păi vă înşelaÅ£i! Si totuşi, care e steaua mea ce îmi poartă norocul sau, mai degrabă, cine e steaua mea? Da, este o persoană, dar nu îi precizez numele fiindcă această persoană poate fi întruchipată în alt corp şi în alt loc, dar cu acelaşi spirit.

Ea e doamna… Doamna mea. De mică mă ştie şi m-a iubit mereu. Cu chipul ei blajin, ochii blânzi ai unei mame, nasul umed si micuÅ£ de căprioară, obraji rumeni, ce parcă spuneau povestea ei tristă, totul mă ducea cu gândul la ea. A făcut ceea ce nici mama nu a dorit… Mi-a arătat drumul spre succes. Eram mică și nu ştiam de ce face asta, dar acum ştiu… a văzut acel ceva in mine, a crezut in forÅ£ele mele, talentul și dragostea mea pentru muzică. Aşa e, doamna mea e cea care mi-a spus ,,TU VEI CÂNTA”, ea e cea care m-a îndemnat să cânt şi acum, dacă m-aş mai întâlni şi o singură dată pe stradă cu ea, aş lua-o în braÅ£e, i-aş mulÅ£umi, ea ar plânge de bucurie, eu i-aş zîmbi şi aş face-o să râdă, i-aş alina puÅ£in tristeÅ£ea zilnică.

Doamna mea suferă și sufăr şi eu pentru că ea e steaua mea norocoasă. E bolnavă de bătrâneÅ£e… părul e albit uşor, faÅ£a ei cândva fină şi înÅ£elegătoare acum e ridată de fiecare palmă pe care i-a suflat-o viaÅ£a și anii trecători, ochii se înceÅ£oşează, inima îi e slabă, corpul prea uşor… de ce a îmbătrânit? De ce tocmai ea să se înfrunte cu boala asta nesfârşită… şi totuşi, zâmbetul doamnei mele nu e ştirbit de răutăţile comunităţii, de timpul care trece haotic, iar obrajii sunt la fel. Rumeni.

Acum, când continui paragraful, mă gândesc că la un moment dat ea , doamna mea, nu va mai fi... se va duce în braÅ£ele lui Dumnezeu care îi va alina suferinÅ£a și mă bucur pentru ea că va fi din nou fericită, că ochii vor fi iar blânzi, nasul iar umed și chipul iar fermecător… Dar cine îmi va alunga durerea pierderii? Cine îmi va spune ,,DU-TE ȘI CÂNTĂ”? Cine o va înlocui?… Nimeni. Ea e unică. Dar ştiu un lucru: că ea îmi va fi steaua mea norocoasă de azi înainte.

 

 

 

                                                     Steaua mea norocoasă

Ana Maria Podovei, 12 ani, Botoșani

 

Într-o  seară stăteam şi priveam stelele de la fereastra camerei mele.Albastrul profund al cerului înstelat îmi cuprinse în acelaşi timp şi gândurile.

Aveam mintea plină de visuri. Printre ele, haotic aşezate, o stea  parcă  îmi făcea cu ochiul şi strălucea mai tare decât celelalte. Mi-am spus în gând că sigur era steaua mea norocoasă. Primul imbold a fost să închid pentru o clipă ochii şi să-mi pun o dorinţă. DorinÅ£a cea mai arzătoare era să mă iubească cei din jur pentru ceea ce sunt. Încet, încet a  început un dialog, iar steluÅ£a mea a început să-mi vorbească despre viaţă. Ce dialog ciudat! Dar ce era şi mai ciudat era ea şi cu mine stând la taifas. Visam?

Discutând în general, am ajuns la concluzia că nimic nu se compară cu viaÅ£a. Mi-a spus că viaÅ£a e un dar de la Dumnezeu şi, în acelaşi timp, drumul pe care eu trebuie să îl parcurg zi de zi. Mi-a spus că trebuie să trăim frumos încât cei din jurul nostru să poată vedea în noi lumina.

Steaua începu să se îndepărteze. Atunci am întrebat-o când voi mai putea să o vad. Cu un mic surâs, ea îmi spuse : ”Dar mă vezi în fiecare zi”. Deodată totul reveni la normal. Uitându-mă pe fereastră, am observat că nici o stea nu strălucea la fel de puternic ca cea din visul meu. Oare  ce-a dorit să-mi spună ? Atunci totul avea sens. SteluÅ£a îmi îndeplini dorinÅ£a. Cei din jurul meu, persoanele care îmi sunt dragi, mă iubesc pentru ceea ce sunt, iar în ei îmi regăsesc steaua mea norocoasă.

Despre copilărie

Ana Maria Gîbu, 17 ani, Dorohoi

 

Motto: „Unii oameni sunt bătrani la 18 ani și alții sunt tineri la 90. Timpul este un concept pe care oamenii l-au creat”. – Yoko Ono

 

Copilăria este cel mai frumos moment al vieții noastre, este perioadă în care grijile, responsabilitățile și chiar temele nu ne apasă, nu știm ce înseamnă teama zilei de mâine, ne facem zeci de prieteni într-o zi ca în următoarea să căutăm alții. Copilăria, dacă știm și vrem să o iubim, nu trebuie să plece de la noi niciodată. La început ne duce ea de mână prin viață, apoi mergem umăr la umăr, dar mai spre final trebuie să o ducem noi oriunde am merge. Retrasă și cuibărită în suflet, ne va da energia de care avem nevoie.

Copilăria aleargă de la o vârstă la alta. Când obosește trebuie să găsească uși deschise pentru odihnă și un pahar de apă pentru a-și relua crosul pe același traseu, chiar dacă mai apar și obstacole.

 

Nebun prin ploaie

 

Pământul era încă reavăn. Mergeam liniștită pe trotuarul pavat recent în bordo și bej, la ora de chitară. Strada se încadra și ea în peisajul de poveste ce-mi bântuia imaginația. Nu știu de ce mi-a atras atenția clădirea veche de la marginea cartierului, care semăna cu un castel. Castel construit de visele minții mele și străluminat de visele inimii, atunci când soarele trece peste coamele orizontului.

Stăteam ore întregi și-l admiram în toată măreția lui chiar așa susținut, de o parte și de alta, cu pânze de păianjen. Liniștea castelului era tulburată din când în când de cântecul muzelor ieșite la plimbarea de seară, care se lipea ca un abțibild pe zâmbetul meu involuntar.

M-am oprit langă scările putrede care indicau intrarea principală și am început a scormoni sub ele cu o creanguță uscată de alun. Căutam ceva? Nu știu. Dar am simțit nevoia să stau câteva clipe ...acolo. Doar ceasul, care mi-arăta că trebuie să mă grăbesc la oră, m-a determinat să mă ridic și să plec. Am păşit peste țărâna proaspătă, împiedicându-mă de ceva.

“Te-ai împiedicat de adevăr”, am auzit o voce șoptită. Râdeam în hohote prin ploaia care începuse, alungând parcă tot ce era viu din jurul meu. Am tăcut brusc. Am înghițit în sec. CredinÅ£a că totul va fi bine îmi dădea curaj.

”Aici era adevărul? Care adevăr?„ 

Am atins cu smerenie iconița pe care o port tot timpul în buzunarul secret al hanoracului. Știu că Dumnezeu mă ocrotește și mă ajută ori de câte ori îl rog. Acum era momentul să-mi alunge teama care a pus stăpânire pe sufletul meu.

Am căutat și prin celelalte buzunare unde țin muguri de speranță pentru cele patru anotimpuri. Ai toamnei sunt mulți și strălucitori. Nu-mi încăpeau în căușul palmei, curgeau printre degete ca stelele de astă vară. Erau prea cruzi pentru anotimpul meu… Trebuia să mai stea la soare! Un nou anotimp, și totuși același!

Ora de chitară a trecut repede. Nu am fost prea atentă la indicațiile domnului profesor. Îmi veneau în minte șoaptele nu știu cui: „...te-ai împiedicat de adevăr!”

M-am întors acasă, am aruncat chitara într-unul din cele şase colÅ£uri ale camerei mele. Corzile obosite  au scos, în cădere, doar câteva note.

Le-am scrijelit cu rămășite de amintiri şi le-am aruncat pe fereastră, printre lebedele din hârtie creponată, pe care le-am agățat în tufa de liliac, decor pentru basmul “Lebedele”, care mi-a tulburat copilăria. Dar, încăpățânate, au venit înapoi, pe sub ușă.

Le-am trimis la subsolul imaginaÅ£iei, îndrumată de niște voci pierdute printre crăpăturile peretelui cinci. Ascunsă în clepsidra cu nisip de culoarea cerului senin, așteptam să treacă noaptea. Am adormit foarte repede.

M-am trezit zgâriată de sticla spartă a clepsidrei. Broaşte Å£estoase, din povești visate, în carapace-vitralii strălucitoare au furat timpul scurs. S-au uitat dezaprobator la mine, când le-am oferit câte o casă din paie, lemn, cărămidă…numai să-mi dea timpul înapoi. Îmi zâmbeau, totuși. Păreau învingătoare.

“Ai încurcat poveştile!” mi-a șoptit același glas. Afară se auzeau aplauze și urale. Parcă era un spectacol spre final. Am ieșit în grabă. Am aruncat o mână de sclipici în întuneric şi m-am întors repede în cameră. Pe masa mea de lucru Peştişorul de aur râdea cu gura până la branhii.

- Of, peştişorule, decât să râzi de mine, mai bine îndeplinește-mi o dorință! Te rog!

- Ce dorință ai vrea să-ți îndeplinesc?

- Spune-mi, ce-am îngropat sub scările castelului de pe strada aia, dinspre răsărit? Eu nu-mi mai amintesc!

- Ai îngropat Copilăria. Și nu era încă timpul. Mai voia să stea la tine.

- Te rog, dă timpul înapoi s-o aduc acasă.

- Bine. Dar ține minte, să n-o mai alungi niciodată, s-o lași să plece când crede ea de cuviință. Îți mai dau un sfat: ține-o lângă tine cât poți de mult! Ține-o toată viața! Acum du-te!

Lângă zidul castelului mă aștepta Copilăria. Privea surâzând broaștele țestoase care se îndreptau către un firicel de apă din apropiere.

Am luat-o de mână şi am intrat amândouă în camera cu şase pereÅ£i. M-am așezat în centru (cine are nevoie de pereți?!), lângă chitară, i-am mângâiat corzile și am lăsat degetele să zburde  cum vor ele.

 Adevărul alerga nebun de fericire prin ploaie, pe aceeași strada, fredonând odată cu mine “Simfonia copilăriei veșnice”, compusă în acea seară.

 

 

stau agăţate

de primele amintiri

o „bufţină”

mulţi papuci de aceeaşi mărime

un pulover verde

şi o pereche

de pantaloni cărămizii

împletiÅ£i într-un zâmbet răbdător

„hai mai bine să facem o ciupercuţă

din plastilină”

 

lacrimi prinse în cursa de pe obraji

coate rănite

genunchi

acoperiţi de bandaje

în formă de delfini

şi sărutări

să treacă...

 

ursuleţi

păpuşi

o mie de dulciuri...(daruri, Ana Maria Gîbu).

 

 

Ce e copilăria­?

Sabina Budacă, 9 ani, Miron Costin

 

Copilărie, dulce păpădie. Aceste versuri le-am auzit odată, nu știu când, la un cântec. Acum, când stau și mă gândesc ce să scriu despre copilărie, mi-am adus aminte aceste cuvinte. Acum îmi dau seama cât de adevărate sunt, dacă păpădia în fiecare primăvară înflorește, apoi face acel puf care nouă, copiilor, ne place să o suflăm, la fel este și copilăria, la început o trăim fără să ne dăm seama apoi, când în sfârșit realizăm ce este, totul se termină, ajungem adolescent.

Când eram mai mică nu știam ce înseamnă COPILĂRIA, credeam că este un cuvânt oare­care. La o emisiune TV am auzit oameni care vorbeau despre copilăria lor. Eu m-am inte­resat despre copilărie și am început să citesc poveștile scrise de Ion Creangă ”Amintiri din co­pilărie”. Mama îmi tot spunea ”Îți amintești despre întâmplările de când erai mică? Asta în­seam­nă copilărie”.         

     Eu am înțeles și tot îi întrebam pe colegii mei sau pe prietenii mei ce înseamnă. Ei mi-au dat diferite răspunsuri. O fată din clasa mea mi-a spus că înseamnă bucurie sau fericire, un băiat mi-a zis că înseamnă joacă.

       Orice zi din viața mea e ca o binecuvântare de la Dumnezeu, deoarece fac ceea ce-mi place mai mult: MUZICA, plec la școală, îmi fac temele, ajut prieteni, citesc, navighez pe net…

 

 

 

Copilăria și inocența ei…

Ana Maria Podovei, 12 ani, Botoșani

 

Cu toții ne naștem, trăim viața așa cum ne dorim, ne bucurăm de timpul liber pe care îl petrecem cât timp suntem încă în frumosul palat al copilăriei, iar apoi, cand îl părăsim ne însușim responsabilități, realizăm lucruri în viață pe cont propriu, ne bucurăm de fericirea numită și “familie”, apoi , lăsăm amintiri în urmă atunci când pășim pe drumul eternității.

Dar, dintre toate aceste momente ale vieții, copilăria își are cele mai fumoase, inocente și minunate amintiri. Copilăria reprezintă curiozitate, zâmbete, veselie, dar și obrăznicii și pedepse. Inocența reprezintă partea principală a copilăriei. Aceasta este caracteristica definitorie a copiilor. Fiind o perioadă importantă pentru dezvoltarea atât intelectuală, cât și socială, copilăria simbolizează etapa fericirii, libertății, lipsei de griji față de lumea înconjurătoare.

Cu toții putem spune că am avut multe întâmplări și momente amuzante, dar și stânjenitoare în copilărie, de care nu vrem să ne aducem aminte. Dar, aceste întâmplări sunt ceea ce face copilăria mult mai frumoasă. De ce? Deoarece din greșelile cauzate de aceste întâmplări se nasc învățăturile. Deși acum, cât suntem mici, nu putem înțelege ce înseamnă acestea, pe viitor vom reuși.

Copilăria este ca un luminiș. Un loc liniștit pe dinafară, iar pe dinăuntru agitat. Un loc unde animalele mici, dar și cele mari își găsesc bucuria. Un loc unde razele soarelui pătrund din plin, la fel și stropii de ploaie. Iar inocența… Inocența este cerul de deasupra luminișului. Cerul întins, albastru, care nu poate fi atins, ci doar văzut. De ce este inocența la fel ca cerul? Deoarece, cum am mai spus, aceasta nu poate fi deținută de către oricine, ci doar văzută în copii.

Din punctul meu de vedere, pot spune că adulții au multe de învățat de la copii. Deși și ei la rândul lor au fost copii, generațiile se schimbă, fiecare cu caracteristicile ei, fiecare cu magia sa. Niciodată nu trebuie să uităm despre această împărăție a inocenței deoarece ea este cea cu care ne începem viața.

Ziua Europeană a Muzicii - Botoșani, oraș al muzicii și culturii europene

                                                    

Recenzie

Lector universitar doctor Loredana Iațeșen

Universitatea de Arte ”George Enescu” Iași

    

Volumul de studii intitulat Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani - oraș al muzicii și culturii europene, apărut la Editura Artes 2014, se dorește a fi rezultatul unor cercetări cu un caracter panoramat, asupra unor figuri marcante din trecut, artiști activi, talentați, mai mult sau mai puÅ£in cunoscuÅ£i, care au contribuit la promovarea culturii naționale și universale, constituind repere pentru generațiile care au urmat. De remarcat este că publicaÅ£ia se înscrie în seria lucrărilor ştiinÅ£ifice de anvergură, elaborate la standarde muzicologice contemporane, ce presupune acordarea unei importanÅ£e egale atât reevaluării exegezelor unor nume de referinţă din sfera general-culturală şi muzicală, cât şi investigaÅ£iei istorice, stilistice, analitice asupra unor creatori, interpreÅ£i, consideraÅ£i minori, aproape uitaÅ£i, din lipsa cunoaşterii asupra personalităţii lor, reabilitaÅ£i astfel, prin efortul şi dăruirea acestui minunat colectiv de semnatari.

 Axată pe 2 coordonate deduse din profilarea materialului tematic, cercetarea este defalcată în secÅ£iuni distincte:  prima - Botoşaniul muzical – ce conÅ£ine evocări, portrete, eseuri, chiar îmbinarea mai multe genuri (consemnare, cronică, schiţă monografică), obiectivul fiind acela de reconstituire a personalităţilor acestui  spaÅ£iu cultural, iar cea de-a doua - Zona muzicii europene - propune o reinterpretare a sensurilor unor lucrări aparÅ£inând creatorilor emblematici, care, deşi ne sunt foarte accesibili, de fiecare dată când ne apropiem de opus-urile, de biografia  lor, simÅ£im aceeaşi emoÅ£ie şi, de ce nu, curiozitatea de a redescoperi noi şi noi valenÅ£e ale semnificaÅ£iilor operelor acestora. 

În contextul cercetării ample, ce include comentariul  unor diverse aspecte din viaÅ£a muzicală a Botoşaniului de altădată, din perspectiva unor autori diferiÅ£i ca formaÅ£ie profesională (muzicieni, muzeografi, etnologi, preoÅ£i, profesori, studenÅ£i) volumul este construit prin succesiunea cronologică a evenimentelor, prin legăturile directe sau indirecte ale personalităţilor aflate în discuÅ£ie, prin crearea permanentă a ambianÅ£ei generale şi evidenÅ£ierea trăsăturilor particulare dintre realitatea trecutului filtrată prin ochii contemporanilor şi imaginea vieÅ£ii culturale sau muzicale de astăzi, raportată la o tradiÅ£ie, a cărei spiritualitate ne fortifică încă. Aşadar, apreciem ideea centrală de recuperare a valorilor dintr-o perspectivă critică, obiectivă, pe de parte, iar pe de altă parte, încercarea de a reconstitui patina timpului, prin sensibilitatea descrierilor, comentariilor, prin apelul la expresii uneori cu încărcătură arhaică, la citate ale unor documente, fotografii, extrase, ce reflectă spiritul epocii, semnatarii asumându-şi indirect, într-o oarecare manieră, profunzimea semnificaÅ£iei unui vers celebru aparÅ£inând marelui gânditor Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

           Studiile parcurse au un caracter ştiinÅ£ific accentuat, aspect evidenÅ£iat din bibliografia amplă, din comentariul pertinent şi interpretarea surselor citate. Este evidentă aplecarea autorilor pentru cercetarea istorică, în texte cu caracter evocator, în care sunt conturate cu sensibilitate portretele unor personalităţi (interpreÅ£i, dirijori) sau este evidenÅ£iată importanÅ£a unor formaÅ£ii, instituÅ£ii din arealul cultural şi muzical al Botoşaniului de altădată.

         Pentru a evidenÅ£ia relaÅ£ia diversitate-unitate în elaborarea volumului,  voi încerca, în cele ce urmează, să precizez succint câteva aspecte legate de stil, limbaj cu privire la studiile redactate, urmărind din aproape-n aproape  comunicările ce se succed prin îmbinarea liniei cronologice cu cea tematică.

          SecÅ£iunea Botoşaniul muzical se deschide cu lucrarea intitulată “Păstorul blând, pios și de o erudițiune aleasă”: Mitropolitul Primat a României Iosif Gheorghian (1829-1909) semnată de prof. dr. Gheorghe-Florin Știrbăț (Muzeul Județean Botoșani), autor ce realizează un portret al unei personalităţi a Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XIX-lea. Un studiu încărcat de numeroase informaÅ£ii, cu o bibliografie amplă, ce conÅ£ine printre alte titluri şi o lucrare de memorialistică provocatoare București și bucureșteni de ieri și de azi (București, Editura “Universul”, 1945) semnată de Victor Bilciurescu. Fără îndoială că autorul a reÅ£inut-o pentru a recompune ambianÅ£a istorică şi cultural-muzicală a secolului al XIX-lea, cu ajutorul unor expresii, cuvinte, a unei topici specifice, şi mai ales pentru caracterizarea sensibilă şi detaliată a mitropolitului Iosif Gheorghian într-un citat care, inserat în finalul studiului, accentuează caracterul personal al portretului : N-am întâlnit în viața mea o mai frumoasă, mai luminoasă și mai impunătoare figură de Sfânt; chip de ceară ce pare că se detașa dintr-o icoană. Din toată această delicată făptură, ceea ce-ți rămânea în minte și te impresiona când îți apărea în față, erau ochii vii, mari, deschiși pare că spre a nu pierde nimic din vedere și ansamblul figurii de un alb de crin ce constrasta puternic cu negrul lucios și curat al rasei (p. 16).

        O altă autoare a cărei formaÅ£ie profesională este evidentă, prin insistenÅ£a până la cele mai mici detalii asupra datelor biografice, prin caracterizări directe sau indirecte ale fenomenului propus în discuÅ£ie cu ajutorul a numeroase, documente, fotografii, este Steliana Băltuţă, etnograf care semnează două evocări: Societatea muzicală ”Armonia” și întemeietorul ei. Începuturile vieții muzicale la Botoșani şi Amintiri despre o pianistă, un pian, o compozitoare, o creație. În prima comunicare, pentru a-l prezenta mai edificator pe Alexandru Saint- George şi relaÅ£iile lui cu alte personalităţi sau cu instituÅ£iile culturale ale timpului, Steliana Băltuţă alege o succesiune de citate din cronici, pagini de memorialistică sau din alte surse, ce reflectă aprecierea contemporanilor asupra eforturilor unui muzician, care, deşi activa într-o societate în formare, a căutat permanent să se implice în viaÅ£a culturală a Botoşaniului şi chiar dincolo  de acest centru. Cel de-al doilea portret, dedicat pianistei şi compozitoarei din perioada interbelică, Alexandrina Didia Saint-Georges, se conturează cu ajutorul informaÅ£iilor ce atestă implicarea ei în viaÅ£a culturală şi muzicală a epocii, contactul cu personalităţi din zone artistice diverse: pictorii Oscar Kokoschka, Gheorghe Petraşcu, scriitorul I. L. Caragiale, compozitorii Mihail Jora, George Enescu etc. Mai mult decât atât, dovada aprecierii sincere pe care Enescu o nutrea pentru Didia se află în Caietul de amintiri al interpretei şi compozitoarei păstrat în arhiva nepotului Ion Mihalcea, din care Steliana Băltuţă citează un pasaj semnificativ D-na Saint-Georges este un element muzical remarcabil din Å£ara noastră, dovadă compoziÅ£iile Dumneaei de un gust sigur şi rafinat (p. 53).

        SpaÅ£iul muzicii religioase nu este exclus, astfel încât, în comunicarea Coruri bisericeşti la Botoşani semnată de părintele Gheorghe Viziteu, ne întoarcem încă din desfăşurarea abstractului la înfiinÅ£area primului ansamblu la Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva din Ştefăneşti şi nu numai. ReÅ£inem caracterul sintetic al expunerii unui subiect vast, Gheorghe Viziteu problematizând asupra conÅ£inutului datelor istorice, prin urmărirea din aproape-n aproape a evenimentelor într-o desfăşurare cronologică, pentru a contura imaginea de ansamblu a temei propuse.

       Între evocările prezente în volum, se înscrie şi personalitatea maestrului Enescu, surprinsă de Grigore Constantinescu, în lucrarea George Enescu-prezenÅ£e europene, într-un ascensio de la anii de formare la Viena şi Paris până la cucerirea universalităţii, în ipostaze  de compozitor sau interpret. Un demers complex, dată fiind bibliografia extrem de bogată, în jurul figurii acestui creator, atât de cunoscut aşa după cum însuşi autorul precizează ca simbol al ţării natale. Este evidentă stăpânirea perfectă a artei condeiului unui publicist apreciat în lumea muzicologică românească şi nu numai, prin volumele editate, adevărate compendii istorico-stilistice ale unor epoci sau personalităţi creatoare. Îmbinarea cu succes a mai multe stiluri, literar, jurnalistic, muzicologic, ni-l dezvăluie nu numai pe semnatarul unor monografii, sau volume de istoria muzicii, ci şi pe cronicarul Grigore Constantinescu, un rafinat comentator al laturii interpretative a lui George Enescu. Deşi informaÅ£iile oferite nu constituie neapărat o noutate, semnificativă este maniera personală de a sintetiza, de a relaÅ£iona fapte, evenimente, de a construi textul, subordonat unei dramaturgii, din care nu lipseşte intriga ce va conduce treptat, spre atingerea punctului culminant. În acest sens, Grigore Constantinescu evocă unul dintre momentele semnificative din biografia maestrului ce reflectă relaÅ£ia strânsă a acestuia cu spaÅ£iul cultural belgian. Mă refer la emoÅ£ionantul rămas bun prin care regina Elisabeth mărturiseşte regretul „despărÅ£irii definitive” în 1955: „George Enescu – întreaga muzică se deschide! Bach, Beethoven, Mozart, Brahms toate marile genii retrăiau sub arcuşul său, atingerea pianului, bagheta… lăsând o luminoasă urmă în umanitatea care aspiră la frumuseÅ£e. Nimic nu va putea estompa strălucita sa amintire”(p. 40).

         Un alt autor activ, semnatar a 2 studii este muzeograful Daniel Ciucălău. În prima comunicare, Crâmpeie din viaÅ£a pianistei Madelaine Cocorăscu,  Daniel Ciucălău conturează mediul cultural al începutului de secol XX, reamintind personalităţile care s-au născut şi format în primii ani de studii în perimetrul Botoşaniului. Reconstituirea portretului acestei interprete este realizat cu ajutorul cronicilor publicate în epocă şi a paginilor de memorialistică, amintiri, consemnări, evocări ale foştilor ei elevi. De remarcat este intenÅ£ia lui de a compara valoarea acestei muziciene cu mari interpreÅ£i cunoscuÅ£i şi apreciaÅ£i la nivel naÅ£ional şi european Primirea făcută de publicul botoşănean este pe măsura unei artiste de rang internaÅ£ional, al cărei renume era comparat cu cel al Cellei Delavrancea sau al Aureliei Cionga (p. 45). Cea de-a doua comunicare a muzeografului Daniel Ciucălău, de data aceasta realizată în colaborare cu prof. dr. Cătălina Constantinovici se referă la personalitatea lui Emil Pinghiriac şi legăturile sale cu Botoşaniul. O frumoasă şi succintă rememorare a vieÅ£ii unui bariton de mare carieră naÅ£ională şi internaÅ£ională, care pe parcursul activităţii domniei sale a păstrat vie legătura cu acest spaÅ£iu cultural minunat.

         În succesiunea evocărilor, gen dominant al primei secÅ£iuni, volumul surprinde prin introducerea unei comunicări Suita în stil vechi op. 3 de George Enescu, ce presupune o nouă apropiere de universul componistic al maestrului, de data aceasta, din perspectivă analitică. O abordare a partiturii în viziunea interpretei LuminiÅ£a Constantinovici (lect. univ. dr. Universitatea de Arte George Enescu), care problematizează în manieră proprie, dincolo de reperele structurale, armonice, ritmico-melodice, aspectul integrării lucrării în contextul creaÅ£iei, şi a deschiderii acesteia la nivel european. Capacitatea analitică a pianistei şi profesoarei LuminiÅ£a Rotaru Constantinovici este dublată de o mare sensibilitate în eseul Nostalgie la Ziua europeană a muzicii și culturii botoșănene. Un mănunchi de impresii despre ambianÅ£a muzicală a acestui centru de elevaÅ£ie artistică, din a doua jumătate a secolului XX, despre instituÅ£iile muzicale, unde s-au contopit emoÅ£iile atâtor concerte, recitaluri,  despre oamenii aleşi care au contribuit direct sau indirect la educarea şi formarea unor generaÅ£ii de artişti, care astăzi îşi desfăşoară activitatea în România sau în diferite colÅ£uri ale lumii.

           În cuprinsul volumului se încadrează şi studiul ChrestomaÅ£ia muzicală pentru elevii şcolilor secundare realizată de Mihail Gr. Posluşnicu, mărturie a învăţământului muzical general românesc din perioada interbelică semnat  de Andrada Ciupeiu (asist.univ.drd. Andrada Ciupeiu Departamentul de Muzică al Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea) o autoare curajoasă, care pornind de la analiza detaliată a celor 2 volume din domeniul pedagogic, definitorii pentru realizarea unui învăţământ muzical românesc de calitate, comentează de fapt aspectele deficitare ale educaÅ£iei contemporane. Aşa cum era şi firesc, textul este presărat pe alocuri cu accente critice, Andrada Ciupeiu dovedind că deÅ£ine experienÅ£a necesară dascălului dar şi pasiunea caracteristică cercetătorului în a observa, sintetiza şi corela aspectele sensibile, uneori extrem de controversate ale domeniului în discuÅ£ie.

          De la studiul de caz, cu caracter analitic asupra unor manuale ce reflectă seriozitatea învăţământului muzical în perioada interbelică,  ne îndreptăm atenÅ£ia către un alt portret al unei personalităţi contemporane, artistul Ioan Prelipcean – o viaţă de om dăruită muzicii. O evocare construită cu talent literar deosebit de prof. dr. Cătălina Constantinovici, unde reÅ£inem dezinvoltura în comentariul asupra relaÅ£iei dintre aspectele biografice şi traseul creator al muzicianului, prin interpretarea personală a materialului bibliografic, într-o dramaturgie a discursului cu note afective, din care nu lipsesc trimiterile succinte la zone extramuzicale, întreaga comunicare punând în valoare vitalitatea, dinamismul şi sensibilitatea unui jurnalist profesionist în adevăratul sens al cuvântului.

           Spre deosebire de evocările anterioare, unde predomina tonul afectiv, intimist al comentariului istoriografic sau eseistic, în continuare suntem surprinşi de caracterul jurnalistic, oarecum condimentat al articolului Evocări subiective din Botoșaniul muzical semnat de prof. univ. dr. Lavinia Tomulescu Coman, care pe parcursul celor câteva pagini realizează o adevărată cronică a vieÅ£ii muzicale concertante din acelaşi spaÅ£iu, Botoşaniul în perioada României comuniste. Accentele umoristice, uneori ironice, stilul de exprimare alert, dinamic, sunt doar câteva trăsături ce contribuie la formarea imaginii unui muzician care s-a confruntat şi a depăşit vicisitudinile unui sistem totalitarist pentru a-şi construi cariera.

         SecÅ£iunea a II-a a volumului Zona muzicii europene se deschide cu o comunicare extrem de interesantă, Jean Philippe Rameau – muzicianul Iluminismului semnată de studentul Radu Mihalache, ce propune un portret al acestui creator şi cercetător al artei sonore într-un limbaj muzicologic elevat. Impresionează modalitatea prin care autorul, deşi tânăr, în formare, stăpâneşte cu precizie aparatul critic, deasemeni maniera de construcÅ£ie a textului, unde selectează şi concentrează informaÅ£iile pe care le interpretează cu experienÅ£a unui publicist matur. Astfel încât, prin parcurgerea comunicării lui se deschid şi alte perspective asupra personalităţii lui Rameau, un muzician multicultural, exponent al unei epoci de mare efervescenţă spirituală.

         CreaÅ£ia muzicologică studenÅ£ească se adânceşte prin articolul Grație și eleganță în Coralul Ertöt uns durch dein Güte BWV 22 de J.S. Bach realizată de Georgiana Holban (Universitatea de Arte George Enescu) care ne reÅ£ine atenÅ£ia prin limbajul literar, prin exprimarea cursivă, îngrijită, într-o analiză estetico-stilistică a problematicii genului de coral. Autoarea insistă asupra corelaÅ£iilor muzică-text, asupra raporturilor semantice extinse la nivelul tuturor parametrilor de limbaj sonor.

Într-o continuitate a discursului, de data aceasta sub aspect analitic se înscrie şi comunicarea Pietà şi Lamentation –  simboluri poetice ale Barocului în Coralul Ich ruf’ zu dir, Herr Jesu Christ de J.S. Bach – Busoni a Despinei Constantinovici, masterandă a Universităţii de Arte George Enescu, un studiu ce câştigă în importanţă, mai ales din perspectiva interpretării. Să nu uităm că Despina este o pianistă rafinată, aspect ce susÅ£ine comentariul muzicologic, dealtfel foarte bine argumentat.

Volumul se încheie cu studiul  Transcripții și prelucrări pentru nai din muzica clasică semnat de conferențiar universitar doctor Oana Lianu
(Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea), o lucrare elaborată cu pasiunea şi din experienÅ£a incontestabilă a semnatarei în ipostază de interpretă, ce se adresează oricărui tip de muzician, prin trimiterile la sonorităţi diverse –folclor, muzică academică sau divertisment, prin deschiderea către zona pedagogică, a instrumentiştilor profesori, cărora Oana Lianu le propune un repertoriu şi, mai mult decât atât, tuturor autorilor de transcripÅ£ii ale lucrărilor celebre, care în contemporaneitate se bucură de un succes din ce în ce mai mare.

 În final, nu-mi rămâne decât să felicit întreaga echipă a AsociaÅ£iei culturale Vis de Artist, care, în contextul realizării a numeroase evenimente, de recuperare şi de promovare a valorilor unui centru cultural binecuvântat, au materializat cu succes o iniÅ£iativă minunată, aceea de publicare a unui  volum de o asemenea importanţă Ziua Eu­ropeană a Muzicii: Botoșani - oraș al muzicii și culturii  europene, o carte pe care o recomand cu toată căldura spre a fi parcursă de orice categorie de public.

Volumul poate fi studiat la Muzeul Judetean Botosani, la Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani, la Universitatea de Arte "George Enescu" Iasi.      

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lumini… aplauze… spectacol - Andreea Prepeliță

Stau în culise și încerc să-mi stăpânesc emoțiile – mă uit timidă și puțin înspăimântată la oamenii care par să-ți privească poate cu nepăsare munca, momentul tau artistic.

Oamenii, sau publicul  (cum li se spune), sunt juriul suprem, cei pe care nu-i poți înșela, cei care te pătrund cu o privire uluită,dar te analizează complet: ținută, intonație, coafură, har, prezență  scenică. Și, de parcă n-ar fi de ajuns, stau nemișcați și se uită la tine ca la o promoție ,,avantajoasă” la o rochie de seară.

Sunt mii de oameni acolo... Vai! Uite-i pe prietenii mei... dacă se întâmplă ceva și clachez, sigur vor râde de mine și vor spune tuturor.

M-a strigat prezentatoarea! Mi-a rostit numele… tocmai pe al meu. Îmi transpiră palmele (ceea ce nu e bine, fiindcă microfonul va aluneca și va crea o zarvă mare) și totodată mi s-a uscat gâtul,îmi tremură genunchii, de parcă aș fi văzut o fantomă, iar respirația îmi este greoaie ca a bunicii mele.

În fine, am urcat pe scenă și zâmbesc frumos pentru a părea că nu am emoții, dar în inima mea este un vuiet de emoții și încercări… dar ce mai scena! Stau pe un imens vid negru și dintr-o dată se transformă într-o boxă... a început piesa.

Dintr-o dată orice teorie muzicală, orice nuanță, intonație, tempo au dispărut din capul meu pentru că orice notă muzicală mă înfășura într-o perdea transparentă, parfumată, cu miresme felurite și vântul se joacă prin părul meu castaniu…  ah, am clacat! Mi s-a tăiat respirația de parcă un înger mă strângea ușor de gât... dar nu-i nimic, căci nu s-a observat.

Termin piesa și deschid greu ochii, trec din lumea muzicii îin cea reala… oameni necunoscuți îmi zâmbeau, îmi făceau cu mâna și mă aplaudau cu o bucurie nespusă… Doar 5 minute au fost de ajuns.

PRIVIND ÎN TRECUT PENTRU VIITOR

Greșeli de neuitat

Andreea Prepeliță

 

Sunt unele momente sau lucruri pe care le-ai trăit, avut, respins, acceptat etc. şi, în trecut, am făcut mii de greşeli ce am vrea să le uităm... dar oare nu am avea ceva de învăţat din ele? Oare nu cumva cineva ne-a pus în cale aceste greşeli pentru a ne învăţa ce e bine şi ce e rău pentru noi în viitor?

Acum, vorbind serios, viitorul fiecăruia dintre noi depinde de fiecare greşeală din trecutul nostru. Cu fiecare greşeală făcută parcă ştim dinainte că la următoarea întâmplare asemănătoare vom alege ceea ce este corect.

Spunem că ştim ce este bine pentru noi, că ştim  că nu vom face greşeli si totuşi călcăm strâmb de atâtea ori dar nu recunoaştem. Primul pas spre a învăța din greşeli este de a o recunoaşte. De ce spunem că nu am greşi sau că a fost vina altuia? Oare este specific omenesc a face o asemenea prostie de a nu recunoaşte adevărul­­? Până și eu am făcut asta, dar deseori m-am  trezit la realitate şi am încercat să repar fiecare greşeală… Doar că uneori răul e făcut şi nu mai avem ce face.

Concluzia e că o greşeală nu o vom mai repeta în viitor după ce o recunoaştem. VIITORUL ESTE BAZAT PE TRECUT! E doar părerea mea…

 

 

 

Privind în trecut pentru viitor

Ana Maria Podovei

 

Mulți oameni își impugn că trecutul trebuie lăsat în spate și că pentru a avea success trebuie sa reflectăm asupra prezentului și a viitorului.

Trecutul joacă și el un rol aparte în viața fiecărui om. Chiar dacă sunt amintiri pe care nu ni le dorim, din greșeli se învață. Trecutul te ajută să reușești în viitor. Exact cum a spus și scriitorul francez Anatole France: ”Să nu pierdem nimic din trecut, cu trecutul se clădește viitorul”, adevăratele succese reies din lucrurile pe care le învățăm zi de zi, care și ele vor face cândva  parte din trecut.

Ca exemplu putem lua și sportivii care, pentru a ajunge la asemenea performanțe uimitoare privesc către trecut,unde îşi regăsesc greşelile şi apoi îşi întorc privirea către viitor, pentru a le repara.

CântăreÅ£ii privesc muzica într-un mod minunat, ca un stil de viaţă şi pentru a dărui mai multă bucurie prin muzica lor, aceștia își lucrează în fiecare zi calităţile vocale, iar acestea la rândul lor, rămân ca o rădăcină esenÅ£ială în cariera artistului.

Fără aceste eforturi care formează la un moment dat trecutul,viitorul nu ar fi existat exact aşa cum fiecare persoană în parte şi l-ar fi dorit. Trecutul este rădăcina, prezentul este tulpina, iar viitorul sunt petalele, fiecare de aceeaşi culoare dar diferite una de cealaltă... cum viitorul este creat de aceeaşi persoană, dar are multe căi diferite înspre care omul se poate îndrepta.

Pot spune şi despre mine, sau despre copii de vârsta mea, că toÅ£i ne-am dori să avem un viitor perfect  fără să facem prea multe eforturi, fără a ne concentra prea mult pe învățătură şi pe teme. Dar numai prin atenÅ£ia acordată şcolii, prin atenÅ£ia acordată calităţilor noastre pe care numai noi ni le putem descoperi, vom avea astfel viitorul pe care ni-l dorim. Trebuie să privim în trecut pentru viitor!

 

 

 

 

 

 

Motto: trecutul face cu ochiul

            viitorului

            ascuns în Jurasic Park

            valuri de timp

maschează Pământul

schimbând prezentul agitat

(Ana Maria Gîbu, Jurasic Park)

 

Ieri, azi, mâine...

(închid timpul în acolade și merg...)

Ana Maria Gîbu

 

 

Viitorul este o oglindă opacă aflată la răscruce de ceruri, acolo unde fulgerele lovesc inimi înecate.

            Priveam nedumerită mulÅ£imea de oameni care urca treptele spre norii bosumflați și plini de praf. Am aşteptat la rând… apoi am început să urc şi eu. În fața mea erau îngeri. M-au întrebat ce caut. Timidă şi puÅ£in încurcată, am răspuns:

            - Vreau să-mi găsesc viitorul şi să privesc în el.

            - Vrei să priveşti tu, sau delegi pe unul dintre noi să privească şi apoi să-Å£i aducă veştile?

            Ce întrebare derutantă! am gândit în secundele următoare. De ce m-au întrebat? O fi ceva de care trebuie să-mi fie frică, sau ce?

            - Nu, nu...mulÅ£umesc. Vreau să merg singură.

            M-am îndreptat spre un drum vechi de stele, mergând prin întunericul prea fioros pentru mine. Fără să-mi dau seama, m-am oprit în fața unei uşi; o ușă ca toate ușile. Am intrat, cu o oarecare reÅ£inere, trebuie să recunosc, dar imediat m-am trezit peste o grămadă de anotimpuri trecute. Am stat acolo ceva timp până să-mi dau seama că drumul nu era chiar atât de rău, ducea spre o livadă. Printre pomi erau multe feÅ£e cunoscute... Aş putea să jur că l-am văzut şi pe Michael Jackson! Oricum... eram mult prea ocupată cu păşitul peste timp ca să iau în seamă pe cei prezenÅ£i acolo. Pomii se retrăgeau în vârful picioarelor, făcându-mi cale liberă spre Å£inutul viitorului. După puÅ£in timp am ajuns.

            - Oare nu am încurcat drumul?  Mă întrebam mirată și nesigură.

În faÅ£a mea a apărut, ca din senin, o oglindă uriaşă, stropită din loc în loc cu lacrimi de vreme şi mult prea ruginită pentru a fi ”viitorul”. Oamenii şi îngerii se depărtau repede de ea trişti. Au încercat să mă lămurească să fac cale întoarsă.

- Oglinda arată doar imagini şterse, contururi şi feÅ£e îmbătrânite de timp şi viaţă. Nu te apropia!

            Poate că ar fi trebuit să-i cred, dar eu voiam să-mi văd viitorul. Am continuat drumul, vorbind într-una cu mine:

            Mergi, să nu-Å£i fie frică! În caz de ceva, ceri ajutor colegilor de la ”Vis de Artist”! Ştii că au toți cont pe facebook, au tablete performante, te găsesc urgent! Are cine te salva!

            Am urcat prima treaptă... a doua... următoarea... şi... am ajuns. Nu voiam să ridic ochii din podea, însă am prins curaj şi am privit-o!

            Oglinda nu-mi arăta nimic. Erau doar nişte semne destul de ciudate, ca degetele înmugurite, ca niște siluete cărora le cânta respiraÅ£ia şi le înfrunzea părul... Nu am descifrat aceste schiÅ£e. Cred că încercau să-mi sugereze că eu trebuie să-mi creez viitorul, nu sa-l găsesc gata preparat, iar eu să vin să-l văd și să-mi dau cu părerea. Nu!  Cam greu cu creatul, mi-am zis în gând.

            Am coborât scările, împiedicându-mă de tot ce întâlneam în cale. Eram foarte îngrijorată. Cum era să-mi creez singură destinul? Să cer ajutor? Cui? Sfântului? Lui Lechter? Sunt ocupaÅ£i!

            È˜i mi-au venit imediat în minte visurile din copilărie! Hocus-pocus, preparatus! Să înceapă povestea!

Demult, tare demult... voiam să devin cântăreaţă. Dar cum îmi trebuiau bani pentru rochii, funde, clame și pantofi, am început cu medicina. Chirurg în cardiologie. Simple operaÅ£ii. Bine plătit. Trebuia, pentru început, să tai iubirea dintre două stele de mare. La asta credeam eu că sunt foarte pricepută. În ultimul moment m-am răzgândit. Cum să distrug iubirea cu o simplă lamă de cuÅ£it? Nu, nu pot.       

Încerc cu învăţământul. TradiÅ£ie în familie. Era un singur post liber pe ruta vieÅ£ii mele: profesor de matematică. Bine... Prima oră a decurs ca-n filmele de desene animate cu Tom şi Jerry. Cifrele nu mă ascultau, alergau prin clasă după teoremele pe care nici până astăzi nu le-am înÅ£eles. Nu mai puteam rezista. Singura opÅ£iune era demisia.

            A urmat actoria. Auzeam adesea spunându-se: viața este o scenă pe care fiecare actor își joacă rolul! Se pare că la asta eram mai potrivită! Să-mi joc rolul, să fiu aplaudată de o sală arhiplină de spectatori… Am jucat în câteva piese de teatru într-un act: „Unul căruia nu-i plăcea să bea lapte”, „Unde dai şi unde crapă”. Succesul de aici m-a aruncat direct într-un film. ”Viața bate filmul! îmi ziceam în gând. Este o provocare!” Până să se hotărască regizorul ce rol mi se potrivea, m-am angajat ca poliÅ£ist, dar în prima misiune eu fugeam de infractor, nu el de mine. Am plecat și de aici fără demisie, așa de bună voie. Pentru a nu dezarma, am hotărât ca, în puținul timp care mi-a mai rămas, să mă plimb. Îmi veneau în minte cântecele care m-au urcat prima dată pe scenă! Ce vremuri!

            M-am cățărat pe niște buturugi de stejar, descărcate la poarta unei case, nu de mult construită, ÅŸi am început să cânt. Vântul înroşit de plăcere şi-a dat jos pălăria verde şi a început să cânte cu mine. Cânta şi când eu tăceam. Alte melodii. Compunea. Eu, pentru a nu rămâne mai prejos, scriam versuri pentru compoziÅ£iile vântului. Și pentru a i le oferi în dar la plecare le-am adunat așa ca într-o mini-carte! Obosit, vântul s-a cuibărit în palmele mele să se odihnească... şi a adormit. În acele momente de respiro am notat repede pe o foaie trimisă de amurg: viaţă, teatru, film, rol, cântec, poezie!

trupul amestecă pe da şi pe nu 
sub talpa dunelor de nisip
picioarele călătoresc 
prin buzunarul timpului
agitate de umbrela 
dintr-o comedie franţuzească
când seara înghite chipuri
strigă după valurile dispărute
înghiÅ£ind ultima urmă de dramă
şi mâine va fi o zi (din volumul ”și mâine va fi o zi”)

            M-am întors repede în ținutul viitorului. Am aşezat foaia cu cele scrise în faÅ£a oglinzii sale vechi. Așteptam. După câteva clipe de așteptare, am văzut... mi-am văzut viitorul. Foaia a devenit copertă la cartea vântului!

iau bucăţi
din cerul vieţii mele
agăţat de marginea lumii
refac legătura
cu amurgul ascuns în iarbă
privesc…
verdele şi albastrul
se întorc dintr-un vis
pleacă în altul ( ”nu-mi poți fura visele”)

 

Îl veÅ£i afla... peste câÅ£iva ani. Să mai spună cineva că nu-Å£i poÅ£i vedea viitorul! Eu sunt fericită doar cu previziunile mele ce par banale uneori și vreau să mă bucur de normalitatea prezentului. Nimic nu este mai liniștitor decât asta! Din când în când amestec ieriul în mâine și adaug noi semne la schițele văzute în oglindă. Noi felii de timp.

păşesc pe cel mai scurt drum
de la mine la tine
mă înfăşoară curcubeul lacrimilor
împodobindu-mi chipul
nu pot opri ploaia
zâmbesc
şi văd drumul…(răsfrângeri)
         

 

Despre povești...

Trenul spre necunoscut

Ana Maria Gîbu, voluntar Asociația culturală ”Vis de Artist” Botoșani

 

            „Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieÅ£ii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.” (Mihai Eminescu)

Viața omului este o poveste lungă. Poate fi monotonă sau captivantă, îndrăzneață sau timidă, fericită sau tristă. Noi ne decidem capitolele, conținutul, finalul... După părerea mea trăim din povești și povestim pentru a trăi. Ce-ar fi lumea fără relatări, fără povestiri, fără întâmplări care să aducă zâmbete, lacrimi, emoții sau strângeri de inimă?

În viața de zi cu zi, chiar noi suntem povești care spunem povești sau care inventăm povești. Simpla întrebare “ce-ai făcut azi la școală?” se poate termina cu prea obișnuitul răspuns “nimic nou”, sau poate declanșa imaginția intervievatului și să iasă o poveste interesantă.

Aproape toate întrebările pe care le punem pot fi punctul de plecare a unei povești fascinante, secretul este să le rostim la momentul potrivit. Poveștile de orice fel, cu orice final, trebuie stocate și păstrate pentru totdeauna. Pentru asta, oamenii au inventat hârtia, scrisul, cărțile.

Se spune că acei care citesc trăiesc mai multe vieți. Pot confirma acest lucru. Citind, intru fără să vreau în lumea poveștilor, mă implic emoțional în acțiune, uneori sufăr zile în șir din cauza finalului neașteptat al unei cărți. Nu știu alții cum reacționează, dar eu mă atașez de personajele din cărțile citite. În anumite situații sunt de partea eroului principal, când este apărătorul dreptății, omul bun care, de multe ori, poate fi monoton, mai timid, alteori sunt de partea criminalului bine ascuns în umbra unei măști de om simplu, dar rezolvă probleme importante pentru locul în care trăiește; uneori țin cu soarele, cu luna și stelele care par a nu se implica în nimic, nici măcar în bucuria unei noi zile sau misterul unei nopți, indiferent de anotimp. Și ploaia pentru mine este un personaj care îmi dă liniște, care văzut în momente diferite, creează povești fascinante.

Am găsit o poveste frumoasă despre ploaie, într-o poezie:

 

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg Å£inându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg Å£inându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg Å£inându-se de mână... (Acuarelă, Ion Minulescu)

 

Cărțile sunt ca niște trenuri care merg spre nicăieri, nicăieriul fiind precum o cameră albă. Citind, pagină cu pagină, putem transforma acea cameră goală, la prima vedere, albă cu doar niște semne, într-o temniță din subsolul unui castel, într-o cameră de interogatoriu, într-un dormitor de adolescent dezordonat, într-un loc de întâlnire pentru doi îndrăgostiți ce fug de ochii lumii...

La final, putem trasa o ușa care se poate deschide la un semn, prin care să ne depărtăm de acțiunile care ne-au acaparat pentru un timp. Pentru unii, cărțile sunt doar cărți, o înșiruire de cuvinte fără rost, o temă la limba română, un mod de a se face cunoscut în societate a celui care scrie. Acei oameni nu înteleg puterea cuvântului, mesajul cuvintelor, trăirile celui care le-a scris.

Am auzit cândva o poveste despre un rege care a chemat la curte un mare poet pentru a-i scrie în zece zile o poezie care să vorbească despre măreția, bogățiile si puterea lui. Poetul a cerut o oglindă, o coală de hârtie și o pană, iar după zece zile i-a citit regelui poezia. În poezie era descris soarele, timpul, spațiul, stelele, frumusețile naturii, însă nimic concret despre el.

- Cuvintele tale nu au nici o noimă! Unde sunt eu în poezia ta? a întrebat regele.

Furios a scos un pumnal, amenințându-l pe poet. I-a dat încă un termen de zece zile pentru a scrie altă poezie. La sfârșitul celor zece zile, slujitorii împreună cu regele au intrat în temnița unde era închis poetul, pentru a asculta poezia scrisă special pentru rege, însă poetul nu mai era acolo. Camera era goală, în mijlocul ei fiind doar oglinda.

- Trebuie să fie ceva vrăjit aici, să verificăm oglinda! a spus regele.

Oglinda afișa imaginea unui deșert cu rotocoale de nisip, dansând alene, cu dune aurii și sclipitoare, cu soare dogoritor și cai tropotind. O armată de luptători înarmați au apărut de după dunele de nisip, îndreptându-se spre cei din fața oglinzii, omorându-i.

Regele făcuse cea mai mare greșeală, spunând că vorbele poetului nu au putere. Vorbele scriitorilor pot să ucidă sau să dea viață. Cu o coală de hârtie și un pix poți construi o lume în câteva secunde, poți inventa ce nu există, poți chiar să devii eroul sau răufăcătorul care nu ești în viața de zi cu zi.

Poveștile fac parte din viața fiecăruia dintre noi, vrem sau nu vrem. Însuși noi suntem o poveste fascinantă care continuă în fiecare secundă pe care trebuie să o prețuim. Dumnezeu este autorul poveștii noastre, El este onmiscient, omniprezent, știe cu cine ne intersectăm drumurile zilnic, pe cine ocolim în stația de autobuz pentru a ajunge la școală, la serviciu, la spital, la spectacol. El notează cu penița Lui din praf de vise cuvintele pe care le spunem zilnic, ne conturează imaginea noastră dis de dimineață și înainte de culcare. Dumnezeu ne scrie numai povești frumoase! Noi suntem cei care de multe ori le modificăm, fie începutul, fie sfârșitul. Să nu-i irosim timpul cu o viață plictisitoare. Să trăim fiecare clipă din plin, dar s-o trăim frumos! Și dacă din ce suntem, din ce facem și din ce lăsăm după noi putem scrie câte o poveste, înseamnă că nu am trăit degeaba!

„...cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.”

 

 

 

Poveștile și farmecul lor

Manuela Tican, voluntar Vis de Artist

 

Toți am fost cândva copii; și chiar dacă nu recunoaștem încă ne place să credem că nu am trecut de acea perioadă în care stăteam de dimineața până seara în parcuri sau pe străzile din spatele blocului unde ne dădeam cu rolele sau cu bicicleta. Cu toate acestea, cred că cele mai frumoase amintintiri care se leagă de copilărie sunt poveștile. Da! Acele povești pe care ni le citea mama în fiecare seară și a căror sfârșit nu-l aflam niciodată pentru că adormeam prea devreme...

Poveștile reprezintă spațiul în care putem visa și iubi fară a ne fi interzis acest lucru. Ele imită universul copilului și lumea adultului. Deseori spunem că: ''Am crescut. Sunt prea mare pentru a citi povești sau basme.''; poate că așa este, poate că într-adevăr considerăm că nu mai avem nevoie de asemenea narări, numindu-le chiar banalități. Sau poate că nu... Eu recitesc și acum cu mare emoție poveștile copilăriei mele. Mă fac sa mă simt specială, inocentă, să cred că întreaga lume e a mea și să încep să-mi imaginez din nou că pot fi o prințesă. Îmi pare rău pentru oamenii care nu mai cred în povești deoarece asta înseamnă că nu mai păstrează în sufletul lor acele frânturi de minune care le-au vrăjit copilăria. Acei oameni chiar au crescut și văd realitatea exact așa cum este, fără a încerca să o facă mai frumoasă.

După cum am spus, poveștile nu sunt legate doar de perioada în care am fost copii, dimpotrivă aș putea spune chiar că acum este momentul în care le putem înțelege cu adevărat. Prințul sau prințesa pe care le întâlnim adesea pot fi reprezentate foarte ușor chiar de noi, castelul fermecat de la marginea unei păduri poate fi transformat într-o clipă în micul nostru loc în care putem evada, iar personajul negativ care există în orice basm (ca și în viața reală de altfel) poate deveni, cu puțin din vraja unei baghete fermecate, unul dintre cei mai buni prieteni. De altfel, poveștile reprezintă o oglindire a realității care ne determină să vedem viața dintr-o altă perspectivă sperând mereu că totul se va termina cu bine. Fiecare peripeție a vreunui personaj de poveste este asemănătoare unei siuații întâlnite în viața reală. Bineînțeles, în povești ele se rezolvă cu ajutorul supranaturalului și cum noi nu dispunem de așa ceva suntem nevoiți să găsim altă cale prin care putem reuși să depășim obstacolul.

Cu toate acestea, spre deosebire de personajele imaginare, eu cred că noi avem mai multe modalități prin care putem rezolva o situație problemă, fantasticul rezumându-se doar la un gram de bunătate și o fărâmă din inocența unui suflet de copil care încă mai crede în povești. Oricum ar fi, poveștile ne fac să descoperim o lume nouă, guvernată doar de magie, în care noi putem fi eroii.

           Așadar, poveștile ar trebui să ne reamintească mereu de inocența și frumusețea copilăriei, unul din puținele lucruri care nu ne poate fi răpit. A citi o poveste înseamnă a călători alături de acele personaje în lumi necunoscute care. cu siguranță. te vor ademeni și te vor face să crezi în imposibil.

 

Poveste... ce cuvânt!

Andreea Prepeliță, voluntar Vis de Artist


      Poveste... ce cuvânt! De fiecare dată când aud acest clinchet în ureche, în minte apar vorbele bunicii și a părintilor mei care îmi spuneau câte o poveste în fiecare seară... când eram mică. Acum timpul a trecut peste mine și adulții consideră că odată cu trecerea timpului un copil trebuie să se maturizeze și sigur ”nu mai are nevoie de magia basmelor”. O poveste nu se termină niciodată. Ea continuă în sufletul nostru până când găsim ”HAPPY END”-ul perfect pentru noi, cel care ne face să visăm din nou la cai verzi pe pereți, la FĂT FRUMOS călare pe un cal alb, venind să salveze prințesa frumoasă din turnul blestemat de vrăjitoarea cea rea... amintirile mă răscolesc și se zbat în mine.

Deși, oamenii ''mari'' din jurul meu, logicile zilnice ce mă seacă de mierea poveștilor din firmitura de copil ce a rămas în sufletul meu sec, toți și toate îmi spun că trebuie să mă comport adecvat vârstei mele, dar... Romanele lungi în care ți se explică care este latitudinea și din ce parte vine vântul nu se compară cu ”minciunile” frumos puse într-o poveste de neuitat pe care nu ai cum să nu o observi.

Acum am crescut și cei mai mici au parte de farmecul basmelor de neuitat ce stau cuminți într-o carte prăfuită și așteaptă să fie din nou admirate de ființele ce le-au creat... oamenii.
          Cântec de bucurie, odă adusă ființei numită om, bine ca exiști POVESTE!

 

 

Farmecul poveștilor

Marta Paladi, voluntar Vis de Artist

 

”Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.” (Mihai Eminescu)

Povestea e o lume în care visurile, dorințele si aspirațiile se pot îndeplini. Fiecare poveste are un farmec aparte, sentimentele, gândurile, și ideile pe care le transmite punând în evidență frumusețea lor. Cuvintele sunt cele care reușesc să deschidă ochii cititorului spre noi orizonturi. Povestea este o plăsmuire a creatorului, o lume fără margini care reușește să-l facă pe cititor să se simtă ca făcând parte din această lume.

Atunci când citești o poveste și profunzimea cuvintelor te învăluie, spunându-ți parcă povestea lor, îți dai seama de faptul că ai descoperit farmecul acelei povești. Astfel, fiecare cuvânt are o poveste a lui: unul îți va spune o întâmplare care te va face să plângi, altul te va îndemna să visezi, iar altul va încerca să-ți picteze un mic zâmbet pe chipul fragil. Secretul poveștilor este acela că ele reușesc să te introducă într-o lume nouă, o lume feerică și plină de culoare, o lume a ta. Povestea, această creație pictată cu atâta măiestrie de către creator, caută să te impresioneze și să-ți creeze cele mai firave sentimente. Acele sentimente pe care le simte un copil inofensiv în lumea sa plină de culoare.  Cel mai impresionant lucru la o creație este faptul ca ea ne ajută să resimțim acele momente din copilărie, în care priveam cerul și ne amuzam de formele ciudate pe care le luau norii. De aceea, adult fiind te bucuri că mai există încă în tine  acea fărâmă din copilul inofensiv și firav atunci când citești poveștile copilăriei tale. Astfel creația este asemeni unui felinar care te ajută să descoperi drumurile vechi ale copilăriei, nemaiștiute de ochiul misterios al memoriei adulte. Însă povestea nu este doar lumina din întunericul profund al nopții, ci e și cel mai bun prieten al tău. Atunci când simți pentru o clipă că lumea ta s-a prăbușit, cufundă-te în rândurile cărții și creează-ți o lume proprie, o lume în care totul e permis.

Este de remarcat faptul că uneori parcă povestea îți pune în față oglinda realității tale, și tot ea este cea care îți și dă răspunsul la unele probleme. Te bucuri în astfel de momente că prietenul tău drag ți-a venit cu răspunsul în ajutor și parcă dintr-o dată toate problemele au dispărut. Ce zâmbet, ce chip neînțeles e povestea în sine. Dacă în copilărie ea îți spunea o întâmplare a unui ”Făt-Frumos” de care te amuzai, mai târziu zâmbești privind inocența de care dădeai dovadă, întrucât povestea nu avea același înțeles în copilărie.

Farmecul poveștilor constă în faptul că ele reușesc să ne desprindă de realitatea imediată și să ne introducă într-o lume a infinitului, o lume a dorințelor devenite realitate. Dacă am avea în acel moment de răsfoire a cărții o oglindă în fața noastră, am realiza faptul că povestea reușește să ne redea zâmbetul de altădată, zâmbetul de mult uitat, acel zâmbet al copilului din noi. Povestea ne redă tinerețea.

Primăvară, primăvară...

Primăvara mult aşteptată

Sabina Budacă, 8 ani, voluntar Vis de Artist

 

        Primăvara este anotimpul mult aşteptat de toată lumea.

        În cele din urmă, aşteptarea a luat sfârşit. Acum soarele străluceşte cu mai multă putere şi topeşte zăpada. Râurile din ce în ce mai zgomotoase vestesc venirea primăverii. Păsările călătoare încep să sosească din ţările calde. Am văzut deja o rândunică care strângea paie pentru cuibul ei. Mieii zburdă pe pajişti pentru că sunt şi ei bucuroşi de razele calde ale soarelui. Nici buburuzele, insectele nu uită să se bucure de revenirea la viaţă. Ursul, după un somn lung, s-a hotărât să îşi facă plimbarea de dimineaţă până la râul cu apă nouă. Toate vietăţile pământului parcă nu îşi mai încap în piele de bucurie.

       Pomii încep să înmugurească și ghioceii sfioşi scot capul din zăpadă, aşteptând să fie dezmierdaÅ£i de căldură. Natura pare  desprinsă ca dintr-un basm.

      Nici copiii nu sunt mai prejos, ei fac gălăgie şi năzdrăvănii, parcă pentru a-i mulÅ£umi primăverii pentru instalarea ei.

        Cred că această primavară va fi minunată nu doar că a fost mult aşteptată, ci pentru că are un farmec minunat.

 

 

Primăvara… un nou început

Ana Maria Podovei, voluntar Vis de Artist

 

Deși iarna încă nu vrea să-și desprindă brațele cele reci din jurul pământului, primăvara își face simțită prezența. Primăvara este ca o nouă etapă a vieții, un nou început ce te revigorează după o iarnă grea.

      De sub plapuma grea a zăpezii, timid și plăpând iese ghiocelul. Primele raze ale soarelui ce scaldă pământul într-o mare aurie, cântecul dulce și melodios al păsărilor și cerul, ce dintr-o nuanță de  gri-monoton, se colorează într-un albastru-viu, toate acestea contribuie la reînvierea zâmbetului și a fericirii noastre. Crivățul cel aspru se transformă într-o blandă adiere ce cutreieră meleagurile.Ușor, copacii cei amorțiți își îmbracă straiele de un verde proaspăt.

       Toți acești vestitori ai primăverii ne oferă cu drag și o frumoasă energie pentru a ne putea începe treburile, propunerile și pentru a ne putea continua fericiți activitățile ce ne pun în valoare talentul.

       Tot acest superb anotimp a inspirat și le-a fost multor poeți o splendidă muză. Și astăzi, primăvara ramâne frumosul nostru început al unei noi aventuri.                                                                                                                                                                                    

 

Primăvara.... un nou început

Manuela Tican, voluntar Vis de Artist

 

„Existăm nu pentru a pălăvrăgi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Şi uneori e de ajuns duioşia unui cer de primăvară ca să ne reamintească acest lucru” (Octavian Paler). Un gând frumos despre primăvară este modul ideal de a începe tocmai o redactare în care totul se rezumă la frumos, în care sensibilitatea şi fantezia ocupă un loc principal şi unde singurul personaj eşti chiar tu!

Într-adevăr primăvara este un anotimp al schimbărilor, al visului... al unui nou început. Totul se transformă în acest anotimp. Am folosit acest termen - „transformare” - deoarece fiecare trăsătură a lumii înconjurătoare capătă în acest anotimp ceva frumos. Spre exemplu, copacii, care în timpul iernii ni se păreau urâÅ£i, cu ramurile prea negre, prea aplecate şi frunzele care aveau nişte culori mai puÅ£in încântătoare, (în cazul în care se mai ivea câte una pe sub neaua abundentă) sunt acum în totală schimbare. Ele devin acum mai colorate, mai luminoase şi parcă te îmbie la fiecare pas să te alături la petrecerea de-abia începută. Toată natura reînvie cu ajutorul unei flori, unui zâmbet şi cel mai important al unui suflet cald. Până acum am spus doar că natura se bucură de venirea primăverii, dar oare acest lucru nu este valabil şi pentru noi, oamenii? Oare de ce totul devine mai frumos şi mai delicat în acest anotimp, dacă nu pentru a ne sensibiliza sufletul înecat în amar? Ce rost ar avea toate aceste mici bucurii, dacă nu ar avea cine să se bucure de ele? Sincer, caut de mult răspunsul la aceste întrebări, însă nu sunt pe deplin sigură că am găsit ce îmi doream. Primăvara poate fi un nou început şi pentru noi. Am auzit deseori afirmaÅ£ia potrivit căreia ,,cu o floare nu se face primăvară”, dar puÅ£ini au auzit şi continuarea: ,,...dar măcar te face să zâmbeşti!”. În general, în toate situaÅ£iile nu se concepe nimic doar cu ,,o singură floare”, dar măcar este un început frumos, care poate avea o continuare şi nu un final surprinzător. După cum am spus, şi noi trebuie să trecem prin aceste etape de transformare asemenea naturii. Nu putem simÅ£i primăvara în noi, dacă ne încăpăţânăm să rămânem în starea de toamnă. Nu este posibil să ne bucurăm de lumină, dacă nu ştim ce înseamnă întunericul. De aceea, primăvara ar trebui să constituie ceea ce eu numesc depăşirea tuturor acestor bariere şi odată cu venirea sa, să vedem doar frumuseÅ£e, libertate, echilibru şi cel mai important dragoste. Priveşte, înlăuntrul tău, şi vei vedea toate aceste lucruri! Totul va veni de la sine, nici măcar nu trebuie să cauÅ£i ceva anume, ci doar să priveşti în jurul tău! Atunci vei înÅ£elege!

Aşadar, primăvara este un nou început atât pentru natură, dar şi pentru noi. PoÅ£i trăi cele mai frumoase clipe doar privind florile cum îşi deschid petalele sub un cer călduÅ£, şi simÅ£ind razele soarelui care îÅ£i mângâie obrazul înfrigurat de atâta iarnă. Poate că o dată pe an este primăvară, dar în sufletul nostru ea trebuie să fie nesfârşită.

 

 

 

Motto:
pentru mine
primăvara începe
cu litera
mugurilor
concepuţi din cioburi
de gheaţă şi raze
de un verde curtenitor
aruncat
peste dealuri
(Ana Maria Gîbu – Însemnări, din volumul

”Cafea cu zâmbet de rebelă”)

 

 

Vis de primăvară

   primăvara – un nou început

 

Ana Maria Gîbu

Ana Maria Gîbu - voluntar, Asociația culturală ”Vis de Artist”

 

Am adormit în minte cu imaginea pomilor din grădina bunicilor înverzind, visând cum zeii cerului aprindeau stelele una după alta cu mâinile goale, cum o briză ușoară legăna crengile subțiri și fragede ale gutuilor neroditori, cum iarba mângâia florile de aceeași înălțime cu ea.

Am visat mai spre ziuă că pe turla bisericii din centrul satului se așezase o bufniță disperată, care cânta întruna. Nu se auzeau încă greierii, nu se auzeau păsări, totul era încă amuțit, înghețat, adormit parcă sub vraja unei ființe necunoscute.

Pe aleea din fața casei apăruse dintro dată o lumină slabă, sub care se mișca în dezordine o umbră neclară. Era o fată cu părul blond și șuvițe verzi ca smaraldul, care făcea piruete grațioase, în ritmuri diferite, când mai lente, când mai rapide. Mi se părea că imaginea ei devine din ce în ce mai intensă, mai clară, cu fiecare piruetă făcută sub felinarul obosit de vreme, care pâlpâia din când în când.

Avea ochii mari, albaștri, buze roz pal și purta o bluză de un verde crud neobișnuit, ce-i ajungea până la genunchi. De la fereastra casei, care nu era prea departe de locul unde fata tocmai își terminase reprezentația, puteam să-i văd pletele încâlcindu-se în vântul curtenitor pe care doar ea îl simțea.

Se îndrepta încet, pe furiș ca un hoț, spre pomii din grădină, zâmbind șmecherește, de parcă ar fi știut că este urmărită.

Zeii cerului, pitiți după umbra lunii, îmi făceau semn să plec și să mă ascund sub pătura mea călduroasă, fără a-i da prea mare importanță sosiei Vieții, care îmi bătuse deja cu degetele lungi ca de pianistă, la ușa casei. Eu am rămas însă nemișcată și tăcută, privind mirată și foarte curioasă spre fata care mângâia trunchiul unuia dintre nucii bătrâni. Ce i-o fi spus oare? Părea că vorbește cu el.

Tot cu degetele-i fine, bătuse și în scoarța lui groasă, în timp ce nucul începuse să cânte o doină, o doină de jale. Pletele aurite s-au transformat în plete de smarald, cu miros slab ca de iarbă crudă. Această imagine avea să mă urmărească mult timp.

Nici un copac de pe alee n-a scăpat de ”injecțiile” vindecătoare ale Primăverii care părea că nu are de gând să se oprească vreodată din dansul ei nebun, pe iarba care începea să se dezmorțească de sub covorul alb-negru-verzui, ce creștea văzând cu ochii.

Îmbrăcase pomii în speranță, curățindu-i de gelozie, de deznădejde, i-a îmbrăcat de tot și i-a lăsat să se bucure, să tremure sub loviturile ploilor blânzi, alteori năprasnice și ale vântului care le aducea aminte că vor fi iarăși în viață pentru un timp.

Luna se instalase deasupra acoperișului pentru a vedea mai bine lucrătura fetei în bluza smaraldiană ca marea. A dăruit o parte din galben-portocaliul ei în inima ghiocelului, dar și a brândușelor de sub gard. Zeii cerului îmbrăcase deja viorelele în albastru, se drogaseră cu frunzele lăcrămioarei și râdeau de mine.

Credeau că eu nu știu nimic despre fata cu pletele verzi și șuvițe din soare. Ba știu! Știu că fiecare iarnă semnează viza de trecere în paşaportul primăverii şi pleacă...Atunci viaÅ£a Å£âşneşte sub tălpi, soarele deschide geana aprinsă, iar pământul vorbeşte cerului prin copaci. Primeşte binecuvântarea prin ploaie. Ea vine din pământ când ghiocelul adună raze de lumină si sună din clopoÅ£el trezirea... Floarea moţăie sub pământ şi zăpadă, aşteaptă! Zidul o ascunde, raza sfredeleşte și deschide uşa. Umbrela ocrotitoare se dă la o parte, ascultând văzduhul. Face semn cu ochiul soarelui, îl salută politicos, el, zănaticul primăverii.

Și firul de iarbă se desface din muguri în zorii primăverii, se împletește lanÅ£ cu raza sub cerul de sticlă, scăldându-se în albastrul văzduhului, strigăt de viaţă. Se aşterne apoi ca rugăciunea, lăicer pământului.

ZdreanÅ£a de gheaţă atârnată de cer își anunţă și ea retragerea. Dumbrava agățată în coastă de deal ordonă înverzirea. Apele clocotesc, brâie pestriÅ£e dezlănÅ£uie aventura.

Eu, imobilizată de plapuma caldă cu modele florale, priveam cu bucurie spre grădina în care primăvara reînvia tot ce întâlnea, ocolind doar clopoțeii albi și niște rămășițe însângerate pe care le ascunsese în pământ din toamnă și din care urma să modeleze lalele și frezii albe, galbene, roșii, mov, portocalii..., nacise cu rochii simple sau cu mai multe volane din voaluri, zambile, iriși...

Pentru nu știu câte clipe, am ațipit iar. Și iar un vis frumos îmi învăluia somnul. Un vis cu domnițe ca în povești, care fredonau pe rând, apoi în cor, frânturi din aceeași melodie, diferite erau doar cuvintele.

Primăvara, asemeni unui copil nou-născut este și va fi mereu un nou început... Ea este stăpâna lumii, cât timp vara și toamna sunt foarte bune prietene! Pleacă atunci când cele două se ceartă.

Îmi trăiesc viața închisă în primăvara mea...răsturnându-mi bucata de cer pe pământ... și cântând chiar dacă am, uneori adidașii rupți! Ghemuită într-un colț de pat, privesc și azi răsăritul și zarea toată, care parcă au luat foc.

 

firele ierbii

frunzele crude

florile grăbite

salută dimineţile

cu lumină

 

picături

din limpezimea cerului

ciripit de viaţă

zumzete în simfonii

vin cu nopţi de taină

 

respir fiecare secundă

caut în fiecare minut

mă bucur în fiecare oră                                      

de miracolul începutului                                   

(Ana Maria Gîbu – Mirajul nașterii, din volumul ”Cafea cu zâmbet de rebelă”)

 

                                                                         

"Ora de creativitate" - Ziua Internațională a Poeziei, Origami - Ora Pământului 2014

Maria Andrișescu, 10 ani, Botoșani

 

 

Copilăria

Copilăria este dulce

Ca o înghețată fără sfârșit

Și când crezi că va dura o veșnicie

S-a sfârșit.

 

Dar profită de ea

Cât mai este timp

Ca să te poți bucura

De clipele frumoase.

 

Mamă

Lacrimile mele suspină în tăcere

Gândurile mele despre mama.

Doar o rază de soare îmi luminează viața

Și acea rază de soare este mama.

Doar toata lumea știe că viața

Este un râu de emoții și speranțe

Care vor fi trezite într-o zi.

Până atunci mama ne veghează

În tăcerea inimii noastre!!!

Maria Andrișescu, 10 ani, Botoșani

 

 

 

”Ne-ntâlnim... de Dragobete”

De drag - Sabina Budacă, 8 ani, sat Miron Costin, comuna Vlăsinești. județul Botoșani

 

Ce e iubirea?

Des m-am întrebat.

Un gând frumos,

Un sentiment curat.

 

Încă de mică am simÅ£it

Un sentiment de nedescris.

Părinţii des mi-l arătau

Dar eu zâmbeam, nu îl ştiam.

 

Azi, când mare am crescut,

Mă uit la toţi...

Cu drag,cu dor

Sper să fie... sentimentul tuturor.

 

                             

Ce e iubirea? - - Sabina Budacă, 8 ani, sat Miron Costin, comuna Vlăsinești. județul Botoșani

 

De multe ori, uitându-mă la televizor, vedeam la ştiri copii abandonaÅ£i şi necăjiÅ£i. Nu înÅ£elegeam cum poate un adult să renunÅ£e la propriul copil.

În curtea casei mele, căţeluşa Lolita, când a devenit mămică, era foarte grijulie, nu te lăsa să te apropii de culcuşul ei decât atunci când îi duceam mâncare. În fiecare zi îmi plăcea să mă aşez la umbra nucului de unde urmăream să văd ce face. Ea era foarte atentă la tot ce mişcă în jurul ei. Nici măcar o păsărică nu reuşea să ciugulească o firimitură de pâine din apropierea ei. Când căţeluşii au mai crescut şi vroiau să se îndepărteze de cuşcă, Lolita îi prindea de după gât, în gură, şi îi aducea înapoi. În ochii ei se vedea dragostea nemărginită şi dorinÅ£a de a-şi vedea puii mari.

Mereu după o ştire tulburătoare rămâneam cu gândul la acei copii, care sunt sigură că şi-ar fi dorit să vadă dragostea mamei lor aşa cum vedeam eu dragostea căţeluşei pentru puii ei.

Dragostea nu este acelaşi lucru pentru toate fiinÅ£ele? Animalele iubesc mai mult decât oamenii? Şi ele iubesc la fel ca şi noi... condiÅ£ionat?

 

 

Poezii - Ana Maria Gîbu, Dorohoi

azi ţi-am scris un poem

 

mă ninge cu iubire

peste gânduri

uitări

tăceri

îi aprind albul

cu scântei

din plânsul unei toamne

 

nimic din ce-i al tău

nu mi-e străin

nici frig

nici dor

nici rătăcire

 

împachetez

cântecul dimineÅ£ilor

altfel

să-ţi fie dar

seară de seară

 

cu tine

 

stau

pe hotarul dintre alb și verde

 

învăț

cum să iau leacuri

din inimi de cuvinte

să trec atentă

prin intimitatea

celor nerostite

retrase în labirintul

minții

 

ascult destăinuirile lor

la lumina dorului

 

privim răsăritul

 

dincolo de mine

 

îmi aduc aminte

când te-am întâlnit prima dată

 

erai într-un vis

din noaptea trează prea devreme

în ochii plecaÅ£i după lumină

răsărea luna

ori de câte ori te aşteptam

pe margini de privire

 

mi-e frică acum

să alunec în lacrima

gata de ruperea tăcerii

 

nu clipesc

vreau să te păstrez

în gânduri

 

eşti cu mine

 

nu umblu singură

printre umbre

niciodată

am închis dragostea în tâmple

să n-o pierd

 

când întunericul mă ajunge

o eliberez

am cheia în buzunarul stâng

 

iau şi lumina

 

ochii spălaţi de noapte

o ascund în liniştea

fiecărui asfinţit

 

pariez dragoste pe tine

 

culeg

parfumul acestui început

din roua liniştii

şi sfinţenia zorilor

chem

vântul să mângâie zările

în prag de sărbătoare

iar scripcarii nopţii

să compună

simfonii

întru odihna

liliacului înmugurit

 

ascult murmurul pământului

îmbrăţişat de alb și albastru

 

în tandem cu răsăritul

brodez iubirea

pe tâmple de amurg

 

ştiu de ce iubesc toamna

 

eşti cu mine

simplu

mai căutat dintr-o toamnă în alta

cu fereastra inimii deschisă

 

stăteam cu vântul la poveşti

şi singurătatea de mână

te vedeam rătăcind

pe drumuri întortocheate

era o singură ieşire

aşteptam

 

când m-ai găsit

mi-ai cuprins speranţa din privirea clară

 

cu o mână am trezit

visul amorţit sub pleoape

cealaltă s-a eliberat

 

simplu

 

Hellena - Ana Maria Gîbu, Dorohoi

 

I. Locul iubirilor dintâi

           

Era în anul patru de liceu când l-a cunoscut. Ea, o blondă frumoasă, cam plinuță, considerată tocilara clasei; el, un brunet înalt, cu pletele ondulate până pe umeri, băiatul nou venit, cool. Se întâlneau aproape în fiecare săptămână în laboratorul de biologie, unde se pregăteau fie pentru olimpiade și concursuri, fie pentru examenul de admitere care urma. Aaron o urmărea pe Hellena cu interes în timpul lucrărilor practice, admirând seriozitatea și meticulozitatea în timpul disecțiilor pe animale.  O aștepta din când în când la terminarea orelor și mergeau împreună câteva sute de metri până la o intersecție, apoi își vedea fiecare de drumul său. Era neliniștit în acele zile. Îi era dragă blonda durdulie, dar nu îndrăznea să-i spună. Părea dificilă Hellena și greu de abordat. O preocupa școala și atât. În clasă nu-i dădea nici o atenție, se purta ciudat, chiar răutăcios de cele mai multe ori. O dureau anumite apropouri la adresa celor care nu au alte preocupări decât școala și casa, dar nu se arătase niciodată. Se gândea că mai erau doar câteva luni și scăpa de el și de alții ca el.

Hellena primise cu mare bucurie vestea intrării la facultatea de medicină printre primii și că va avea și bursă. Asta o va ajuta să-și petreacă vacanțele în taberele studențești la mare. Prima zi de studenție avea să o întristeze însă. Printre colegii de an și grupă era și Aaron.

Se îndrăgostise unul de celălalt la o petrecere în cămin, la care Hellena băuse prea mult și a avut nevoie de însoțitor până la cameră. Erau cuplul „perfect”. Tocilara blondă, nu prea înaltă și tipul gigantic. Colegii de grupă se amuzau pe seama lor. Cea care era ținta răutăților era Hellena. Nu mai învăța, lipsea de la cursuri, frecventa împreună cu Aaron cluburile de noapte. Abia reușise să treacă examenele și să promoveze anul întăi. A plecat în vacanță fără să-și ia rămas bun de la colegi, fără să se vadă cu Aaron.

Octombrie a îmbrăcat natura în ținutele de gală ale toamnei, galbenul și portocaliul amestecându-se pe zi ce trecea cu verdele rămas la întâmplare. Curtea facultății de medicină era plină de bucuria revederii. Listele cu studenții anului doi erau afișate chiar la intrare. Un nume lipsea: Hellena. Colegii nu dăduse prea mare importanță faptului că ea nu era la cursul festiv de deschidere. Unii chiar făceau glume proaste pe seama ei. Singurul neliniștit era Aaron.  S-a interesat la secretariat și a aflat că Hellena a depus cerere de înghețare a anului doi din motive personale. Întrebările și neliniștea pusese stăpânire pe Aaron. „De ce ? De ce s-a retras? A luat toate examenele! Ce problemă personlă putea să aibă?” Nu găsea răspuns. A sunat-o. Nu a răspuns la telefon un timp. Apoi i-a spus sec:

- Nu mă mai suna. Pentru un an sunt plecată din țară.

Hellena nu a părăsit țara. A născut un băiețel cu ochii negri, părul blond și cârlionțat. Trebuia să renunțe la studii pentru a-l crește măcar până la un an. Tot în această perioadă cea mai bună prietenă a ei, care i-a fost alături până a născut a avut un accident de mașină, în urma căruia a murit împreună cu soțul ei. A supravițuit doar fetița lor de 2 ani. Neavând pe nimeni, ea a înfiat-o pe Annya, crescând-o împreună cu băiețelul ei.

            Aaron era retras, își vedea de studii, devenind unul dintre cei mai buni studenți, fiind foarte apreciat de profesori, dar ignorat de către colegii care-l considerau vinovat de retragerea Hellenei, deși adevărul nu-l știa nimeni.

Hellena s-a întors să-și continuie studiile. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Aaron. Cel mai tare îl preocupa motivul retragerii.

- Te-ai întors? Nu-mi vine să cred!

            În fața lui era o altă Hellena! O tânără înaltă, frumoasă, roșcată și puțin bronzată. L-a măsurat cu privirea ca de gheață de sus până jos fără să scoată un cuvânt.

- Ce ți s-a întâmplat? De ce ai plecat?

- Vei afla după orele de curs. Nu pot lipsi.

Și a aflat că este tatăl unei minuni de copil, că ea mai are o fetiță... Reacția lui a fost neașteptată.

- Eu, tată? Nu se poate.

- Ba se poate! Trebuie să-ți reamintesc?

- Nu, nu. Vreau să văd copilul.

- Copiii, ai dorit să zici. Toate la timpul lor.

Hellena a recuperat ușor anul doi de facultate, odată cu parcurgerea anului trei. Muncea foarte mult. Era admirată de colegi, dădea meditații cui avea nevoie, mergea la toate petrecerile din cămin, ieșea în oraș cu prietenele. Abia în anul cinci a acceptat să fie din nou împreună cu Aaron, iar după terminarea facultății s-au căsătorit.

Tot timpul liber pe care-l aveau și-l petreceau pe malul mării, iar atunci când rămâneau mai multe zile aveau cazare la o căsuță, lângă o stâncă cu forme ciudate, care ieșea din mare. Și-au găsit repede de lucru la un spital din orașul în care locuiau. Pentru îngrijirea copiilor au angajat o bonă, o studentă foarte frumoasă care dorea să lucreze pentru a-și plăti studiile.

            Întruna din zile, când acasă era doar Hellena și copiii, a primit actele de divorț prin intermediul unui avocat. Singura dorință a lui Aaron era ca băiatul să-i fie încredințat lui. Hellena nu concepea să despartă copiii.

Timpul a trecut. Copiii erau mari. A urmat un șir lung de procese care i-au adus neliniște, ore de nesomn, griji pentru siguranța copiilor. Ce o durea cel mai mult era faptul că a început să fie chemat și băiatul la tribunal.

Ori de câte ori era liberă își lua copiii și pleca pe plaja de lângă o stâncă anume care ieșea din mare. Alergau toți trei, la întrecere cu pescărușii flămânzi, construiau castele de nisip, admirau amurgul violet al serilor de vară sau se plimbau prin apa liniștită a mării, povestind vrute și nevrute. Plaja era locul unde revedea cu durere locul iubirii ei dintâi.

 

II. S-a întors în tăcerea pietrei

 

O urmărea de pe stânca din apropierea mării.

Stătea nemișcată pe nisipul umed, cu brațele întinse, de o parte și de cealaltă a corpului, parcă era răstignită pe o cruce inexistentă. Părul roșcat îi acoperea  umerii arși de soare. Purta aceeași rochie în multe nuanțe de turcoaz și roz. Apa se izbea de picioarele ei, urca până deasupra genunchilor și se retrăgea rapid. 

A coborât, îndreptându-se cu pași nesiguri spre ea. Îl neliniștea faptul că nu reacționa la venirea și retragerea apei și nici la briza destul de rece care cuprinsese plaja.

Umbra lui a făcut-o să tresară, apoi să zâmbească, scârbită de prezența unui bărbat înalt, brunet, cu părul în cârlionți dezordonați și un pahar de suc cu gheață în mână. Nu știa că este el. Și-a dat ochelarii de soare jos, ținând pentru câteva clipe ochii închiși, apoi, privindu-l cu dispreț abia a rostit printre buzele subțiri și decolorate:

            - Ți-am spus să nu mai vii după mine. Totul s-a terminat demult.

            - Știu că am greșit. Am venit să-mi cer iertare pentru cele întâmplate și să te rog să-mi mai dai o șansă.

            - Și crezi că o vei obține? Dă-mi un motiv pentru care aș putea să te iert!

            - Copilul nostru, plimbat prin tribunale, care are nevoie de liniște, care vrea o familie...și...eu!

            S-a ridicat, scuturându-și brațele amorțite. A deschis ochii negri și ageri, a privit îndelung apusul, strângându-și genunchii la piept.

A sorbit ultima picătură de suc din pahar, aruncând nervos bucata de plastic. S-a așezat undeva în spatele ei, mângâindu-i umerii și șoptindu-i întruna numele. Nu se împotrivea. Din contră, savura fiecare atingere, cu privirea întoarsă spre mare. Această liniște îl înnebunea.

            - Hellena, oferă-mi o nouă șansă. Uită-te în ochii mei și spune-mi că mă poți ierta!

Privea indiferentă marea ca și cum rezolvarea ar veni de acolo. Și-a lăsat capul pe umărul ei, șoptindu-i aceleași cuvinte, întrerupte de câte un oftat îndelung.

Se pare că frumoasa Hellena nu mai era fetița naivă de acum zece ani când a cunoscut-o.

Era deja întuneric când a hotărât să plece. Aproape i-a ordonat să se  întoarcă spre el și să vorbească, însă ea pășea agale, cu sandalele în mână, spre căsuța care se zărea nu departe de stânca martoră a întâlnirilor de altădată, care ieșea din mare. A rămas în urmă, respirând greu.

A strâns brusc pumnii, a mărit pasul și a ajuns-o. Nu putea accepta să o piardă pentru totdeauna. A iubit-o încă din liceu.

            - Hellena, spune ceva, nu pleca! a urlat disperat.

           Cu o mână i-a înconjurat gâtul și cu cealaltă i-a strâns maxilarul, întorcându-l brusc. Un pocnet sec urmat de trupul în picaj al Hellenei a făcut plaja să se cutremure și marea să se agite. A privit-o lung, îngenunchind pe nisipul ud și rece, lăsându-și capul greu să cadă pe pieptul ei.

            - Noapte bună, iubito!

 

 

 

Lacrimi care strigă - Andrei Tapirdea, București

 

      Iubita mea,

      Vino!

      Dintre lacrimi de cleştar

      Tu să-mi apari.

      Ca o suflare vie,

      Din pustietatea morÅ£ii.

      Căci altfel,

      Sufletul înecat-a-mi în perle,

      Ce cad necontenit.

      Brăzdând adânc

      Obrazul meu nedemn.

      Din sfere lucitoare,

      O! lumina mea,

      Vino!

      Te rog nu te-ascunde

      În necunoscut…

      Totuşi,

       Vreau să vii fără a bate

       Căci altfel, nu îÅ£i voi răspunde.

 

Loteria inimii - Andrei Tapirdea, București

 

     Alintă-mă!

     Ştiu că nu-s demn,

     Însă, inerente probleme m-apasă.

     Poate că am greşit,

     Spărgând...

     Of...

     Cuvântul ce ne-a legat atunci.

     Şi eu, şi tu,

     Căutăm piesa perfectă,

     Care să reconstituie

     Puzzle-ul primordial.

     Eu greşesc...

     Dar poate şi tu,

     Ca mine,

     Încerci același lucru.

     Dintr-o sferă rotitoare,

     Tu alegi piesa care

     Se potriveşte.

     Apoi însă, apare alta,

     Ce parcă, e făurită pentru tine.

     È˜i tot aşa... și tot aşa...

     Până când,

     Se presară întâmplător

     Peste tine,

     O iubire care,

     Cu toate că e prea mare

     Ca să mai completeze

     Puzzle-ul,

     Nu ai schimba-o,

     Chiar dacă ai primi toată sfera.

     Te rog, nu mă judeca prea aspru,

Acum că ştii.

 

Petale pe lac - Andrei Tapirdea, București

 

      Lacul suspină

      Când îl ating blând,

      SimÅ£ind a mea durere

      Ce-i îngreunează apa.

      Eu aştept...

      Număr frunzele căzute pe timpul cel rece,

      De când tu ai plecat.

      Poate sunt o sută,

      O mie, două.

      Le-am pierdut de mult şirul.

      Of...

      Nu mai contează.

  Mi-ai spus că ale tale petale

      Mă vor săruta iarăşi,

      Când voi fi terminat

      De numărat.

      Aceste bucăţi de suflet,

      Care cad și cad...

    Par însă nesfârşite.

      Mi-e aşa de dor

      Să simt iarăşi

      Buzele-Å£i fragede alunecând uşor

      Pe obrazul meu nedemn.

      Totuşi,

      Mă tem

      Ca nu cumva

      Să fii doar o iluzie.

      Născută de nicăieri

      Ca să m-alegi pe mine.

 

 

Tablou – Sergiu Lavric, București

 

Un gest sublim, încet și tandru,

Privești spre ea,

Dar vrei mai mult,

În mintea ta, scenariu-i altu'.

 

Țigară, fum, inspiri adânc,

Parfumul ei nici nu contează,

Decorul este monoton,

Iar un artist exagerează.

 

Privești in gol, paharu-i gol...

Privești, privești,

Dar vrei mai mult!

 

Un El și o Ea – Sergiu Lavric, București

 

O lumină clar-obscură,

Îmi relevă o făptură,

Care mângâie o carte,

Povestindu-i printre șoapte,

 

Povestindu-i cu căldură,

Despre el , ”a mea scriptură”,

”Liniște ce stă de veghe”,

Sufletului său pereche.

 

Plămădiți într-un întreg,

Eu pe tine te aleg,

Vreau să te privesc mereu,

Cum adormi în patul meu.

 

 

DECLARAȚII DE DRAGOSTE

 

”Dragostea e un cuvânt ce până acum nu avea nici un sens pentru mine, până când te-am întâlnit pe tine, petală din floarea inimii mele. Știi că mă întrebai tu odată de ce îți încercuiesc de fiecare dată numele cu un cerc și nu cu o inimă? Acum am să-ți dau răspunsul: pentru că inima se poate frânge, pe când cercul e infinit, așa cum te iubesc și eu, o iubire infinită. Și, a propos, din cauza ta dimineața nu mănânc pentru că mă gândesc la tine, la prânz nu mănânc pentru că mă gândesc la tine și seara mor de foame :)). Dar te ador.” Marta Paladi

 

"Vreau să-ți spun că te iubesc și mă bucur că destinul mi-a adus o persoană atât de specială, tu... Tu ești al doilea îngeraș al meu, m-ai învățat să iubesc. O fi dragostea oarbă, dar oamenii sunt făcuți să iubească și să fie iubiți. Îți mulțumesc că mi-ai oferit timpul tău, atenția ta și dragostea, care pentru mine reprezintă cele mai frumoase cadouri pe care un băiat i le poate oferi unei fete. Te iubesc!”

 

”Pentru tine

Nu știu cum să-mi exprim gândurile pentru tine!

Ești o divinitate pentru mine.

Doar lacrimile ce se preling pe fața mea sunt pentru tine.

Căci îmi ești alături mereu lângă mine,

Mamă. - Maria Andrișescu

 

”S-a întâmplat pur și simplu să te întâlnesc și... să te iubesc... totul s-a întâmplat așa, fără să știu cum sau de ce se întâmplă... fără să știu că viața mea se va schimba în totalitate. Exiști și îți mulțumesc. Pentru mine, asta este de-ajuns. Pentru că eu nu pot cere nimic mai mult decât să știu că acolo, undeva... oriunde ar fi asta... ești TU, O PARTE DIN MINE!” - Florentina Tituleac

 

”Încep prin a-ți spune că nu e important să fie numaidecât o sărbătoare pentru a-ți împărtăși cele mai sincere și profunde sentimente care s-au intensificat tot mai mult. Din prima zi când te-am cunoscut m-au atras zâmbetul tău gingaș, ca o zi de primăvară, ochii tăi misterioși ca o noapte cu lună plină și caracterul tău rebel care m-a determinat să te vreau numai pentru mine. Împreună ne-am dedicat unul altuia cele mai frumoase clipe, care vor rămâne adânc împregnate în sufletul meu. La fiecare întâlnire cu tine emoțiuile încep să mă cuprindă și când mă îmbrățișezi simt că plutesc, iar cerul pare să ne zâmbească de fiecare dată când suntem fericiți împreună.” - Diana Mihalache

 

”Dragul meu, te iubesc pentru că trăiesc împlinirea mea totală. Te iubesc pentru că ești totul meu. Te iubesc pentru viitorul meu, al nostru... Te iubesc așa de mult... Tu ești totul pentru mine.” - Florina Apopei

 

”Dragă Vis de Artist, Îți doresc să ai o primăvară plină de iubire alături de ai tăi talentați membri, din partea cărora să ai numai bucurii și realizări care să îți umple inima de fericire!:* :) Cu drag, Alexandra”. - Alexandra Mihalache

 

”Aș putea începe, dragul meu cu inimă de bambus, prin a-ți spune că mi-e dor de tine. Cu toate că te-am tatuat în fiecare celulă a corpului. Mi-e dor în doze mici, dozele mari mă pot ucide. De asemenea, aș putea spune că mi-e frică. Să nu te uit, dar mai ales ca tu nu mă uiți. Nu-ți aparțin, sunt ca o foaie de jurnal care îți știe sentimentele, dar nu le comentează, împărășește. Aș putea să-ți scriu teoria infinitului. Dar nu! Voi începe și termina prin a-ți spune că mi-e dor și am nevoie de noi.”

 

”Te iubesc precum

Ziua-zorile

Precum roua-florile,

Precum marea-valurile.

Te iubesc cât să-ți ajungă pentru două vieți!”

 

 

 

Ziua Culturii Naționale la Botoșani

Fotografie realizată de Georgiana Jașcanu, membru Vis de Artist

Din lirica eminesciana - http://visdeartist.wix.com/visdeartist/music#!__proiectele-noastre, recita Ana Maria Gîbu

 

 

Pelerina pe umăr – Gabriela Ana Bălan

 

m-am născut sub mantia lui Eminescu

să învăţ a muri vreodată

am nins cu Nichita Stănescu

sub mieii care ning pe noi din ultima lui poezie

în loc de zăpadă

prin hăul din ciocul păsării de metal

muşcând din trupul poetului Labiş

cu nume şi destin de căprioară

arsă pe un rug de flori de lotus

pe dâra de sânge în urma spinului de trandafir

otrăvit, cu Rilke în pistil

şi lângă sângele din trupul lui Ignaccio,

prietenul lui Lorca, sfâşiat de taur

la ora cinci  după-amiaza

 

Sub ce blestem ne mor poeţii tineri?

De ce visează păsări uriaşe cenuşii cu aripi roşii

Cu cioc de oÅ£el, îngeri înfăşuraÅ£i în tifon

Lângă un pat de spital?

Nici un minut aievea sau în vis nu v-am uitat

 florin, vasile, daniel, iustin, vladimir, alexandru

 mircea – cel – veşnic - tânăr

sunteţi substantive comune

un fel de pelerine de puf, de fulgi de zei

purtate împărăteşte pe umăr

de cuvintele limbii romăne.

 

Ia-ţi bufniţele prăfuite

Cântă-Å£i singură osanale din pliscurile lor ruginite

Doamnă Moarte, eu m-am născut departe

Şi m-am născut bătrână, ascunsă într-o carte

Nu pot să mor ca poet tânăr

În veacul acesta este rândul meu

Să port pelerina pe umăr.

Şi cred că o să stau mai mult aici

Sărutându-le mâna care scrie pe cer

Am sentimentul puternic al  unei existenÅ£e stranii

Ceva puternic care încă nu vrea să se lase scris

Ceva predestinat ca un cântec

Pe care parcă îl ştiu din pântec.

Luceafăr printre stele - Costică Nechita

 

O stea s-a înălÅ£at spre culmi;

Acum luceafăr este printre stele,

Dar pe sub tei şi printre ulmi

Se-aud doar cântece de iele.

 

Pe dealuri buciumul îşi cheamă

Cu jale-apusul menestrel,

El, printre nori ce se destramă,

Îşi cântă doina singurel.

 

Codrul îşi leagănă coroana

Plecându-şi crengile în vânt,

El caută şi-acum morgana

Privind ades către pământ.

 

Scrisori a încetat a scrie

Către a inimii crăiasă,

Din frageda-i călătorie

Rămas-a drumul către casă.

 

Şi din prea lunga-i pribegie

Ce-l poartă printre stelele arzând

Îşi deapană nocturna elegie

Prin constelaţii neştiute rătăcind.

 

Doar plopii cei de timp uitaţi

Pe unde-adesea a  trecut,

Deşi au fost mult încercaÅ£i

Ei sigur l-au recunoscut.

 

O stea spre cer s-a înălÅ£at

În veci purtându-şi nemurirea,

Pe-acest pământ s-a framântat

Plinindu-şi cu osârg menirea.

 

De dor eminescian – Mălina Netca

 

De dorul lui Eminescu azi codrii înfloresc

Străbat si Lacu- albastru – pământul românesc

De drag și de durere Luceafărul răsare

„ O mamă dulce mamă!” de dor ne ieși în cale.

 

De dor Eminescian, cutremură și luna

Iubita lui dintâi și muza și stăpâna

Al viselor maiastre al of-ului nespus

De dor Eminescian și plopii mei s-au dus.

 

Răsună condru-n deal de freamă de poezie

 Stele cad, rând pe rând și-mbie...

Poetul să cânte, dar nu-i căci pe cer

Nu străluce Luceafărul ci Eminescu, etern.

Fost-a cândva... – Sofia Lungu

 

Fost-a cândva în România...

Ce noroc!

Un scriitor ce iubea totul...

Ca într-un joc!

Iubea și cerul și pământul...

Respira!

Iubea și patria, cuvântul...

El scria!

 

Fost-a un geniu pe la noi...

El nu știa!

Era prea ocupat cu viața...

Inima-i dicta!

Avea și înger, chiar și demon...

Luceafărul cădea!

Iubind și suferind, cu dor...

La cer se ridica!

 

Fost-a cândva și azi mai e...

Cu Veronica sa!

Ne scriu și ne trimit din cer...

Ce simplu! Dragostea!

 

Cei de ieri şi cei de astăzi… - D.M. Gaftoneanu, Botoşani, 08 ianuarie 2014

Parodie-pamflet, prozopoem satiric dedicat aniversării a 164 de ani de la naşterea Poetului

 MIHAI EMINESCU (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București)

 

 

Motto:

,,Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,

Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi,

Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane,

Sunt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane;

Iar cărările vieții fiind grele și înguste,

Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste,

Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră

C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră.

De ce voi eu pentru nume, pentru glorie să scriu?

Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?

Azi, cînd patimilor proprii muritorii toți sunt robi,

Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi

Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic

Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic.”

 

(Mihai Eminescu, Scrisoarea II)

 

 

 

...E Gerar, la jumătate... Vine iarăşi Sărbătoarea!

Curg secvenţe cu omagii de la stelele boeme-

Creatori de minunate (uni)versuri de poeme!

...An de an, cu Eminescu- Botoşani, Aniversarea!

 

...E superb evenimentul- recitaluri şi concursuri-

Zâmbete, bătăi din palme oferite ca ofrande-

Public, interpreţi şi coruri poartă jerbe şi ghirlande!

...Iar la decernări de premii, memorabile discursuri!

 

...Bune toate şi frumoase- asta doar la suprafaţă!

După uşile închise, Cronos îşi iuÅ£eşte mersul:

Cap şi pajură, moneda ne propune şi reversul!

...Goethe: o privire-n carte, două (minim!) pentru viaţă!

 

...Printre bunele intenţii, las să-mi zboare fantezia

Către oamenii de artă- deseori le pun sub lupă

Drumul, opera şi stilul…Recunosc, mă preocupă…

...Numismatica şi şahul, peste ele- poezia!

 

...Este greu să treci prin lume când eşti om cu demnitate,

Mit urmat îndeaproape cu oprelişti şi invidii

De profiluri impozante nu mai mari ca nişte stridii!

...Un Sisif ai fost, Poete, purtând pietre aruncate!

 

...Nu puÅ£ini se dau în stambă încercând să te evoce-

Vezi pe faţa lor dispreţul pentru muncă şi valoare-

E curat…înghesuială (!) la panoul de onoare!

...Şlefuiţi, le ştiu pe toate, critici epigoni feroce!

 

...Se strâng capete pătrate pe sub pălării rotunde,

Intelecte de paradă pomenite... în erată-

Staruri, veşnice speranţe... Confirmate niciodată!

...Gânditori incompatibili cu simÅ£irile profunde!

 

...Cu potopuri de expresii… ţipătoare (!) ne inundă,

Scriu poeme... absolute- musai (!) fără prozodie-

Poezie? Aş, de unde! Mai degrabă, parodie!

...Ies discipoli mii în valuri într-o goană furibundă!

 

...Îl citez pe Pârvulescu dând din mână la tribună:

,,Mişună agitatorii! Este aranjat Congresul!

Mascaradă! Impostură! Nu votez cu Realesul!

...Iată, floarea... cumetriei (!), rânduri-rânduri se adună!”

 

...Yesmeni, sicofanţi, ,,da, şefu’! ”, ,,beyefendi, plecăciune!”-

Şir de elefanÅ£i ce cară munÅ£i de blamuri în p(l)achete-

Sună zvonuri din trompe(te), născociri şi etichete!

...Top-fanatici ka-mi-kad-ze sunt trimişi în misiune!

 

...Feţi-frumoşi matusalemici şi angelice prinţese

Îşi trimit cuvinte aspre, ironii, batjocuri crunte-

Arc de boltă ce uneşte caracterele mărunte...

...Numitor comun... la cheie (!): şerpării de interese!

 

...Pragul minimei decenÅ£e este dus în derizoriu-

Certuri, răutăţi, conflicte sting sumare educaţii-

Înfloreşte ve(n!)detismul cu orgolii-motivaÅ£ii!

...Da, nimic nu-i mai durabil ca un lucru provizoriu!

 

...Azi dispar şi cei din urmă care mai râvneau himera-

Crezul Binelui, SperanÅ£a în Dreptatea ce nu moare,

 Adevărului discipoli, martori petelor din soare!

...Demon-şarpe, Seth-Apophis! Nu se schimbă calimera!

 

...Literaţi cu gusturi fine, cam de mult vă ducem dorul-

Unde-i Conştiinţa Trează? Doar rostind-o, te cutremuri!

O nalucă ce se pierde prin perdelele de vremuri!

...Unde-s Eminescu, Creangă, Bardul şi Povestitorul?

 

...Spirite de aur prinse într-un zeu cu două feÅ£e-

 Ianus, regele din Latium, cerber, personaj fantomă-

Salvatorul mitologic din îndepărtata Romă...

...Hei, miracole citite pe la prima tinereţe!

 

...La onoruri se evită ,,generaÅ£ia bătrână”-

Când întreb de ce aceasta, sunt certat: ,,Nu te priveşte!

Dacă ţii mortiş să afli: din păcate, mai trăieşte!”

...Care floare, ce articol, nicio strângere de mână!

 

...Încă mai răzbat ecouri, la un veac şi trei decenii:

,,Potoliţi-l pe cutare!” - bine stă, mersi, la modă!

Pleacă zilnic circulare: ,,E poruncă de la Vodă!”

...Se strecoară mici ,,şopârle” printre umbre şi vedenii!

 

...Nu-l condamn pe Macedonski, nici nu caut explicaţii-

Recitindu-i epigrama, mi-am spus trist că nu-i posibil-

,,Verba volant, scripta manent!” Scrisul- act ireversibil!

...Nu am treabă cu A. Grama… Nici măcar cu... a-gra-ma-ţii!

 

...Merg prin Marea... (P)răfuială (!) a ,,scrisorilor pierdute”-

Zgomot, zăngănit de arme…Ah! Se duelează ,,greii”!

Tir razant pe lângă umăr, scapă liberi… porumbeii!

...Roiuri largi de invective cad pe muzele tăcute!

 

...Două viespi înveninate într-un joc de-a baba-oarba -

Merită luate-n seamă? Mi-aş dori să pot răspunde!

Una se visează ,,Rilke” (!), alta, ,,Macedon” (!)…(de unde?)…

...Ce-Å£i mai trebuie chemare, când ,,Esop” te face barba?

 

...Urmărindu-le disputa, mor de râs de cad pe spate:

-Eşti un nimeni-(măcă)leandru! -Iar tu, barză (!) rea…de gură!

-Eşti un ciot din Alexandru! -Tu eşti cioată de cultură!

...Să nu-i supăr…nu se face!... le dau ambilor dreptate!

 

...Mi-a scris plin de importanţă, fără teamă de greşeală,

Însuşi noul Macedon(ski!) - cu emfază... nota bene (!):

,,Se vrea vultur spre înalturi, râsul cam u(m)flat în pene!”

...Şterg săgeata de otrava picăturii de cerneală!

 

...Cu umor şi voce tare îi destăinui…cugetarea:

Fie îmi închide gura- de dorit, aşa-i mai bine,

Fie intră în legendă... că m-a ,,agre(s)at” pe mine!

...De altfel, un calcul simplu- în sfârşit, pricep ,,mutarea”!

 

...Astea-s reguli şi metode? Numai jalnice tertipuri!

După toată tevatura, amuzat aş spune, parcă,

Şi înot mă simt mai bine decât stând cu el în barcă!

...Cam la asta se rezumă dialogul cu ,,prinţipuri”!

 

...Nou prilej să jubileze saltimbancii şi irozii:

Ştiu că nicăieri nu duce un traseu fără obstacol-

Sunt un figurant în probe pentru Marele Spectacol!

...Ia, un trandafir ce creşte… printre tufele de bozii!

 

 

 

Eminescu în piesele corale ale compozitorului Gheorghe Cojocaru - prof. Cătălina Constantinovici

 

Gheorghe Cojocaru1 a fost încurajat pe drumul compoziÅ£iei de către compozitorul Radu Paladi: În repertoriul corului (corul Liceului Pedagogic din Botoşani) (…) figurau şi câteva lucrări aparÅ£inând dirijorului însuşi. Unele dintre ele mi-au atras atenÅ£ia, determinându-mă să-l încurajez pe Gheorghe Cojocaru pe drumul spinos al compoziÅ£iei. Au urmat pentru muzicianul botoşănean zece ani de strădanii perseverente pentru cucerirea măiestriei componistice, care să-i permită exprimarea ideilor muzicale ce-l frământau într-un limbaj artistic evoluat2.

Activitatea sa componistică s-a îndreptat cu precădere către muzica corală. Se pare că vocea l-a atras în felurite moduri, lucrările sale corale fiind realizate pentru trei, pentru patru voci. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o dirijatului de cor, ceea ce presupune o cunoaştere foarte bună a vocilor omeneşti, o atracÅ£ie spre acest gen. Ceea ce a rămas în urma sa sunt culegerile de cântece scrise pe versuri de poeÅ£i botoşăneni. Eminescu l-a atras în mod deosebit. Melodicitatea versurilor eminesciene a constituit un impuls în crearea unor lucrări corale care să pună în evidenţă sensul cuvintelor, pentru că poezia marelui poet rămâne o artă a auzului3. Legătura dintre muzică şi poezie se realizează tocmai prin creaÅ£ia sa, în care piesele corale predomină. S-a adresat unui cor de amatori, a dat curs şi sens noÅ£iunii de interpretare, iar rezultatele au fost observate după fiecare spectacol în parte.

Întrucât creaÅ£ia lui Gheorghe Cojocaru se mulează pe poezia eminesciană cu precă­dere, tinde spre textul poetic, în procesul său de creaÅ£ie imaginaÅ£ia are un rol substituit versului, compozitorul încercând să păstreze conÅ£inutul literar al poeziei, îmbrăcând-o într-o mantie muzicală corespunzătoare modului său de a gândi şi de a percepe poezia în sine.

Poeziile creează imagini, mai cu seamă poeziile scrise de Eminescu, în care natura ocupă un loc important. Pornind de la aceste imagini, compozitorul înfăţişează o lume a sa, învăluită în sunete muzicale, pe care o expune. Parafrazându-l pe Wittgenstein4, limitele limbajului meu sunt limitele mele. Astfel, condiÅ£ia umană este reflectată în creaÅ£ia muzicală a unui compozitor, iar lucrările muzicale exprimă cunoaşterea, intuiÅ£ia, imaginaÅ£ia, talentul, toÅ£i factorii care contribuie la realizarea unei piese muzicale.

Pe marginea acestui traseu intuitiv şi teoretic pe care l-am propus am realizat o scurtă incursiune în spaÅ£iul creator dezvăluit de compozitorul Gheorghe Cojocaru. Însă, aşa cum spunea Schleiermacher, înÅ£elegerea unui discurs (muzical, în acest caz) nu poate fi niciodată o operaÅ£iune încheiată, ci o activitate continuă5.

Inspirat de titlul celor 7 cântece pe versuri de Clement Marot de George Enescu6, Gheorghe Cojocaru realizează colecÅ£ia de şapte coruri pe versuri de poeÅ£i botoşăneni, apelând la scrierile semnate de Mihai Eminescu, Samson Bodnărescu, Artur Enăşescu, Ion Pillat, Ion Crânguleanu şi Mihai Lău. Unde eşti, copilărie… 7 cântece pe versuri de poeÅ£i botoşăneni, lucrarea realizată de Gheorghe Cojocaru şi editată în 1988 cu sprijinul Comitetului de Cultură şi EducaÅ£ie Socialistă al judeÅ£ului Botoşani, beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de George Pascu. Studentul năvalnic de altădată a îndreptăţit speranÅ£ele profesorilor săi, situându-se azi printre muzicienii de frunte ai ţării, scria profesorul George Pascu. Cele şapte compoziÅ£ii incluse în această colecÅ£ie sunt Unde eşti, copilărie… şi De ce nu-mi vii (Mihai Eminescu), Chemarea mării (Samson Bodnărescu), Stropi de aur (Artur Enăşescu), Cântec de toamnă (Ion Pillat), De ziua copilului (Ion Crânguleanu), Floarea codrului (Mihai Lău).

Un alt volum semnat Gheorghe Cojocaru se intitulează La steaua – 10 coruri pe versuri de Mihai Eminescu, editat cu sprijinul Comitetului de cultură şi educaÅ£ie socialistă al judeÅ£ului Botoşani – Centrul de îndrumare a creaÅ£iei populare şi a mişcării artistice de masă. Lucrarea cuprinde piesele Lasă-Å£i lumea (Premiul I la Festivalul NaÅ£ional Cântarea României, ediÅ£ia a II-a), Dintre sute de catarge, Crăiasa din poveşti, Şi dacă, Floare-albastră, Ea-şi urmă cărarea-n codru, Sara pe deal, Lacul, Să fie sara-n asfinÅ£it, La steaua. În Cuvântul de început al acestui volum, profesorul universitar doctor docent Augustin Z. N. Pop apreciază că Gheorghe Cojocaru este primul care întocmeşte o asemenea culegere pentru muzica corală, deci pilda partiturilor de faţă se recomandă a fi urmată cu dăruire, neabătut şi cu hărnicie sporită, de cei ce înÅ£eleg să ducă slava lui Eminescu, prin muzică.

O altă lucrare publicată este UniÅ£i pe veci sub tricolor, editată în 1980. Acest volum cuprinde, printre altele, piesele: La Steaua, Şi dacă, Unde eşti copilărie?, Lacul, pe versuri de Mihai Eminescu. Toate acestea, conform celor precizate de autor, pot fi cântate cu uşurinţă atât de formaÅ£iile profesioniste, cât şi de cele de amatori. Dintre acestea, patru piese corale sunt pentru trei voci egale, iar 16  sunt piese scrise pentru formaÅ£ii mixte. Din punct de vedere al tematicii, volumul abordează teme diferite: copilărie, dragoste, pace, unire.

Alte lucrări semnate Gheorghe Cojocaru au fost incluse în Antologia de cântece şi coruri realizată de Pavel Delion şi publicată în Iaşi, în 1988. Aici a fost introdusă piesa De ce nu-mi vii?, pe versuri de Mihai Eminescu, compusă de Gheorghe Cojocaru pentru patru voci.

 

1. Gheorghe Cojocaru – născut în CorjăuÅ£i – Pomârla, la 27 aprilie 1928, fost profesor de muzică la Liceul Pedagogic din Botoşani timp de 30 de ani, dirijor al corului şcolii, dirijor al Coralei „George Enescu” şi al corului bărbătesc din Flămînzi, precum şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din 1986; a trăit până în anul 2002; a susÅ£inut peste 270 de concerte în Å£ară.

2. Radu Paladi în Cuvînt de început, publicat în volumul „La steaua. 10 coruri pe versuri de Mihai Eminescu”.

3. G. Ibrăileanu în Note asupra versului, din „Mihai Eminescu, studii şi articole”, ediÅ£ie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de Mihai Drăgan, Editura Junimea, Iaşi, 1974.

4. Ludwig Wittgenstein (1889 – 1951), filosof austriac.

5. Nicolae Râmbu în Studiu introductiv la „Hermeneutica” de F.D.E.Schleiermacher, publicată în Iaşi, la Editura Polirom, 2001.

6. George Pascu în Cuvânt înainte din volumul „Unde eşti, copilărie… 7 cântece pe versuri de poeÅ£i botoşăneni”, Comitetul de cultură şi educaÅ£ie socialistă al judeÅ£ului Botoşani, 1988: Autorul mărturiseşte că a ales numărul de șapte lucrări, inspirat de titlul celor 7 cântece pe versuri de Clement Marot de George Enescu, tinzând astfel să rememoreze chipul aceluia care pe drept cuvânt a fost numit Luceafărul muzicii româneşti.   

Acrostih

(lui Eminescu) – Ana Maria Gîbu, Dorohoi

 

Marea în furtună caută

Iubirea de sub tei

Hohotul lacrimii din ochiul

Amurgului în flăcări murmură

Imensitatea durerii

 

Ecoul tace

Muzica vântului amintește despre

Iubiri pierdute

Nopți cu lună tremurândă

Enigmatic și visător

Singur printre oameni

Cineva prin albul umbrelor devine

Un trubadur al tristeții dintre cuvinte

fără domiciliu stabil – Ana Maria Gîbu

 

singurătatea dezbrăcată

aleargă

mă strigă

îmi poruncește să stau

apoi se ascunde

tulburând visele

când obosește numără

tei

stele

plopi

îi găsește mereu fără soț...

mai nou spune că iubește

iubește poeții

 

nici cuvintele nu-mi ascultă penița

se-alinie odată cu luna

în golul iernii deghizate

zâmbind

spre amurg iau formă de pași

merg

nu vor să mai zidească nicio iubire

 

mă iau cu mine

unde pot dezlega anotimpuri

tresară ape

plângă doine

tremure frunze

alb de poezie

şi azi plopii sunt fără soţ

(lui Eminescu) - Ana Maria Gîbu

 

trăiesc în cea mai bună

dintre lumi

unde tu ai rămas frate

cu stelele

luna şi lacul

cu plopii mereu fără soţ…

ieşiţi din legi

au plecat cu iubirea

brodată-n cuvinte
 

marea îmi duce privirea

prin zări miruite

cu miros de tei

şi albăstrele...

în concert enescian

lutul de acasă

îmi poartă urmele acolo

pe oriunde ...

aici

ochii tăi mari şi adânci

devin felinare

contopite în cioburi de stea

 

azi umbli hai-hui

prin sufletul meu

lăsându-mi şoapte

din dorurile tale

de ducă

de lac

de drag

de plopi

de stele...

de ea...

 

luna

cea de atunci şi cea de acum

alunecă pe umeri de umbre

se ascunde în teii care ard în nelinişti

şi tremură

 

în tăcerea cerului

aud murmur din ultimul dor

 

la ziua ta

nemărginirea cântă

Poetul de neuitat - Sabina Budacă, 8 ani, sat Miron Costin, comuna Vlăsinești

 

Încă de mică am învăţat

De un poet,ce nu-i uitat

Mereu mama îmi tot citea

Luceafărul... sau cam aşa...

 

Eu azi la şcoală am aflat

C-a existat cu-adevărat

El poezii multe a scris

De drag, de dor şi de un vis.

Desen realizat de Sabina Budacă.

 

 

 

FOTOGRAFIILE AU FOST REALIZATE ÎN BOTOȘANI, IANUARIE 2014, DE CĂTRE MARTA PALADI, VOLUNTAR VIS DE ARTIST.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Best of 2013

Primul meu spectacol

Ana Maria Podovei, voluntar Vis de Artist

 

În viaţă există multe momente emoÅ£ionante, minunate şi deosebite. Unele dintre ele, pe care nu le voi uita niciodată, au fost la primul meu spectacol.

Totul era aşa de impresionant: scena, sala şi oamenii care priveau atenÅ£i spectacolul. Deoarece era prima dată când cântam individual, emoÅ£iile erau din ce în ce mai puternice.

Împreuna cu grupul „Melody”, din care am făcut parte patru ani, am cântat melodii de 8 martie.

Iar imediat, a urmat şi momentul în care am cântat individual.

Acum totul îmi apare în minte ca un singur moment ce mă face fericită.

 

 

 

 

 

 

Motto: Voluntariatul nu este poveste, este de povestit[1]!

Dintr-un vis în altul… cu “Vis de Artist”!

Ana Maria Gîbu, voluntar Asociația culturală Vis de Artist

 

 

Având experiența unui an de voluntariat, cu acțiuni bine programate, cu dorința reală de a face ceva în comunitatea în care trăiesc, în anul 2013 am înțeles mai bine că voluntariatul înseamnă să îmi dedic o parte din timpul meu altor tipuri de activități, fără să fiu recompensată pentru ceea ce fac.

Voluntariatul a fost și este un mod bun de a cunoște persoane noi, să stăpânesc mai bine abilitățile personale, să capăt experiență. Nici nu trebuie să vă mai spun cât de distractiv a fost!

Posibilitățile de implicare în voluntariat au fost imense. Indiferent de abilitățile și experiența socială pe care am avut-o, întotdeauna am găsit proiecte în care am putut să mă implic și, negreșit, un punct de la care am putut să pornesc.

Singura problemă care mi-a dat bătăi de cap a fost lipsa timpului, dar am găsit soluții și timp întotdeauna.

Cum? Am fost voluntar de vacanță! Am știut exact ce am de făcut și care va fi rolul meu. Am beneficiat de training și sprijin în derularea activităților de la doamna profesoară Cătălina Constantinovici. Am făcut parte dintr-o echipă de voluntari plină de entuziaști! Ca și acum!

Se spune că orice sfârșit aduce cu el un nou început. Așa și este. Îmi place ca la sfârșitul unui an să îmi readuc aminte momentele frumoase petrecute alături de colegii mei voluntari. Fiecare an este special în felul lui.

Anul 2013 l-am început cu visuri, cu dorințe, cu proiecte!

1. Am continuat și în acest an să scriu lunar articole pentru revista online „Vis de Artist” și revista „Momentum” care apare la Ploiești. Articole despre mine, articole despre activitatea colegilor mei, articole prin care am făcut cunoscuți oameni cu diverse preocupări din domeniul artei.

„Dintr-un vis... în altul!”

(Unul dintre cele mai mari visuri mi s-a împlinit în 2012. Îmi doream foarte mult să scriu un roman, în care să cuprind tot ce mintea mea fugară şi gândul rebel au întâlnit în călătoriile lor necenzurate. Şi am reuşit. Cu ajutorul unor prieteni foarte dragi a văzut lumina tiparului romanul „BlestemaÅ£ii” şi o carte de poezii.)

” Îmi cânt dragostea în poezie” (Am scris despre iubire, iubirea prin și pentru artă! Singura cale prin care pot atinge măiestria în iubire, ca şi în artă, este să trăiesc iubirea. Nu este nevoie să o justific sau să o explic; este suficient doar să o trăiesc şi să o mărturisesc. Să dăruiesc iubire necondiÅ£ionat şi să ştiu să primesc iubire!)

”Poezia şi muzica fac parte din viaÅ£a mea” (Noi, oamenii, mereu căutam ceva ce să fie “sub nasul nostru”, sau să facă parte din noi. Vocea este instrumentul cel mai complex, încât poate imita orice instrument, pe când celelalte instrumente nu vor putea niciodată să imite vocea umană. Vocea şi darul de a o folosi în muzică le-am primit de la Dumnezeu. Ceea ce Å£ine de mine este să ştiu cum să o folosesc, s-o lucrez, să o întreÅ£in şi să-i dau frâu liber pentru a încânta pe cei care mă ascultă.)

”Funny moments” (O comedie pusă în scenă, o epigramă, o poveste cu tâlc îți pot stârni hazul! Eu am creat momente hazlii pentru cititorii mei, prin poezii. Zâmbetele nu s-au lăsat așteptate!

 

am găsit luna

pe autostrada Dorohoi- Roman

stătea întinsă pe banda de refugiu

avea cornul drept sângerând

 

radio fix transmitea…

(Ana Maria Gibu, “Ultimele ştiri”)

 

„mortul întors acasă pe furiş

călduţ, cald, aproape fierbinte

adună stelele

în spaÅ£iul nefiinÅ£ei

fără noi

 

şi totuşi

cum a murit, bade?”

 

“Arta băţului de chibrit”,  interviu cu artistul-fotograf, Marius Petrescu

“Sunt un iscoditor de imagini, de idei, de imposibilităţi posibile în a da utilitate aparatului de fotografiat. Mereu într-o nelinişte continuă, de a surprinde imaginea nouă care, dacă ar putea să se contopească cu propriul gând, ar atinge marginile fără de sfârşit ale inspiraÅ£iei în această artă...” (Marius Petrescu)

Mereu m-au fascinat operele de artă din categoria  â€œspeciale”. De mică am creat ”opere de artă” din macaroane lipite cu aracet, pictate, din semințe ori diverse boabe, din chibrituri și scobitori, ba chiar din biscuiții pe care îi primeam ca desert la grădiniță! În orașul meu am întâlnit Providența oamenilor din bețe de chibrit.

El le dădea viață, îi ducea în vacanțe la mare, îi punea la treabă, le unea destinele. Fotograful Marius Petrescu mi-a acordat un interviu, dezvăluindu-mi secretele acestei arte.

”Pentru o zi am fost buzoiancă!”  (Noul trezește în fiecare dintre noi frică, emoție, curiozitate. Mai ales când “noul” se află departe de casă, într-un oraș în care nu cunoști pe nimeni și nimic. Mi-am amintit de prima mea vizită în Buzău, oraș în care am fost primită cu mare drag, cu căldură în suflete de niște oameni cu inimi mari.)

”Munca- liantul dintre hobby, pasiune şi talent” (Eu nu am un anume hobby, ci am o listă de activităţi cu care-mi ocup timpul liber, fără să mă plictisesc: muzică, dans, poezie, quillingul, desenul, origami, împletituri. Sunt hobby-uri? Este pasiune pentru una dintre ele? Mi-a dat Dumnezeu talent?  Una domină pe celelalte? Nu ştiu să răspund cu exactitate la aceste întrebări. Ceea ce ştiu este că nu aş abandona nici una! Fiecare îşi are locul ei în viaÅ£a mea, fiecare mă ajută să-mi treacă timpul foarte uşor şi într-un mod plăcut. Fără stres.

”Târgul de carte - o mega librărie pentru suflet și minte”, interviu cu poeții Luminița Zaharia și Romeo Tarhon („Cartea e un univers secret creat de un om înzestrat cu geniu”, spunea Voltaire. Eu spun că pentru a pătrunde în acest univers trebuie să ne adunăm în jurul negustorilor de cuvinte. )

”Viața este Muza mea” interviu cu graficiana Niculina (Nynna) Vizireanu ( Începuturile pot speria pe oricine, chiar și pe cei mai puternici. Uneori viața ne oferă începuturi promițătoare, apoi ne arată și partea sa întunecată. Am avut ocazia să-i iau un interviu graficienei Niculina (Nynna) Vizireanu, care m-a învățat că trebuie să treci peste încercările vieții cu demnitate, cu capul sus și zâmbetul pe buze.

”De când eram copil, stând mult timp în spital, desenul era o evadare din lumea aceea, o alinare a suferințelor.”

”Regi şi regine...” (Am fost regina castelelor de nisip, regina mării, regina păpuşilor Barbie pe care le îngrijeam zilnic; comorile mele era coşul cu dulciuri, coşul cu accesorii de tot felul pentru diferite ocazii, ascunse după dulap sau printre haine; tronul era scaunul rotativ de la masa unde făceam bastonaşe din plastilină şi puzzle-uri, iar sceptrul, creionul colorat. Ajutor de nadejde îmi era pisica MiÅ£a care nu se supăra niciodată dacă o trimiteam singură în misiuni de voluntariat, unele chiar periculoase, luptând de multe ori cu dragoni imaginari. Rege... nu am avut, nici nu-mi trebuia! Ştiam şi reuşeam să conduc regatul plin de necuvântatori singură. În drumul meu spre adolescenţă m-am depărtat tot mai mult de acest regat. Am renunÅ£at la coroane, la comori, la tron. Am luat cu mine doar amintirile.)

”Fiecare zi, o altă şansă” (Nu am crezut niciodată că perseverența se învaţă sau că poate fi la vedere! Am citit undeva că “perseverența nu este o cursă lungă”, nu este un marathon pe care trebuie, după ce ai luat startul, să-l parcurgi fără să te opreşti, până treci linia de sosire sau să abandonezi, ci că perseverența este formată din “mai multe curse scurte” care trebuie parcurse “una după alta” fără a sări vreo una dintre ele.

Am realizat multe lucruri în viaţă, mi-am îndeplinit multe visuri prin muncă şi perseverenţă, dar acum nu aş vrea să scriu despre mine. M-a uimit, chiar m-a fascinat modul cum prin perseverenţă, cineva păşeşte încrezător prin viaţă, în condiÅ£ii speciale, iar cursele scurte care compun perseverența acestui om par a fi minuÅ£ios pregătite ca de un profesionist în materie, un adevărat antrenor în arta acestor curse.

Este vorba despre un tânăr cu minte și un suflet minunat pe care Dumnezeu l-a dat altfel dăcât pe noi, ceilalÅ£i. Marius Gireadă. ”Scriu poezii şi sunt un luptător!”  Intr-adevar, este un luptator!)

2.  Am participat împreună cu membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei culturale ”Vis de artist” la acÅ£iunile de voluntariat iniÅ£iate sau organizate de noi sau de partenerii noştri:

* De Dragobete, 24 februarie. Luna februarie a fost marcată de spectacolul de Dragobete. În acea seară am învățat cu toții că iubirea se găsește pe pământ în orice zi, în orice secundă. Totul depinde de noi.

      


* “Comunică prin artă, implicându-te!”.

Atelierul de dans

Festivalul Vis de Artist

Festivitate de premiere la a doua ediție a festivalului "Vis de Artist". Diplome de excelență!

* Premiera filmului “Sunt o babă comunistă”. A fost o experiență frumoasă!

Gata de acțiune!

Cu membrii și voluntarii Asociației culturale ”Vis de Artist”

* “Summerfest, Botoșani 2013

* ”Ziua internațională a muzicii”

 

Pentru o zi am fost reporter la ”Ziua internațională” a muzicii. Din răspunsurile colegilor mei am aflat că avem printre noi oameni care încă mai ascultă cântecul ploii (Cosmin Mariciuc), că vom avea un reprezentant hotărât la Eurovision (Marius Danalache), că mai există oameni care sunt siguri și că  muzica ar putea să le schimbe viața (Samuel Pascariu-Galiano), că printre visele râvnite încă se mai află zborul pe deasupra norilor (Lorena Chebac), că fetițele colecționează încă păpuși (Marina Barnea), că se vrea de către tineri ca în relațiile de prietenie să predomine bunătatea, loialitatea, dar mai ales... cei şapte ani de acasă (Georgiana Jașcanu), că muzica este pentru unii o vocație (Ada Maria Vărăreanu), pentru alții o posibilă meserie (Anastasia Lipovanu), iar pentru cei mai mulți un mijloc de relaxare și bună dispoziție (Alexandra Hariga, Adina Păduraru, Maria Andrișescu), dorința ca lumea să fie mai bună, să fim mai prietenoși, să ne pese de cei de lângă noi (Alexandra Mihalache), iar de la doamna profesoară Cătălina Constantinovici am aflat care este cheia succesului tuturor reușitelor: ”Răspunsul l-ați dat voi în această seară: muncă, dra­goste de muzică, dorință de perfecționare, responsabi­litate, implicare”.

* “Visuri de iarnă” la Muzeul Județean

Noapte de Crăciun

Grupul vocal “Cameleon”

Îmi doresc ca anul 2014 să fie la fel de bogat în acțiuni, în reușite, la fel de frumos și de misterios ca și 2013.

 

 

 

 

 

 

 

”Best of 2013”

Manuela Tican,

voluntar Vis de Artist

 

          Aș fi vrut ca în acest articol să fi scris despre cel mai frumos eveniment la care am partcipat, organizat în cadrul Asociației ”Vis de Artist”, dar nu pot face asta. În primul rând, sunt abia la începutul implicării mele în activitățile și spectacolele organizate, așa că experiența mea nu este atât de bogată. Al doilea motiv, pentru care nu aș putea să relatez un eveniment memorabil, este acela că sunt sigură că la orice spectacol, activitate.., voi găsi un lucru datorită căruia voi spune: ,,A fost cea mai frumoasă activitate la care am participat vreodată!”.

            De aceea, voi relata un moment cu o importanță deosebită pentru mine și anume: olimpiada de muzică corală de la Focșani. Aparent pare a fi ceva banal, însă o să demonstrez că nu e deloc așa. Pentru prima dată în viață am avut ocazia, datorită domnului profesor de muzică Laurențiu Palade, să fac parte dintr-un ansamblu coral. Fără să știu ce presupune de fapt, îmi spuneam mereu: ,,Eu nu vreau să cânt într-un cor, deoarece acest lucru nu m-ar face mai deosebită decât alții. Toți vom fi la fel”. În cele din urmă bineînțeles că am fost selectată în ansamblul coral și mereu, profitând de faptul că am o voce mai puternică , cântam tare și le acopeream pe celelalte. Cu timpul acest lucru s-a schimbat și am învățat că succesul unui cor ține doar de munca în echipă. După multe repetiții, sosise în sfârsșit ziua concursului. Împreună cu corul Liceului de Artă “Ștefan Luchian” am pornit în lunga călătorie către Focșani. Domnul profesor făcea parte din juriu așa că înainte de spectacol a trebuit să repetăm singuri. În acele momente am fost uimită cât de bine ne-am organizat, întrucât niciodată nu am fost puse în situația de a acționa împreună în această formulă. Am pășit în sală, și cu cât ne apropiam de scenă emoțiile erau și mai mari. Când a ajuns în fața noastră, domnul profesor tremura și era mult mai emoționat decât noi, dar totul a decurs bine. Știam că evoluția noastră pe scenă fusese aproape perfectă, însă având în vedere că repertoriul nostru nu era atât de dificil, consideram că nu avem prea multe șanse la vreun premiu. Cel mai rău îmi părea de domnul profesor care investise foarte multă muncă și devotament față de Corul Liceului Teoretic ”Nicolae Ioga”.  Vestea cea mult așteptată sosi: ne-am clasat pe locul II, iar Liceul de Arte pe locul I. Eram mândri și foarte fericiți. Și pentru ca acest moment să fie cu adevărat de neuitat, în mijlocul parcării de unde trebuia să plecăm acasă, am început să cântăm și să dansăm, astfel încât oamenii ieșeau la ferestrele blocurilor și ne aplaudau.

                  Am ales această experiență ca fiind  â€Best of 2013”, întrucât consider că nu voi mai avea ocazia prea curând de a mai participa la un astfel de concurs (ca membru al unui grup coral), ținând cont și de faptul că olimpiada se desfășoară din doi în doi ani.

                        

 

 

 

 

 

 

”Best of 2013”

Marta Paladi, voluntar Vis de Artist

 

                       Visul  pe care l-am pictat în mii de culori în sufletul meu și cu care am și venit în ”casa” Vis de Artist a fost acela de a-mi perfecționa vocea. Stăteam în umbra unui zid pentru că nu aveam acea încredere în mine de a spune ,,Sunt ceea ce cânt și cred în puterea vocii mele”. De aceea mărturisesc că, de când sunt voluntar ”Vis de Artist”, deși sunt la început de drum, am căpătat mai multă încredere în mine și am forță de a învinge, de a trece peste orice obstacol care îmi iese în cale. Nu am încă o experiență atât de vastă din care să pot să-mi  prezint cele mai frumoase, impresionante și emoționante evenimente la care am participat. Totuși, voi încerca să-mi expun unul dintre frumoasele evenimente la care am participat cu atâta dragoste, din experiența mea care nu e legată neapărat de asociația din care fac parte.

                          Evenimentul la care am participat este chiar unul recent și pentru mine are o importanță deosebită, deoarece faptul că am reușit să redau zâmbetele pe fața unor oameni este cel mai frumos lucru. Este pentru prima dată când am simțit o bucurie nespus de mare, care mi-a dat peste cap întregul sistem de sentimente. Nu știam de unde venea acest focar de emoții, dar mi-am dat seama… DIN PARTEA ACELOR OAMENI! Am să dezvălui locul, de fapt locurile,,magice”, și anume spitalul de copii ”Sf.Gheorghe” și Spitalul Județean Botoșani. Am numit ”spitalul” ca fiind unul magic deoarece oamenii de acolo (bătrâni, copii, tineri) au emanat o bucurie pe chipul lor, bucurie ce s-a răsfrânt și asupra noastră, a colindătorilor.

                         La început de drum…

                        Fiind în pragul sărbătorilor de iarnă, domnul profesor Laurențiu Palade a venit cu ideea de a merge să colindăm jurnaliștii de la ziarul ,,Monitorul de Botoșani”, pentru a-i bucura.  Acest gând ni l-a dezvăluit nouă, celor din corul liceului teoretic ”Nicolae Iorga” din care fac parte și cu care mă mândresc. După ce am realizat fapta măreață, domnul profesor ne-a îndemnat să răspândim aceste sentimente minunate de bucurie și oamenilor bolnavi din spitalele menționate anterior. Această idee pe mine m-a încântat la maxim. Poate că gândul de a colinda câțiva oameni e unul banal și fără nici un pic de însemnătate, însă nu e deloc așa. Faptul că am mers pe jos tocmai de la sediul ”Monitorul” până la Spitalul Județean împreună cu ceilalți m-a făcut să-mi dau seama cât de greu este să faci pe cineva fericit și poate că de aceea noi, în zilele noastre, nu mai avem nici timpul necesar și nici voința de a mai face un lucru bun pentru cel de lângă noi. Nu pot să descriu sentimentele, emoțiile de nestăpânit pe care le aveam în momentul în care colindam fiecare secție din întregul spital. Pot totuși să vă redau din prisma mea imaginea acelor oameni care, la venirea noastră, practic și-au arătat: zâmbetul firav, ochii împăienjeniți de picăturile lacrimilor și fața luminată. Deși eram înghesuiți în micile holuri ale spitalului, am rămas plăcut impresionată când am văzut că atât asistenții, cât și bolnavii însăși, au trecut peste durerile lor făcând efortul de a ne asculta vocile noastre obosite, dar în cea mai mare forță de a da tot ce e mai bun pentru ei. Deși simțeam oboseală în tot corpul, ceva din mine mă făcea să nu renunț, să continui, și nu știu de ce, dar vocea mea era în cea mai bună formă și gata de a-i colinda și pe copiii de la spitalul ”Sf. Gheorghe”. Cu încredere, tărie și emoții puternice am pornit înspre acei copii care, desigur, nu se așteptau la așa ceva. Și pentru a le creiona zâmbetele cât mai profund pe fețele lor gingașe le-am dăruit și câte un mic cadou acestora.

                            Aceste clipe frumoase, emoționante, minunate, le-am trăit cu plăcere și de aceea spun că acest eveniment îl pun pe podium ca fiind ”Best of 2013”.

 



[1] Anul acesta, Săptămâna Națională a Voluntariatului s-a desfasurat sub sloganul â€œVoluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul este de povestit”.

PERSEVERENȚA

Fiecare zi, o altă şansă

 

Motto: Îşi cântă viaÅ£a, murmurând cuvinte… (Ana Maria Gîbu)

 

Ana Maria Gîbu

voluntar, Asociația culturală Vis de Artist, Botoșani

 

 

Nu am crezut niciodată că perseverența se învaţă sau că poate fi la vedere! Am citit undeva că “perseverența nu este o cursă lungă”, nu este un maraton pe care trebuie să-l parcurgi fără să te opreşti până treci linia de sosire sau să abandonezi, ci că perseverența este formată din “mai multe curse scurte” care trebuie parcurse “una după alta” fără a sări vreo una dintre ele.

Am realizat multe lucruri în viaţă, mi-am îndeplinit multe visuri prin muncă şi perseverenţă, dar acum nu aş vrea să scriu despre mine.

M-a uimit, chiar m-a fascinat modul cum prin perseverenţă, cineva păşeşte încrezător prin viaţă, în condiÅ£ii speciale, iar cursele scurte care compun perseverența acestui om par a fi minuÅ£ios pregătite ca de un profesionist în materie, un adevărat antrenor în arta acestor curse.

Este vorba despre un tânăr cu minte și un suflet minunat pe care Dumnezeu l-a dat altfel decât pe noi, ceilalÅ£i. Marius Gireadă. L-am căutat, l-am găsit şi am stat de vorbă cu el. Rezultatul... această poveste scrisă cu mâna tremurândă, dar cu o mare bucurie. O poveste despre perseverență, care nu are ca toate poveştile o introducere, un cuprins şi o încheiere, are trecut, prezent şi viitor.

Ana Maria Gîbu: Marius, te rog, spune lumii, încă o dată, cine eşti.

Marius Gireadă: Salut, prieteni! Sunt Gireadă Marius din Dorohoi, am 33 de ani şi, din cauza naşterii grele, am un handicap fizic, gradul întâi. Pe lângă atacarea mersului, handicapul mi-a atacat mâinile, având mişcări involuntare şi tulburări de limbaj. Tastez cu nasul, pentru că aşa pot. Nu am fost niciodată la şcoală. Scriu poezii şi sunt un luptător!
Dovadă stând blogul meu:  http://vreausalupt.wordpress.com/.                

A.M.G. Fiecare dintre noi ne amintim cu drag și cu nostalgie de anii copilăriei. Care sunt amintirile tale legate de acești ani?

M.G.: Ştiu că sunt un norocos. Niciodată părinÅ£ii mei nu m-au izolat, chiar din contră, am fost împreună cu ei peste tot şi poate de asta nici eu n-am fost complexat de handicap şi am vrut dintotdeauna să fiu o persoană cât mai normală şi activă, atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu.

Primul lucru major din viaÅ£a mea au fost cei zece ani petrecuți la Centrul de recuperare de la Dezna, judeÅ£ul Arad, în perioada 1980-1990. Îmi amintesc cu multă plăcere de aceşti ani, deoarece la Dezna nu m-am simÅ£it în spital, ci ca într-o mare familie. De la şeful spitalului, medicul Corneliu Bârsan, şi până la femeile de serviciu toÅ£i îÅ£i erau prieteni.

Primul pas în pregătirea mea l-am făcut la logopedie, unde îmi plăcea enorm. Deşi la acei ani ai mei nu învăţam din materii şcolare, am învăţat multe lucruri folositoare. Şi pe lângă asta, am învăţat ceea ce învaţă un copil mic: să port limba în gură, să mestec etc. Căci datorită bolii, am învăţat mai greu aceste reguli față de un copil sănătos. Spitalul este cu spatele lipit de munte, ceea ce face să fie o zonă superbă. Eu lucrez la PC cu nasul, căci nu am siguranţă în mâini şi niciodată n-am văzut asta ca pe un dezavantaj, ci ca pe o victorie, căci se putea să nu pot nici atât.

De mic am dorit să fiu util. Îmi amintesc că atunci când mama alegea orez, eu încercam cu nasul să scot neghina. Apoi, când a apărut telefonia mobilă, am avut un telefon cu tastatura mai mare şi scriam sms-urile cu nasul. Când mi-am luat calculator, n-a mai fost decât un pas spre... independență.

A.M.G. Ai mărturisit că nu ai mers niciodată la şcoală. Ce poÅ£i să ne spui în legătură cu acest aspect din copilăria şi adolescenÅ£a ta ?

M.G.   De multe ori, la prima vedere sunt privit cu milă şi compasiune, dar când persoana din faÅ£a mea află cum gândesc, lucrurile se schimbă brusc şi sunt privit ca orice alt om. Cei apropiaÅ£i mă ascultă cu atenÅ£ie şi, în măsura în care se poate, sunt ajutat. Din cauza handicapului nu am fost îndemnat să merg la şcoală şi acum regret; învăţând, aş fi putut să câştig acum propriul meu venit. DorinÅ£a de a acumula cât mai multe cunoştinÅ£e am avut-o mereu.

Religia mi-a plăcut de mic şi, la un moment dat, am dorit să creez şi eu, aşa cum văd că fac cei pe care îi ascult mereu. Îmi place să scriu versuri, poezii, majoritatea religioase, îmi doresc să scriu şi o carte despre patimile Domnului nostru Iisus Hristos, ca să văd dacă pot Å£ine pasul cât de cât cu cei fără handicap.

A.M.G. Şi ai scris ?

M.G. : Da. Am scris 31 de poezii. Cu ajutorul AsociaÅ£iei IHTIS am reuşit să-mi împlinesc un vis, acela de a-mi publica o mică parte din poezile mele, în cartea cu mai mulÅ£i tineri autori, cu şi fără dizabilităţi, numită “Răvaş pentru lumea de azi”, lansată pe 3 decembrie 2009, la prima ediÅ£ie a festivalului “Suflet lângă suflet prin colindul românesc”, unde bucuria a fost imensă.

Tot cu ajutorul AsociaÅ£iei IHTIS am reuşit să scot şi cartea mea de poezii “ViaÅ£a romanilor şi credinÅ£a lor”, apărută în cadrul proiectului “Editura IHTIS”. Când mi-a apărut cartea simÅ£eam că plutesc de fericire... A fost lansată în cadrul spectacolului “Un zâmbet şi un gând frumos pentru mama”, organizat de elevii Seminarului Teologic “Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, pe 8 martie 2011. Pentru mine bucuria a fost mare deoarece participam pentru prima dată la o acÅ£iune “în lume”, iar cartea am dedicat-o mamei.

A.M.G. Îmi vine acum în minte o dată: 24 mai 2011. Ce semnificație are pentru tine această zi?

M.G. Îmi amintesc cu mare drag de această zi. Atunci te-am cunoscut şi pe tine. Pe 24 mai 2011 am fost invitat de d-nul profesor doctor în filosofie Ciprian Voloc să particip la una din şedinÅ£ele Cenaclului Editor. A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaÅ£a mea, când cartea mea de poezii a fost analizată şi apreciată de cei mai mari oameni de cultură ai Dorohoiului. Cu acest prilej, am fost invitat să fiu co-autor cu câteva poezii la cartea Antologia Dorohoiului. Bucuria a fost enormă, că pot fi co-autor alături de oameni de valoare din oraşul meu.

A.M.G. Şi eu îmi amintesc cu emoÅ£ie de acea întâlnire. Tot atunci am cunoscut-o şi pe mama ta. Ce înseamnă mama pentru tine?

 M.G. : Mama înseamnă tot! Dragoste, incredibilă răbdare, grijă zi şi noapte, jertfă, bucuria de a trăi! Tot, Ana! Tot!

  A.M.G.: Dar să revenim la... școală. Totuşi tu eşti elev. Care este drumul tău prin şcoală? Cum ai început?

  M.G. : Văzând că pot să lucrez singur la P.C., în anul 2010 am început   demersurile pentru a face învăţământ online, dar mi s-a aprobat abia după un an, învăţământul la domiciliu.

  Deci, în anul şcolar 2011-2012, am urmat clasele I-IV la  Şcoala specială „Ion Pillat” din Dorohoi, actualul Liceu Tehnologic.

 După terminarea clasei a IV-a, am fost chemat la Comisia judeÅ£eană  pentru evaluare, spunându-mi-se, din start, că s-ar putea să fiu respins,

deoarece am depăşit vârsta de 30 de ani. Până la urmă am fost repartizat tot la Liceul „Ion Pillat”, și pentru anul şcolar 2012-2013.

După două săptămâni în care o doamnă profesoară mi-a dat teste iniÅ£iale, şcoala a primit dispoziÅ£ie de la aceeaşi comisie că nu mai pot figura la această şcoală, invocându-se acelaşi motiv, că am depăşit vârsta de 30 de ani.

A.M.G. : Şi ai renunÅ£at ?

M.G. : Nu, nu am renunÅ£at. Am luat legătura din nou cu reprezentanÅ£ii Comisiei județene şi aceştia m-au asigurat că o să găsească o soluÅ£ie pentru ca să pot continua studiile. Am scris o scrisoare şi către Ministerul EducaÅ£iei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în atenÅ£ia Secretarului de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar).

DorinÅ£a şi rugămintea mea era să pot continua şcoala tot la Liceul „Ion Pillat” din Dorohoi, deoarece este singura unitate şcolară din oraş cu învăţământ la domiciliu. Doamna profesoară care mi-a predat până acum este singurul cadru didactic specializat pe acest domeniu şi sunt foarte ataşat de ea, căci m-a ajutat mult, pe toate planurile.  

A.M.G. Şi ai primit răspuns ?

M.G. Da, am primit.  Responsabilitatea revenea Inspectoratului Școlar JudeÅ£ean Botoşani care a dat undă verde solicitărilor mele insistente şi mi-a aprobat înscrierea în clasa a V-a, forma de învăţământ, la domiciliu.

A.M. G. Ce a urmat?

M.G. (face o pauză şi zâmbeşte) Nu toÅ£i elevii încep şcoala pe 15 septembrie! Pentru unul ca mine cursurile şcolii au început în luna februarie, 2013. Eram totuși atât de fericit, Ana! ÎnÅ£elegi? Eram elev în clasa a V-a! Astfel mi-am mai împlinit un vis, visul meu cel mai fierbinte: de a dovedi că şi persoanele cu dizabilităţi au puterea de a-şi depăşi destinul. Cu ajutorul Lui Dumnezeu am terminat şi clasa a V-a. Au fost câteva luni dificile, dar în acelaşi timp frumoase, căci am învăţat lucruri noi şi am socializat cu doamnele profesoare. Dificile în sensul că am înÅ£eles mai greu ecuaÅ£iile, dar acum îmi plac. Când mi-a adus diploma, am fost surprins să văd că am luat premiul întâi!!! Sper să mă ajute Dumnezeu să pot face faţă şi în următorii ani.

A.M.G. : Pe lângă faptul că ai învăţat să citeşti, să rezolvi ecuaÅ£ii, să descoperi din tainele biologiei, geografiei, istoriei, ce alte amintiri te mai leagă de anii de şcoală ?

M.G. : Cu şcoala am fost în prima tabăra din viața mea la Călimăneşti, pe Valea Oltului, în judeÅ£ul Vâlcea. Am petrecut acolo cinci zile minunate, într-o zonă superbă din Å£ara noastră. Am vizitat Mănăstirea Cozia şi Schitul Ostrov, două locuri pline de spiritualitate şi de istorie. Am legat prietenii frumoase, a fost ceva de vis.

Am fost şi la Centrul de Recuperare din StaÅ£iunea Felix unde am stat două săptămâni. În acest centru am făcut recuperare şi înot, fiind apă termală, ceea ce este bun pentru mine, dar nu prea am avut timp să fac înot atât cât aș fi dorit eu. Şi aici am legat prietenii frumoase. Am prieteni din acea perioadă cu care Å£in legătura prin telefon sau prin internet. Am participat și la nişte cursuri şcolare lunare la Clubul Şcolar Sportiv din Botoşani, unde am întâlnit o minunată echipă. Acolo făcem activităţi şcolare, kinetoterapie şi cine avea nevoie făcea şi logopedie. Într-un cuvânt este ceva bine pus la punct şi folositor pentru noi.

 

A.M.G. : ÎnÅ£eleg şi văd bucuria şi fericirea biruinÅ£ei tale în luminiÅ£ele din priviri. Ce-Å£i doreşti în acest moment?
M.G. : Ce îmi doresc în acest moment? Şansa să am o preocupare prin care să mă simt util şi să devin - atât cât se va putea – independent.

A.M.G. : Ce faci acum?

M.G. : Acum sunt elev în clasa a VI-a! Toate orele le fac cu domnul profesor Odaianu, un domn foarte de treabă şi calm, dar deocamdată nu mă prea înÅ£elege cum vorbesc, dar sper că va reuşi până la urmă. Am început şi kinetoterapia cu o doamnă foarte de treabă. Sper să am un an la fel de bun ca şi până acum.

A.M.G.: Ai reuşit să obÅ£ii aprobările pentru învăţământ la domiciliu, contrar multor “bariere”, după cum spui tu! Ce face Marius Gireadă acum? Am aflat că eşti iniÅ£iatorul unei petiÅ£ii. Despre ce este vorba?

M.G.: Am revenit în atenÅ£ia tuturor cu o petiÅ£ie care urmăreşte promovarea şi extinderea asistenÅ£ei medicale şi de specialitate, pentru persoanele cu handicap, şi nu numai. Sunt iniÅ£iatorul acestei petiÅ£ii, ce are în obiectiv încadrarea spitalelor cu un kinetoterapeut şi un maseor. IniÅ£iativa, dacă s-ar concretiza, ar fi extrem de benefică, mărind atracÅ£ia şi serviciile oferite de unităţile medicale, şi, totodată, ar veni în sprijinul celor cu nevoi speciale sau cu probleme de sănătate, de acest profil.

Uite conţinutul petiţiei:

 

Visurile copilăriei sunt multe şi îndrăzneÅ£e căci mintea noastră zboară spre idealuri mari. Aşa visam să fac un centru de recuperare în Dorohoi, dar a rămas doar o aspiraÅ£ie frumoasă. Un nou ideal mă animă: să fie un kinetoterapeut şi un maseor în fiecare spital local. Vă rog să fiÅ£i alături de mine prin semnarea şi promovarea acestei petiÅ£ii, deoarece mulÅ£i români pot beneficia, dacă aceasta va avea succes.

A.M.G.: Marius, am citit pe blogul tău următoarele cuvinte:  â€žAșteptând pe cineva nu înseamnă că cerșești“. PoÅ£i să-mi explici despre ce este vorba?

M.G.: Este o concluzie la care am ajuns în urma unei întâmplări, care m-a întristat.

Am ieşit cu mama la plimbare în oraş în căruÅ£ul cu baterie şi îmbrăcat cu o Å£inută normală.
Eu locuiesc în cartierul Plevna şi
, coborând Bulevradul Victoriei, mama avea câteva minute treabă în bazar. [...] Cât am stat să o aştept pe mama, doi bătrânei mi-au dat un leu şi un măr, iar o doamnă o pungă de chipsuri. După ce am făcut cumpărături la alt magazin, am ieşit afară, iar un domn mi-a oferit un leu.
[...] Întreaga societate civilă încearcă să schimbe imaginea persoanelor cu handicap şi să arate că dorim şanse egale. Handicapul nu înseamnă sărăcie sau prin oferirea unui bănuÅ£ să se
înțeleagă că ni se  alină suferinÅ£a, nici pe departe, ci mai degrabă prin aceste gesturi, se diminuează şansele noastre de integrare în societate. Noi dorim să putem intra în dialog cu oricine spre a socializa şi a dovedi că putem fi parteneri egali ai societăţii.

A.M.G.: MulÅ£umesc, Marius pentru răbdarea şi bunăvoinÅ£a de a-mi răspunde la întrebările mele. Povestea ta o voi face cunoscută cititorilor prin două reviste pentru elevi şi studenÅ£i (şi nu numai): “Vis de Artist”, revista online a AsociaÅ£iei culturale Vis de Artist, Botoşani, şi “Momentum”, revistă care apare la Ploieşti.

M.G.: Eu îÅ£i mulÅ£umesc, Ana! Mă bucur foarte mult că te-ai gândit la mine. Te rog să mai vii când timpul îÅ£i permite, să-Å£i povestesc cum a fost la şcoală în clasa a VI-a, dar mai ales te aştept la lansarea următorului volum de poezii.

A.M.G. : Promit că voi reveni.

Am plecat de la Marius Gireadă gânditoare, dar mai bogată sufleteşte şi cu o lecÅ£ie de viaţă extraordinară. Marius luptă acum cu armele lui din dotare (perseverenţă, dragostea faţă de oameni, dorinÅ£a de a fi util), pentru salvarea celor bolnavi, care au urgentă nevoie de ajutor! Pentru cei care  sunt în mai mare suferinţă decât el! Am învățat că nimic pe această lume nu este mai important decât sănătatea, că poți răzbi în viață dacă ai voință și hotărâre, dacă nu te lași înfrânt de societatea din jurul tău care, așa cum îmi place să spun, are ochi - dar nu vede și... există, dar nu TRĂIEȘTE.

După acest interviu cu Marius mi-am dat seama că nici eu nu am trăit cu adevărat până în acel moment, așa că mi-am propus să trăiesc viața din plin, bucurându-mă de fiecare reușită, depășind cu demnitate orice eșec.

În drum spre casă, mi-au venit în minte câteva versuri. Telefonul mobil m-a salvat şi de data aceasta!

 

cu perseverența-n pumni

caut loc roditor

să o las temă pentru acasă

cu ochi de vultur

cu mâini de sculptor

cu picioare de atlet

dar mai ales celor cu inimi de leu

după să mă întorc ascunsă printre cuvinte

şi să ridic statui cu nume neinscripţionate

 

testul pentru examenul « îmi pasă »

a fost trimis.

Ziua Educatiei Nonformale la Botosani, cu Vis de Artist

14 voluntari pentru cultura s-au implicat pentru a sarbatori Ziua Educatiei Nonformale la Botosani. Asociatia culturala Vis de Artist si Cinematograful "Unirea" au implementat in perioada 1 septembrie - 12 octombrie 2013 proiectul intitulat "Nonformali la Cinema". Fotografiile realizate in judet de catre voluntarii pentru cultura cu monumente istorice, cu cladiri de patrimoniu, s-au transformat intr-un material video care a fost prezentat la Cinematograful "Unirea" din Botosani, in timp ce spectatorii au putut asculta Preludiul din Suita nr. 1 pentru pian in sol minor, op. 3 (in stil vechi) de George Enescu. Proiectul a fost concretizat prin implicarea voluntarilor: Marta PALADI, Marina BARNEA, Cătălina CONSTANTINOVICI, Sergiu LAVRIC, Oana GICOVEANU, Georgiana JAȘCANU, Viorica HRUSTOVICI, Manuela TICAN, Ana Maria GÎBU, Ada Maria VĂRĂREANU, Oana OSOLINSCHI, Alexandra HARIGA, Viorel HRIȚCU, Andreea PREPELIȚĂ.

Materialul finit a fost prezentat de Ziua Educatiei Nonformale, pe 12 octombrie, la ora 18, la Cinematograful ”Unirea”, inaintea vizionarii comediei ”Oameni mari si fara minte 2”. Proiectul a fost coordonat de prof. Cătălina Constantinovici.

 

1 octombrie - Ziua Internationala a Muzicii

Asociaţia culturală Vis de Artist la ziua mondială a muzicii

Ana Maria Gîbu, voluntar Vis de Artist

 

Prima zi internaÅ£ională a muzicii a fost organizată de către Consiliului Muzical InternaÅ£ional al UNESCO la 1 octombrie 1975, potrivit rezoluÅ£iei adoptate de către a 15-a Adunare Generală din Lausanne, în 1973. IntenÅ£ia a fost şi este de a încuraja promovarea artelor printre alte sectoare ale societăţii, aplicarea idealurilor UNESCO de pace şi de prietenie, de dezvoltare a culturilor lor, de schimburi de experienţă şi de apreciere mutuală a valorilor artistice, promovarea activităţilor Consiliului InternaÅ£ional al muzicii aferent UNESCO, ale organizaÅ£iilor internaÅ£ionale membre şi ale comitetelor naÅ£ionale.

Propunerea de sărbătorire a unei Zile a Muzicii a fost făcută de renumitul violonist şi muzicolog Yehudi Menuhin, pe atunci preşedinte al Consiliului Muzical InternaÅ£ional al UNESCO, fondat în 1949, care a declarat:

“Ziua Muzicii va constitui o mare realizare printre activităţile noastre şi va deveni un eveniment de propagare pentru o cunoaştere mai bună a artei noastre, un model de consolidare a legăturilor de pace şi de prietenie dintre oameni cu ajutorul muzicii".

(Yehudi Menuhin)

AsociaÅ£ia culturală Vis de Artist, din care fac parte ca şi voluntar, sărbătoreşte ziua mondială a muzicii an de an, începând cu 1 octombrie 2007.

Ziua internațională a muzicii a fost marcată şi în acest început de octombrie 2013 de către membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei culturale Vis De Artist, prin organizarea, în cadrul programului cultural-artistic-educativ ”Întâlnirea de astăzi” realizat în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, a unei întâlniri între spectatori și tineri cântăreți din Botoșani.

Mie mi-a revenit misiunea de a dialoga cu cei 12 prota­gonişti ai serii despre visurile lor!

Cosmin Mariciuc a cântat primul o melodie despre ploaie, acompaniindu-se la chitară...

Ana Maria Gîbu: Cosmin, care e legătura dintre tine şi ploaie? ÎÅ£i place ploaia?

R: Da, îmi place foarte mult. Am ales această melodie deoa­rece îmi plac melodiile calde.

https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/559417_553402528048717_1146843073_n.jpg

Marina Barnea a fost cea mai mică participantă, cel mai mic voluntar Vis de Artist. Prin cântec ne-a transmis că are multe jucării, dar, mai ales, ”o păpușă cu ochi albăstrii”.

Ana Maria Gîbu:  Tu chiar ai o mulÅ£ime de jucării? Există printre jucăriile tale şi păpuşa cu ochi albaştrii?

R: Da, promit să ţi-o prezint.

https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc1/1013596_553402588048711_702736458_n.jpg

Alexandra Mihalache a ales să-i cânte mamei.

Ana Maria Gîbu: Mesajul cântecului tău este foarte clar şi puternic adresat mamei. Dacă ai avea oportunitatea de a transmite un mesaj unui grup mare de oameni, care ar fi acesta?

R: Aş vrea ca lumea să fie mai bună, să fim mai prietenoși, să ne pese de cei de lângă noi.

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/q82/s720x720/1157619_553403004715336_1597184633_n.jpg

Ca întotdeauna, Marius Danalache a reușit să ne impresioneze cu vocea lui.

Ana Maria Gîbu: Se pare că muzica este mai mult decât un hobby pentru tine! Unde te vezi peste 5 ani?

R: Reprezentând România la Eurovision.

Ana Maria Gîbu: Succes! Așa să fie! Îți doresc din toată inima!

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/q83/s720x720/540359_553403104715326_376666175_n.jpg

Georgiana Jașcanu este membru Vis de Artist, a participat la multe dintre acțiunle organizate de către această asociație, intrând în contact cu tot felul de persoane.

Ana Maria Gîbu: Care sunt cele mai importante trei calităţi pe care le cauÅ£i la un prieten?

R: Bunătatea, să fie loial și... să aibă cei şapte ani de acasă.

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/q81/s720x720/1382202_553403191381984_1407842330_n.jpg

Chiar pe 1 octombrie a fost ziua Anastasiei Lipovanu și toată lumea prezentă la manifestare i-a urat prin cântec ”la mulți ani”. Acesta a fost un moment extrem de emoționant pentru Anastasia.

Ana Maria Gîbu: Te-ai gândit vreodată că muzica poate fi şansa ta de a te realiza?

R: Da, m-am gândit și cred că prin muzică mă voi realiza.

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc3/q79/s720x720/1382946_553402701382033_694901822_n.jpg

Samuel Pascariu-Galiano a fost extrem de emoționat, dar l-am ajutat să-mi răspundă la întrebare.

Ana Maria Gîbu: Ar putea muzica să schimbe lumea? Cum vezi tu această schimbare?

R: Muzica poate face lumea mai bună, mai sensibilă.

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/q80/s720x720/1385360_553402868048683_1175379869_n.jpg

Ada Maria Varareanu a venit hotărâtă să ne prezinte, prin muzică, ”opinia ei”.

Ana Maria Gîbu: Spui frumos în cântec! Crezi în munca pe care o faci? A cânta este o muncă, nu?

R: Da, muzica este o muncă, dar o muncă foarte frumoasă, interesantă şi-mi place foarte mult ceea ce fac.

https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/q80/s720x720/1377018_553402904715346_1845936292_n.jpg

Maria Andrișescu este o fetiță cochetă, aranjată, care a venit îmbrăcată cu o frumoasă rochie roșie din catifea și din al cărei repertoriu nu a lipsit o melodie pe această temă.

Ana Maria Gîbu:  Maria, ce înseamnă să fii la modă? Tu eşti o persoană la modă?

R: Da, sunt o persoană la modă. Îmi place foarte mult să port rochiÅ£e!

Și, pentru a demonstra cele spuse, a făcut câteva piruiete în rochița ei de catifea!

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/1380812_576842549041413_2000335387_n.jpg

Alexandra Hariga este o fetiță veselă și încrezătoare.

Ana Maria Gîbu: Să-nÅ£eleg că această melodie (Shu-bi-du-a) poate face fericită orice persoană care-o cânta, chiar dacă mai greşeşte? Pe tine ce anume te face fericită?

R: Melodiile vesele, ritmate, alarmante mă fac să fiu fericită.

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/q79/s720x720/12369_553402664715370_1825404614_n.jpg

Lorena Chebac este serioasă, dar nu duce lipsă de imaginație. Prin cântec ne-a transmis că visul ei este să zboare!

Ana Maria Gîbu: Cred că fiecare dintre noi are această dorinţă nerostita de a zbura! Tu ai visat vreodată că zbori? Dacă da, unde şi cum ?

R: Da, visez mereu că zbor deasupra norilor!

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/q72/s720x720/1380623_553402798048690_601320389_n.jpg

Modestă, foarte elegantă, Adina Păduraru ne-a dezvăluit faptul că e... ”așa ca orice fată”.

Ana Maria Gîbu: Te credem pe cuvânt! Tu cum te-ai descrie?

R: Sunt o fire prietenoasă, veselă şi îmi place foarte mult să cânt.

https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/q82/s720x720/1383203_553402934715343_1370548889_n.jpg

Manifestarea a fost regizată excepÅ£ional de doamna profe­soară Cătălina-Narcisa Constantinovici, preşedinta Asocia­Å£iei culturale Vis De Artist.

Întrebată în final care este secretul rezultatelor foarte bune obÅ£inute de membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei culturale Vis de Artist, doamna profesoară a răspuns scurt și convin­gător: ”Răspunsul l-ați dat voi în această seară: muncă, dra­goste de muzică, dorință de perfecționare, responsabi­litate, implicare”.

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash4/1377176_576844545707880_894138521_n.jpg

 

Regalitatea

 

Regi şi regine...

Ana Maria Gîbu,
Asociația culturală Vis de Artist, Botoșani

 

 

Am fost regina castelelor de nisip, regina mării, regina păpuşilor Barbie pe care le îngrijeam zilnic; comorile mele erau coşul cu dulciuri, cufărul cu accesorii de tot felul pentru diferite ocazii, ascuns după dulap sau printre haine; tronul era scaunul rotativ de la masa unde făceam bastonaşe din plastilină şi puzzle-uri, iar sceptrul, creionul colorat.

Ajutor de nadejde îmi era pisica MiÅ£a care nu se supăra niciodată dacă o trimiteam singură în misiuni, unele chiar periculoase, luptând de multe ori cu dragoni imaginari.

Rege... nu am avut, nici nu-mi trebuia! Ştiam şi reuşeam să conduc regatul plin de necuvântătoare singură.

În drumul meu spre adolescenţă m-am depărtat tot mai mult de acest regat. Am renunÅ£at de bună voie la coroane, la comori, la tron. Am luat cu mine doar amintirile.

 

pe raftul amintirilor aşez copilăria 
ca pe-o jucărie
peste ea vin în grabă ani, luni, zile, secunde...
am promis să o caut... noaptea târziu...
pe soare, pe lună,
când plouă, când ninge,
când... (Amintiri, Ana Maria Gîbu)

 

 Pe acest drum, călător fiind încă, îmi trec prin ochii minÅ£ii o mulțime de regi şi regine. Îi admir pe micile şi pe marele ecrane, visez să ajung ca ei, îmi doresc să-i întâlnesc pe cei care sunt în viață: regele si regina muzicii pop - Michael Jackson si Madonna, regele muzicii rock’n’roll - Elvis Presley, regele muzicii reggae - Bob Marley, regii fotbalului - Pele şi Hagi. Aud vorbindu-se tot mai mult despre regine ale balului, ale frumuseții, despre regi ai comediei, despre regina științelor – matematica...

Deseori cuvântului “rege” sau “regină” îi asociem o imagine greșită. A fi rege nu înseamnă să ai bogății, să porți o coroană de aur pe frunte, să ții un sceptru în mână și să dai porunci supușilor, așezat în tronul încrustat cu pietre prețioase. A fi rege înseamnă să-ți asumi responsabilități uriașe, să iei decizii în favoarea poporului pe care îl conduci, să fii iubit de lume și să ai autoritate.

Despre toate aceste atribuții ale regilor ne vorbește istoria. În lume sunt încă țări conduse de regi  È™i de regine. Și noi am avut regi de-a lungul istoriei, începând cu Burebista, regele geto-dacilor şi Decebal, regele dacilor și continuând cu principele Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi regele Mihai. România a avut o perioadă importantă din istorie în care conducător a fost regele Mihai. InformaÅ£ii despre ce, cât şi cum a domnit regele Mihai am cules de la orele de istorie.

Și de data aceasta mă consider o norocoasă, deoarece alt fel de informații despre a doua perioadă a domniei regelui Mihai mi-au fost oferite de străbunicul meu, Marcu Dumitru, care și-a satisfăcut stagiul militar la Sinaia, în Batalionul de Gardă Regală.

De multe ori regele Mihai spunea că “nu putem avea viitor, fără a respecta trecutul nostru”. Din acest trecut face parte și el.

Am căutat cu grijă printre amintirile străbunicului, notate pe versoul fotografiilor din acea perioadă, pășind în acel trecut în speranța că voi găsi prin cuvintele lui o descriere cât mai fidelă a regalității, a regelui din acea perioadă. Și am găsit.

Străbunicul povestea mereu cu drag de anii când, militar fiind în Batalionul de Gardă Regală, a avut prilejul să-l vadă, să-l întâlnească trecător, de multe ori, pe Maiestatea Sa, Regele Mihai, dar fără a vorbi cu el.

 

Şi-l amintea ca pe un tânăr frumos, înalt, cu ochi ageri, cu zâmbetul mereu pe buze, pasionat de maşini, emanând bunătate și multă grijă pentru militarii săi. Santinelă fiind la postul nr.1- intrarea către castelul Peleş - vedea maşina Regelui şi pe Maiestatea Sa. Prezenta onorul, apoi anunÅ£a telefonic postul următor. Acele momente scurte de întâlnire cu Regele, dar cu puternic impact asupra străbunicului, l-au urmărit an de an, amintindu-şi cu emoÅ£ie de ele.

 

Majestatea sa, regele Mihai                                                   

 

Soldat, Marcu Dumitru

          Povestea cu lux de amănunte tot ce știa despre partidele de vânătoare ale suitei regale, mai ales că, din dorinÅ£a regelui Mihai, o parte din vânat era destinată hranei militarilor din batalion.

          Întâlniri între străbunicul meu, simplu militar în termen, şi Maiestatea Sa nu au avut loc, dar trăirile emoÅ£ionale din acea perioadă au fost atât de puternice, încât la senectute erau încă vii, ca şi cum s-ar fi întâmplat „mai ieri”.

          Totdeauna a avut cuvinte frumoase, de respect şi admiraÅ£ie pentru Regele Mihai, iar destăinuirile  sale erau, deseori, însoÅ£ite de intonarea Imnului Regal şi a câtorva cântece şi poezii patriotice pe care trebuia să le ascultăm foarte atenți pentru a nu-l supăra.

Cu câÅ£iva ani în urmă, fiind într-un periplu prin Å£ară, Maiestatea Sa, Regele Mihai a ajuns şi în oraşul Săveni, la câtiva kilometri de Avrămeni, satul in care locuia străbunicul. Nu știam exact scopul vizitei, dar știam că a dorit să ajungă și pe aceste ținuturi, probabil ceva moşii ar fi şi pe aceste meleaguri de recuperat, spuneau politicienii.

Dar pe străbunicul nu-l preocupa scopul vizitei, ci vizita în sine. Pentru militarul de odinioară sosirea regelui atât de aproape de satul lui i-a dat neliniști și o puternică stare de emoții. Așa că în ziua vizitei regelui la Săveni, străbunicul, în haine de sărbătoare, cu o decorație pe care o avea din armată prinsă la reverul costumului „de bun”, a plecat la locul de întâlnire cu dorinÅ£a puternică de a-l revedea pe cel ce a fost regele României în anii tinereÅ£ii lui, pe Maiestatea Sa, Regele Mihai, care, pe vremea când făcea el armata, îl considera un copil, fiind cu doi ani mai mic decât el.

Nu a reușit să se apropie prea mult de rege, l-a zărit doar prin mulțimea de oameni, dar pentru sufletul lui a fost suficient.

S-a întors mulțumit și tare mândru acasă. Cred că în mintea și sufletul străbunicului s-a derulat filmul anilor când era santinelă la Castelul Peleș din Sinaia, unde dădea onorul tânărului rege. Pentru el nu era puțin lucru!

          Şirul amintirilor din acei ani, 1944-1947, reluat iar şi iar, a fost pentru noi, cei care-l ascultam, o altă modalitate de a cunoaște o pagină nescrisă de istorie, de educație patriotică românească.

 

după ziduri de castele

inundate de iederă

unde mor cerşetori

şi se nasc regi

stau ascunse rugăciuni

şi săbii spălate în sânge

nu staÅ£i 
în regate fără ferestre
privind tablouri dezacordate
îndreptaÅ£i-vă 
în toate părÅ£ile deodată (protest, Ana Maria Gîbu)

 

 

 

Regina Ana - prima regină care a atins o longevitate de lăudat

Ana-Maria Podovei, 12 ani, voluntar Vis de Artist

        

De curând, regina Ana a împlinit o vârstă de lăudat. Cu o eleganţă şi o frumuseÅ£e superbă şi cu o iubire imensă pentru poporul român, regina Ana a împlinit pe 18 septembrie impresionanta vârstă de 90 de ani. Aceasta s-a născut în anul 1923, la Paris. În 1939 şi-a însoÅ£it familia la New York, unde a urmat cursuri la o școală de artă şi a lucrat ca vânzătoare la un magazin. Din 1943 și până la sfârşitul războiului a ajutat ForÅ£ele Franceze Libere în campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, primind ,,Crucea de război”.

În 1948 s-a căsătorit cu Mihai al României, iar împreună au locuit mai întâi în Marea Britanie, apoi s-au mutat în ElveÅ£ia.

Regina Ana este şi astăzi apreciată şi iubită de oameni pentru tot ajutorul pe care ea l-a oferit omenirii.

 

Regele Mihai I

Andreea Prepeliță, Asociația culturală Vis de Artist

 

 

            Toți am auzit măcar o singură dată de regele Mihai I, dar chiar știm atât de multe despre el, despre viața sau familia sa? Cu siguranță răspunsul este nu, așa că vă lămuresc eu.

Înălțimea sa, născut pe data de 25 octombrie 1921 la Sinaia, este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena. Acesta este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii și a altor familii foarte importante din Europa.

Părăsind-o pe Regina Elena, Regele Carol a plecat din România, lăsând-o pe ea singură cu regele Mihai, încă mic pe atunci. La vârsta de șase ani, Majestatea sa a fost nevoit să urce pe tron pentru că bunicul său Ferdinand I a murit din cauza unei boli grave la stomac. După exilarea mamei sale în 1930, acesta rămâne în grija tatălui său, ceea ce-l face să devină mai retras de lume.

Carol al II-lea ia titlul de rege până în anul 1940 cînd abdică și îl lasă la conducere pe Regele Mihai I.

În timpul celui de-al doilea război mondial, acesta și-a făcut un plan de atac care a scurtat războiul cu șase luni și a salvat mii de vieți, deși mulți oameni l-au contrazis fără ezitări.

Amenințat cu moartea de către comuniști, a fost obligat să semneze un act ilegal prin care abdică în 30 decembrie 1947.

Odată exilați, Regele Mihai și soția sa, Regina Ana, au tot locuit prin Europa timp de peste 60 de ani.

Astăzi, Regele Mihai locuiește în București, iar la vârsta sa de peste 90 de ani încă povestește desprea viața sa cu lacrimi în ochi.

 

Site-ografie:

www.familiaregala.ro

Marcel Tudor, 7 iulie 2013

A IIEI CUSUTA GANDIRE

 

Inmormintarea ideilor si solutiilor se face punind hirtia pe care ai scris-o in sertar.

Foloseste aceasta metoda doar pentru griji si nevoi.

Odata scrise se pot inmorminta chiar si in cosul de gunoi.

Pastreaza in buzunarul de la iia sufletului partea cu solutiile de a iesi din griji si nevoi.

De ce nu or fi facut stramosii iie cu buzunare ?

Cred ca nu aveau la indemina hirtie si creion pentru a scrie idei, solutii, griji, nevoi, etc.

Dupa parerea mea toate grijile si nevoile stramosilor sunt cusute odata cu mustele de pe iie.

Daca vrei sa cumperi o iie poti spune ca-i cumperi toate gindurile care au fost cusute odata cu mustele iiei.

Cel care vindut iia scapa de toate gandurile avute pina in momentul vinzarii si tu cel care cumperi acum le imbraci.

Imbracand o iie vom fi imbracati cu toate gandurile celor care ti-au pus iia in mina.

Afacerea cu ganduri este prospera cind ni le cumparam unii de la altii.

Daca tinem gandurile doar pentru noi macar sa le coasem pe iia cu care vrem sa ne imbracam.

Odata imbracati cu propriile ganduri cusute'n iie, s-ar putea sa gasim cumparatori pentru ea.

Nu poti vinde ginduri daca nu esti imbracat in ele, daca nu ti-ai cumparat unele, sau nu te-ai pus pe ganduri inca, astfel incit ceilalti sa le poata admira macar pe tine , pentru ca in mintea ta nu pot vedea prea bine.

Ofera creatorilor o iie si vei primi inzecit inapoi o gramada de ginduri cusute !

Ca o concluzie : Coase-ti propria iie de ganduri pentru ca se va gasi pina la urma cineva sa le veda si va dori sa se imbrace cu ele.

Esenta afacerii: Poti gandi mut si bine dezbracat si te vei petrece impovarat de ganduri.

De ce oare nu au Ginditorul si Femeia sa ( cultura Hamangia ) ii pe ei ?

De ce oare femeile si barbatii din lut ars ( cultura CUCUTENI ) au simbolizate cusaturile iilor romanilor pe ele ? Artefactele sunt carti scrise peste veacuri cu intelepciunea universala.

Vasele de lut pictate nu erau decit carti de schimb pentru transmiterea modelelor de cusaturi de pe iile fizice care pastrau ci si coaserea gandurilor odata cu acestea.

Olarul roman mai picteaza inca ginduri pe strachinile sale.

Cautand in situri arheologice cioburi nu facem altceva decit sa cautam carti cu ganduri, apoi traducatorii nu vor avea altceva de facut decut sa stea pe ginduri sau sa se imbrace in ii .

Afacerea cu ginduri prospera cind pui la treaba afacerea gindurilor.

Cetatene universal ! Nu-mi vei cumpara niciodata toate gindurile cumparind doar o iie. Chiar daca voi coase ii toata viata tot imi mai ramin niste ginduri necusute. Pune-ma la treba cumparindu-mi gindurile !. Altfel voi ramine mereu un dezbracat, insa tot mai pot coase o iie.  

Dupa ce vei bea apa dintr-un ciob te vei putea apuca sa cosi ganduri.

Daca prima iie iti va tine de cald , nu inseamna ca ai scapat total de ganduri pentru ca vine altul si va vrea sa ti le cumpere.

Daca nu le vinzi, tot are sanse sa ti le ia, insa tot bogat in ganduri vei ramine si mai ai inca sansa sa te apuci de cusut ginduri.  

Afacera cu ginduri nu va falimenta nici macar odata cu ultimul cusator de ginduri pentru ca va ramine dezbracat. Ultimul om al umanitatii va gandi imbracat in iie cosind ganduri.  

Tot ce va ramine va fi minim o iie in care vor fi cusute ginduri.  

Cine va mai cumpara ultimele ginduri cusute intr-o iie?  

Poezii - Marcel Tudor

A TIMPULUI AVERE 

 

Timp Å£i se dă, 

Timp Å£i se ia, 

Cînd nu-l împarÅ£i cu nimenea 

Şi te gîndeşti că nu e bine, 

Să le acorzi celor ce vin întîmpinare, 

PuÅ£ină miere din suspine, 

De frică să nu superi clan, 

Ce-Å£i stă pe cap ÅŸi nu te lasă, 

Strânsoarea'n laÅ£ s-o dai povaţă, 

ÎnsoÅ£itorilor ÅŸi celor ce mai pleacă, 

Cînd te petrec călcînd pe lanÅ£, 

Bătînd cîte un sfanÅ£ zălog, 

În ochi pe ochi luntre plutindă, 

Spre necuprinsuri drept oglindă, 

Unde te'ntrebi de eşti la timp 

Şi n'ai întîrziat puÅ£in, 

Ci'n te aşteaptă ? 

Ci'n deschide ? 

Ce clanţă aurită ai în tremurare ? 

Cine dă bifa ? 

Ci'n te mustră ? 

Cine e cel ce judecă de timp ? 

Oare există disciplină pentru timp ? 

Poate el oare pus între zăbrele, 

Să Å£ină'n gură un căluş ? 

Şi ochelari de cal avere, 

Să'nveÅ£e drept el drumul, 

Căutătorilor de timp ? 

 

30 august 2013

 

 

A TĂCERII SURDINĂ 

 

Bunica aşteaptă veste, 

Suflând pleava din fasole, 

În odaia cu sobă ÅŸi  plită, 

Unde lumina pătrunde'n zăbrele plăpânde, 

Să fie'nchisori de bunele gânduri, 

Pe patul cu cerga, macat ÅŸi saltea, 

Ca spicele'n paiul pufos, 

Ce somnul aşterne duios, 

Până în ziua când vin la odihnă, 

Maturii copii plecaÅ£i să adune căldură, 

Ca flacăra'n vatra ce coace făină, 

Dospită'n tipsii ÅŸi ÅŸtergare, 

Miros vestitor de'adunare la masă, 

Cu veşti ÅŸi poveşti din ÅŸoptiri omeneşti, 

La ceas de gândite tăceri în surdină. 

 

16 august 2013

 

 

A LUMII ÎMPIETRIRE 

 

Când omul fu stresat, 

De-al său popor needucat, 

Urcă un munte'n grabă, 

În stancă să cioplească, 

Porunci venite'n gând, 

Lumină stralucinda'n ochii minÅ£ii, 

Ce-animă piatră'n daltă săpătoare, 

De slove marcatoare de virtuÅ£i, 

S'ajungă în minÅ£i înălţătoare, 

Şi-apoi să'nisipeze table, 

În Å£Äƒrmuri de potop spălate, 

Cu ramuri de măslin purtate'n cioc, 

De-o pană purtătoare în balanţă, 

Pentr-o speranÅ£a de mai bine, 

În alte lumi zidite 

Cu luminiÅ£e'n capăt de tuneluri. 

 

09 august 2013

INCEPUTURI

Viața este Muza mea
interviu cu graficiana Niculina (Nynna) Vizireanu

 

Ana Maria Gîbu,

Asociația culturală “Vis de Artist”

 

Niculina Vizireanu s-a născut în 13 octombrie 1959, în satul dobrogean Straja, comuna Bărăgan,  judeÅ£ul ConstanÅ£a. Încă din primele clase primare este fas­ci­nată de arta desenului în creion.

graficiana Niculina (Nynna) Vizireanu

 

A urmat cursurile Liceului Industrial nr. 1 și a Școlii postliceale de comerț “Carol I“din Constanța.  A lucrat în turism și în comerț. Este căsătorită, are doi copii, chintesența vieții sale.

 

Din 2007 este membră a Asociației artiștilor plastici ”Amfora” și a Cenaclului literar “Mihail Sadoveanu”, ambele din Constanța.

A debutat într-o Expoziție de grup în anul 2008 la Galeriile ”Amfora” din Constanța, după care au urmat mai multe participări la expoziții din Constanța și din țară. Desenele Nynnei Vizireanu au ajuns în paginile multor cărÅ£i ce aparțin autorilor de poezie contemporană:

în antologii de poezie: “România din suflet”,”Speranțele vieÅ£ii”, “Drumurile vieÅ£ii”, “Mirajele vieÅ£ii”,                 

în volumele ”Agate Magice“ și ”Mirajele albastre” ale poetului Mihai Leonte, “Bucăți din inima mea” de Amelia Magori, “InvitaÅ£ie la mare” de Ana Ruse, “Fiorul zborului tandru” de Val Andreescu.

 

  1. Ana Maria Gîbu: D-na Nynna Vizireanu, vă rog să-mi spuneți ce este desenul în viziunea

dumneavoastră?

Nynna Vizireanu: După cum am subliniat de mai multe ori, nu mă consider un artist talentat, dar ceea ce fac, fac cu pasiune! Prin desen îmi exprim gândurile, emoțile, ideile. Opera fiecărui om, indiferent că-i literatură, muzică, pictură, arhitectură sau orice altceva, este întotdeauna un portret al lui însuşi şi, cu cât încearcă să se ascundă pe sine, cu atât mai clar îşi va dezvălui caracterul, în ciuda voinÅ£ei sale.
 

  1. A.M.G: Când și cum v-ați descoperit talentul?

N.V.: Din copilărie. Desenul a fost pentru mine, încă de la început, o poartă deschisă spre evadare, ca să uit de durere, tristeÅ£e, neputinţă, nulitate, complexitate. Am dat la facultate, am început să  lucrez cu oamenii, să mă îndrăgostesc, să iubesc, să mă căsătoresc… Eram convinsă că mă aflu în timpul meu, în dimineaÅ£a vieÅ£ii mele şi aurora sufletului meu mi-a zâmbit. Toate le-am făcut însoțită de creion, penson, culori, cartoane...!

 

  1. A.M.G.: Care este începutul în grafică și desen?

N.V.: Punctul de pornire în desen sunt primii ani de școală. Arta petru mine a fost și este o terapie, poezia mă inspiră cel mai mult, dar creionez și o parte din trăirile și emoțiile sufletului meu. De când eram copil, stând mult timp în spital, desenul era o evadare din lumea aceea, o alinare a suferințelor.

 

  1. A.M.G.: Cui i-ați făcut primele desene?

N.V.: Primele desene le-am făcut fraților și părinților mei, apoi prietenilor dragi.

  1. A.M.G. Aveți un program de lucru stabilit, precis?

            N.V. : Nu, nici vorbă de așa ceva ! Programul mi-l fac în funcție de starea de spirit și inspirație, dar de regulă lucrez mai mult după amiaza.

 

  1. A.M.G. În ce condiții realizați grafica pentru poezii, proză sau coperți de carte ?

N.V. : La început, iată, un alt început!, datorită mentorului meu, poetul Mihai Leonte, am avut multe colaborări pentru antologii și reviste pentru a mă face cunoscută, cu toate că nu credeam că modestele mele lucrări vor fi apreciate. Apoi am prins curaj și am început să postez în diverse site-uri de artă și literatură în dorința ca desenele mele să transmită acel mesaj pe care eu am încercat să-l creionez, să placă privitorului. Am fost luată de mână şi condusă pas cu pas la început de drum de Felicia Nica, prietena mea virtuală, ca la mijlocul drumului să fim aşteptate de poetul Mihai Leonte. El m-a luat de cealaltă mână şi mi-a oferit cea mai minunată floare, curajul! Curajul de a fi eu, cea de care vă bucuraÅ£i voi acum… Şi eu l-am însoÅ£it în tăcere, cu încântare, fascinată de măreÅ£ia lui, de primirea caldă şi mai ales de siguranÅ£a, respectul pe care le simÅ£eam. Da, am fost inundată atunci de sentimentul puterii şi maturităţii mele faţă de candoarea acestui minunat prieten. De atunci, mâinile mele lucrează fără încetare, dar simt şi acum căldura celor două mâini care mi-au binecuvântat drumul. La capătul lui, am fost întâmpinată de Dan, Amelia, Ionel, Marius… Lor şi vouă vă voi fi mereu recunoscătoare!

  1. A.M.G.: Sunt sigură că au fost ocazii în care ați făcut surprize cu lucrările dumneavoastră unor prieteni sau unor colegi. Care au fost primele reacții ?

N.V. : Da, am făcut astfel de surprize! Care au fost reacțiile? Las beneficiarii surprizelor să vorbească :

“Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Privind la desenele distinsei Niculina VIZIREANU, voi spune că ele spun mai mult decât un roman. Adevărul este că orice creaÅ£ie artistică poate fi interpretată de cel care se bucură de ea: privitorul, cititorul, ascultătorul… etc. În cazul desenului şi a picturii, privitorul poate vedea mult mai mult decât chiar însuşi artistul executant. Nynna are un simÅ£ artistic destul de ascuÅ£it, şi desenele ei demonstrează acest lucru.
             Sunt sigur că într-un viitor nu prea îndepărtat va avea un cuvânt important în lumea desenului şi graficii. Cât de frumoasă este asocierea între poezie şi desen! Continuă să desenezi aşa cum ştii tu, iar noi privitorii vom admira creaÅ£iile tale.
            Este o mare bucurie, şi în acelaşi timp o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă. Sper sincer că vei reuşi să mergi mult mai departe, şi să devii o celebritate.” Mihai Leonte

 

  1. A.M.G. Aveți momente în care sunteți în criză de idei ?

N.V.: Nu. Nu sunt în criză de idei niciodată! Ideile vin și de la prietenii mei poeții, lecturându-le versurile. Și cum asta se întâmplă zilnic, am și idei. Dar... Mi-ar prinde bine peştişorul de aur care să-mi îndeplinească o dorinţă, numai una. Aceea de a avea cele mai bune ustensile… De rest… mă ocup eu. Am mâna, mintea, inspiraÅ£ia, vă am pe voi, alături… Atât. Să pot reuşi să spăl sufletul întristat, să mă exprim liber, să pot contribui la vindecarea fizică, emoÅ£ională şi spirituală. Când desenez, intru în starea mea de copil trist de odinioară şi mă concentrez ca fiecare detaliu să aducă un zâmbet pe chipurile celor care nu au nicio vină că s-au născut bolnavi. Vreau să mă dedic celor neajutoraÅ£i, să folosesc arta ca o necesitate a vindecării şi dezvoltării copiilor… Sunt asemenea lui Pygmalion: cu cât desenez mai mult, cu atât încep să-mi iubesc creaÅ£ia, să o divinizez, să mă îndrăgostesc de ea. Dacă din unirea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeş a rezultat un fiu Pathos (suferinţă în greacă), din unirea mea cu desenele mele, să rezulte un fiu care să poarte numele de Vindecare.

 

  1. A.M.G.: Cine este primul admirator al creațiilor dumneavoastră ?

N.V.: Primii mei critici și admiratori sunt copiii și soțul, prietenii, apoi adevărații critici de artă care ne vernisează expozițiile. În doar câțiva ani am reușit să particip cu lucrări la toate expozițiile organizate la cercul Militar Constanța, înainte expuneam alături de colegii mei la sediul ”Amfora” din Constanța.

                         

Particip și la unele expoziții în afara orașului. Eu sunt un artist amator, fără studii în domeniu, dar am reușit să câștig concursul internațional din Japonia, la secțiunea grafică, unde am fost răsplătită cu două diplome: Diplomă de exelență și o diplomă pentru lucrarea Fata cu vioara.

  

Toate aceste realizări sunt balsam pentru sufletul meu, deoarece mă simt răsplătită atunci când lucrările mele sunt apreciate mai ales de poeți.

 

  1. A.M.G. : Ce vă place cel mai mult să desenați?

N.V. : Îmi place să desenez nuduri, marea, natura, dar și portrete de femei.

  1. A.M.G. : Care este cea mai mare realizare pe plan profesional ?

N.V.: Mereu... îmi doream o altă minte… Nu ştiu… Îmi doream ceva care să mă scoată din anonimat. Voiam să nu rămân un spectator impasibil. Trebuia să-mi pun mintea şi inima la contribuÅ£ie, trebuia ca desenele mele să primească botezul divin, să fie văzute, apreciate, pentru că erau realizate cu pasiune şi erau inspirate din viaţă. Le voiam confruntate cu viaÅ£a. Şi rugăminÅ£ile mele au fost auzite. A fost momentul meu, timpul meu, clipa importantă şi hotărâtoare. A fost un înger coborât pe pământ, special pentru mine. Şi poartă un nume, Amelia Magori, poetă. Ea mi-a deschis toate ușile. Am prins curaj, încredere în mine şi m-am înscris la Galeriile de Artă ”Amfora”, din ConstanÅ£a, AsociaÅ£ia artiştilor plastici amatori, unde mi-am prezentat CV-ul și albumul cu creaÅ£iile mele. Am fost acceptată şi am avut posibilitatea să îmi expun lucrările. Crede-mă, dragă Ana, că niciodată nu am îndrăznit să visez măcar că voi avea şansa să îmi expun lucrările şi să fiu apreciată. Nu mă consider talentată, dar pun suflet în tot ce fac și dacă mi s-au deschis astfel de posibilităţi, am profitat, ca să-mi pot realiza acest vis, chiar dacă am această vârstă! Niciodată nu-i târziu să-Å£i îndeplineşti un vis, dacă faci totul cu pasiune şi dragoste! 

Poezia m-a adus alături de voi, de tine, care mi-ați uns sufletul cu ale voastre cuvinte, versuri unice şi pline de vrajă. Mi-aş dori să mai am putere să creionez fiecare poezie care îmi atinge sufletul, să am puterea de creaÅ£ie şi să vi le ofer ca un dar. Vă mulÅ£umesc tuturor celor care sunteÅ£i magicieni ai cuvântului!

12. A.M.G.: Ce alte pasiuni mai aveți ?

N.V.: Să călătoresc prin Å£ară cu familia, să cunosc frumuseÅ£ile naturii, izvor de inspiraÅ£ie, să dansez şi să înving boala, ca să mă pot bucura cât mai mult de familia care mi-a fost mereu aproape, m-a înÅ£eles şi m-a sprijinit. Îmi plac teribil plimbările alături de soÅ£ul meu pe malul mării! Îmi place teatrul, îmi plac concertele în aer liber, îmi place să vizitez galerii şi muzee de artă şi istorie; îmi plac filmele vechi şi noi; iubesc florile, natura, susurul izvoarelor şi urletul cascadelor; îmi place tot ce-i frumos; îmi plac oamenii frumoşi sufleteşte!

  1. A.M.G.: Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați alege iar desenul ?

N.V. Cu siguranță, Da! Și ar mai fi ceva! Aș face tot posibilul să fac cursuri de artă, o facultate de artă.  

 

  1. A.M.G.: Un mesaj din partea dumneavoastră pentru generația mea!

N.V. Pe voi, tinerii, vă sfătuiesc să nu vă părăsiți visurile, luptați pentru ele! Niciodată nu-i târziu! Eu nu credeam că la vârsta de 46 de ani voi putea să îmi expun lucrările într-o expoziție reală, că lucrările mele vor fi apreciate, cumpărate și că vor apărea în antologii, volume de poezii, reviste etc, că voi apărea cu articole scrise în diverse reviste, că voi fi invitată la emisiuni televizate, că-ți voi da și ție, Ana, un interviu prin care să-mi fac cunoscute pasiunile și să-mi fie promovate lucrările în reviste pentru tineri! Nici nu îndrăzneam să visez la așa ceva și iată că se poate!

 Cu iubire şi preÅ£uire pentru cititorii revistelor „Vis de Artist” și „Momentum”.

 

15. A.M.G.: Multumesc artistei Nynna Vizireanu a cărei viață este Muza desenelor sale! Îi doresc Omului Niculina Vizireanu să-i sosească în prag de seară și ursitoarea absentă, atunci când s-a născut, cea a sănătăţii…

Vă rog să semnați acest interviu... cu un desen la poezia

meditație

(incertitudine)

 

plouă

peste ce părea a fi un alt început

încolțit din pământ despicat de timp

sub cochilia-i în formă de tăcere

se aud încă șoapte

din legende și povești

despre Marele Om ascuns sub scoarță

calcă apăsat

pe tavanul viitorului

celor care mor

 

dansăm toți

noi pe mormântul lui

el pe tălpile noastre

nu știm sigur care scenă se va dărâma prima

cea de pământ

sau cea de carne (Ana Maria Gîbu)               

Cu drag,
Nynna Vizireanu
                                                   

 

 

 

Târgul de carte - o mega librărie pentru suflet și minte

Interviu cu poeții Luminița Zaharia și Romeo Tarhon - Ana Maria Gîbu

 

Tot mai mult în ultimii ani se organizează târguri şi expoziÅ£ii din toate domeniile, ele fiind oportunitatea ideală pentru a se face cunoscută activitatea instituÅ£iilor, societăţilor comerciale, dar şi a persoanelor fizice: târguri meşteşugăreşti, de mobilă, de produse tradiÅ£ionale, de maşini, produse electro-casnice, medicamente, produse cosmetice, articole de îmbrăcăminte, decoraÅ£iuni interioare etc.

La care dintre ele m-ar duce pașii prima dată? Evident că, pe lângă cele de obiecte de îmbrăcăminte și cosmetice, m-aș grăbi să ajung la târgurile de carte, din mai multe considerente: scriu şi îmi doresc foarte mult ca şi cărÅ£ile mele să ajungă pe standul unui astfel de târg; aici pot găsi cărÅ£i care lipsesc din librării, din diferite motive; aş întâlni scriitori, poeÅ£i, editori, critici literari; aş achiziÅ£iona cărÅ£ile preferate la un preț redus.

Până în prezent nu am participat la niciun târg de carte ca şi vizitator, deşi mi-am dorit foarte mult, dar am avut şansa să fiu prezentă la unul din târguri, în 2012, ca autor de carte.

„Cartea e un univers secret creat de un om înzestrat cu geniu”, spunea Voltaire. Eu spun că pentru a pătrunde în acest univers trebuie să ne adunăm în jurul negustorilor de cuvinte. Oare ce simÅ£i când te plimbi în jurul tarabelor unde se vând la suta de grame saci plini de unguent miraculos pentru şlefuirea minÅ£ii noastre?! Ce senzaÅ£ie îÅ£i dă atingerea paginilor noi în care se ascund secrete, comori, destăinuiri, planete?... Această întrebare am adresat-o prietenilor mei, poeÅ£ii Luminița Zaharia şi Romeo Tarhon din Bucureşti, participanÅ£i în ambele ipostaze – autori și vizitatori - la numeroase ediÅ£ii ale târgurilor de carte.

Pentru a afla cât mai multe informaÅ£ii utile, atât pentru mine cât şi pentru cititori, despre importanÅ£a acestor târguri, i-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări.

 

Ana Maria Gîbu:

1. Pentru noi, cei care nu avem posibilitatea să ajungem în Bucureşti la târgurile naÅ£ionale şi internaÅ£ionale de carte, ce puteÅ£i să ne spuneÅ£i despre acestea şi cât de necesară este participarea la târgurile de carte, atât în calitate de autori cât şi de vizitatori? Care este sentimentul pe care-l trăiți în timp ce sunteți înconjurați de zeci de cărți pline de secrete?

Luminița Zaharia:

Un târg de carte este întotdeauna o desfătare pentru ochi, suflet și spirit, un tărâm magic în care te poți pierde ca Alice în țara minunilor! Încerc să nu ratez, în fiecare an, cel puțin cele două mari târguri, organizate de obicei la Romexpo, și anume Gaudeamus și Bookfest, dar am participat și la alte târguri de carte, ca de exemplu Kilipirim (Sala Dalles), Apulum (Muzeul de istorie) etc. Aștept aceste evenimente cu sufletul la gură, mă pregătesc sufletește și financiar, uneori merg cu prieteni dragi, alteori îmi doresc în secret să merg singură, să nu împart cu nimeni aerul vrăjit al acestor oaze de frumos, să nu-mi tulbure nimeni extazul, de neasemuit cu nimic, de a mă plimba printre cărți! Pentru un autor, aceste târguri sunt necesare ca aerul, iar pentru un autor care își lansează o carte – oportunitatea de a se face auzit. Pentru iubitorii de carte, un prilej de a cunoaște ofertele editurilor, noutățile mai ales, scriitorii îndrăgiți, de a achiziționa cărți din toate domeniile de interes, la prețuri fără concurență! Editurile, de asemenea, au șansa de a se promova, de a intra în contact direct cu cititorul sau cu alte edituri, de a-și majora considerabil procentul de vânzări!

Romeo Tarhon:

Participarea noastră, a editorilor de la Națiunea, are dublă  reprezentativitate: ca patroni de tânără editură, membră a Asociației Editorilor și Distribuitorilor profesioniști din România, apartenență care ne onorează și ne obligă, și ca autori de cărți, ca scriitori, atât eu, cât și Cezar Mihalache, copatroni ai trustului de presă, ai bătrânului ziar și al tinerei edituri. Dar chiar dacă nu am avut aceste responsabilități, de editori și scriitori, tot am fi fost nevoiți să participăm activ la astfel de manifestări, ca publiciști și gazetari, ca oameni de cultură din a căror revistă săptămânală în format print și cotidian în format digital, nu lipsesc literatura, interviurile, recenziile, comunicatele, noutățile editoriale, prezentările de cărți importante, scriitorii și făuritorii de cultură și cărți. Având în jur de 150 de condeieri, de scriitori de articole, între care mulți cu o notorietate de invidiat de către alte publicații, nu ne permitem să lipsim din decor, dar și de pe podiumul unde se lansează cărți, de doi ani de când ființăm și ca editură.

 

AMG.

2 La care dintre aceste târguri aÅ£i participat şi în ce calitate? Ce v-a impresionat?

L.Z.

Cum am spus deja, la Gaudeamus, Bookfest, Kilipirim, Apulum. M-a impresionat (m-a copleșit!) marea de cărți în care pur și simplu mă pierdeam, fascinată (le-aș fi cumpărat pe toate!), dar și marea de oameni  dornici să cunoască, să vadă, să atingă hârtia, să savureze cuvântul scris, mai ales tineretul avid nu doar de lecturi facile, ci și de carte școlară, științifică, limbi străine, beletristică, hobby, autoeducare... semn că lumea mai are o șansă, că nu e totul pierdut! M-au impresionat lansările de carte, autorii în carne și oase, care, odată cu autograful pentru care vizitatorii stăteau la cozi lungi, își dăruiau și o bucățică de suflet! I-am văzut de aproape pe Mircea Cărtărescu, Alexandru Mironov și mulți, mulți alți scriitori adorați! M-a impresionat prietenia care lega acolo oameni care nu se văzuseră niciodată, atmosfera caldă, mirosul de cerneală, culorile cărților destinate copiilor (aș spune că acestea m-au vrăjit întotdeauna cel mai tare!)... Bineînțeles că de la fiecare târg am plecat cu sacoșe de cărți pe care de-abia reușeam să le duc...

 La ediția 2012 a târgului Gaudeamus, am avut marea surpriză de a găsi cărțile tale, Ana:

Regala , coautor George Filip, antologia Poeme Hai Hui, care cuprinde și un grupaj din poeziile tale (la standul editurii Singur), și Grădina mea, prima ta carte, la standul editurii Lumen (și, bineînțeles, am cumpărat toate volumele disponibile!).

În calitate de autor? La târgul Gaudeamus din noiembrie 2005 am lansat volumul Contraste, apărut la editura Eminescu. Prezentarea a fost asigurată de scriitorul Marin Codreanu și de managerul editurii, scriitoarea Silvia Cincă. La Târgul Apulum 2008 (Muzeul Național de Istorie) am avut onoarea unei duble lansări: volumele Are mama două fete și Totul cântă-n jurul meu, apărute tot la editura Eminescu și prezentate de scriitorul și istoricul Mihai Popa, poeții Gabriel Mirea, Bogdan Cristian Târziu, precum și de Rodica Diaconu – redactor editura Eminescu.

R.T

Ne-am propus să fim prezenți și activi la târgul internațional de carte BookFest, care are loc la începutul verii și unde lansăm o parte din cărțile editate, între care, firește, și ale noastre, ale editorilor-autori. După cele două ediții de la care nu am lipsit de când funcționăm și ca editură, ne putem lăuda cu bucuria de a fi avut succes, de a fi avut numeroși invitați și de a fi fost luați în seamă de ”lumea bună”, cărturărească, dar și de presă. Și cum ar fi altfel lansând un autor de calibrul profesorului Ion Coja, a lui Sever Mureșan, Cezar Mihalache, cu  volume incendiare, dar  și cu alți autori  de succes…?  Trăim sentimentul firav al unei glorii de moment umbrit de amărăciunea că nu traversăm cele mai bune vremuri pentru carte, pentru ungerea spiritului cu mierea culturii pe pâine neagră și amară.

De pildă, la ediția din acest an a târgului  de carte BookFest 2013, am lansat primul volum din colecția antologică purtând titlul sugestiv „Cu patria în suflet”, cu  35 de poeți care au ținut să publice versuri de dragoste de țară și pentru sfânta limbă românească, rezultând o voluminoasă și superbă carte, căreia îi sunt apreciate calitățile prin conținut, copertă și execuție tipografică.  Mulți dintre coautori sunt poeți de notorietate, o parte sunt încă la început de drum liric având una sau mai multe cărți, iar o parte sunt debutanți din punct de vedere publicistic. Au fost prezenți la eveniment mai mulți autori ai volumului, între care, îmi face plăcere să o remarc, așa cum am făcut-o și la lansare, pe poeta debutantă de mare sensibilitate patriotică Doina Butnaru, care a venit special din Franța, pe scriitorul și publicistul Virgil Ciucă din SUA, pe prietenul nostru scriitor, jurnalist și expert IT Ion Lupan aflat între două avioane de pe meridianele lumii,  pe fondatorul „Fundației Literar-Istorice Stoika”, scriitorul și artistul plastic Florian Stoica Laurențiu, pe consacrata poetă, deja, și nelipsită de la lansările Editurii Națiunea, Mihaela Tălpău, poetul și publicistul militant Virgil Andronescu din Brăila... Mai era un nume acolo, între cei 35 de autori, al unei foarte tinere poete, o cheamă Ana Maria Gîbu, prezentă în antologie. Era de înțeles că ți-ar fi fost foarte greu să fii prezentă la lansare…  

Așa cum spuneam, nu am lipsit, nici cu un an înainte, de la EdiÅ£ia a VII-a a  Salonului InternaÅ£ional de carte Bookfest, 2012, care s-a desfașurat în Pavilionul central ROMEXPO, în perioada 30 mai-3 iunie.

Salonul s-a bucurat de 300 de evenimente: lansãri de carte, sesiuni de lecturã şi întâlniri cu personalitãÅ£i ale lumii literare româneşti şi internaÅ£ionale, concerte, proiecÅ£ii cinematografice, reprezentaÅ£ii de teatru pentru copii şi cursuri de limbã francezã. Respectând tradiția creatã prin invitarea unei țãri la fiecare ediție, Bookfest s-a bucurat în 2012 de participarea Franței ca oaspete de onoare. MulÅ£i scriitori străini. MulÅ£i români. MulÅ£i, nici străini, nici români. Adică din diaspora... (consemnări ale scriitoarei Cezarina Adamescu, invitata editurii Națiunea). La această editție, am  lansat volumul “Şi îngerii au îngeri păzitori”.

A.M.G.

3. Cât de important este pentru dumneavoastră ca autori de carte sau ca editori să fiÅ£i prezenÅ£i la aceste târguri de carte? Târgurile de carte pot avea influență asupra unui scriitor sau editor?

L.Z.

Sinceră să fiu, mă simt mult mai bine ca vizitator decât ca autor la aceste târguri, dar nu neg faptul că pentru un scriitor, în general vorbind, este foarte important să participe la evenimente de gen, pentru a-și cunoaște cititorii și... criticii, pentru a deveni conștient de impactul scrisului său, pentru a lega prietenii literare ș.a.m.d.

R.T.

Consider indispensabilă prezența noastră măcar la o parte dintre aceste târguri, deși eu nu le-aș spune ”târguri”, fiindcă numai negoț și târguială nu se fac pe acolo...  Aș  parafraza o cunoscuta pildă proverbială cu următoarea zicere: Dacă nu ai carte, la un târg de profil, nu ai parte... Sănătoși să fim, să scriem mult și să publicăm cât mai mult, să publicăm cu orice preț, și vom vedea că prin cultură, prin literatură, prin scriitori și cărturari România are șansa să se salveze, nu doar spiritual...

 

A.M.G.

4. Ce aveÅ£i în vedere în acest sens pentru ediÅ£iile din toamna lui 2013?

L.Z.

Să nu ratez nicio ediție!

R.T.

La ediția din toamnă a târgului de carte Gaudeamus, precum și la alte astfel de manifestări, vom fi prezenți ca observatori, mesageri și gazetari, având bucuria să ne reîntâlnim cu foarte mulți colegi de breaslă, cu oameni de cultură și arte și să vedem ce se mai poartă în moda cărților sperând că măcar în această lume specială, boemă, dar selectă, nu s-au infiltrat manelismul, tabloidizarea și impostura. Încă nu s-a iscat nici un scandal de plagiat la un așa nivel...

 

A.M.G.

Succes! În încheiere, vă rog să le transmiteÅ£i ceva scriitorilor tineri şi cititorilor viitorului număr al revistei online “Vis de Artist” şi “Momentum”.  Dăruiți-le, în calitate de autori, o poezie dragă sufletului d-voastră, alături de un gând bun.

L.Z.

Cititorilor tineri le doresc să se îndrăgostească de carte și să nu se vindece toată viața, să încerce să-și aștearnă sufletul și gândurile pe hârtie (fie și un simplu jurnal, tot îi va aduce mai aproape de ei înșiși!), să nu uite că prietenul care nu-i va dezamăgi niciodată este cartea! Urmăresc constant activitatea Asociației Vis de Artist, citesc aproape toate numerele revistei Momentum, și nu am decât cuvinte de laudă... Așa da, copii! O poezie dragă mie:


foaie verde pălărie

am cîștigat un gps dar n-am mașină

(uite că economisesc benzină!)

merg fudul cu gps-ul la pălărie

cum ar purta poetul poezie

haute-couture sau baba minijupă

premiul se dă, întotdeauna, după

cînd mă rătăcesc îmi scot pălăria

trag cu ochiul la ea

– bună ziua pălăria mea!

zic ca să nu par nebună

holbîndu-mă așa aiurea

 

am cîștigat un căprior dar nu mă vrea pădurea

că n-o mai văd din cauza copacilor

că amanetez luna vîrcolacilor

nici nu mă crede că sunt de sorginte umană

castanul îmi trage fix între ochi o castană

salcia nu-mi mai plînge aspirina pe rană

cucuveaua nu-mi prevestește, blazată, nimic

am cîștigat marele premiu

la lozul în plic

la ușa mea e coadă și mai mare

bugetarii îmi cer de mîncare

cățeii găuri de covrigi

mămăligarii – mămăligi

 

am cîștigat o inimă

dar n-am piept pe măsură

sufletul îi face respirație gură la gură

(asta pînă la mult visatul implant!)

indecis unde să își declare rezidența

(și între timp acceptă penitența

de-a fi, în lumea fizică, un răzleț de gigant):

în inima cîștigată atît de ușor

în creierul poemovor

sau mai degrabă în hulpavul stomac?... 

am cîștigat o cafea cu caimac

dar trebuie să mă apuc și de fumat

și de sex, în tandem

de mîța blîndă

să nu mă mai tem

cum suma viciilor e o constantă

voi compensa zburînd cu-o parapantă

am cîștigat stima voastră și mîndria

cînd îmi strigați în cor: jos pălăria!

se face drojdie repede crescătoare

(cum ce e aia?! fermentație alcoolică în mediu zaharos!)

nu-i așa că la soare

vă puteți uita?!...

– pălăria mea, șezi frumos!

am cîștigat de cînd mă știu

un ochi mai plîns un șold mai durduliu

certată consecvent cu simetria

(pe toate le rezolvă pălăria!)

viața cu două luni mai devreme

ușa cam des deschisă la poeme

o cusătură pe rotulă

în fața evidenței o cagulă

 

acum îmi tivesc pălăria cu aur

o-mpodobesc cu os de brontozaur

pană de vulpe-i atașez, discret

să nu se vadă pana de poet

încerc din răsputeri s-o-nvăț sanscrită

ea-mi zice să fiu și mai zăpăcită

monștrii cu mîini de rouă să-i dezmierd

 

învață-mă, pălărie, să pierd!


R.T.

Cred că cea mai nimerită, ca mesaj liric și patriotic, ar fi  una din creațiile mele recente: adresată poeților dar și românilor de spirit, în care ne este năzuința de a lăsa generației Anei Maria Gîbu o țară intactă, reîntregită, poate, purificată, sănătoasă și, sper eu, prosperă:

 


Voi, poeți…

 

Voi, poeți din cărți de școală,

Ați lăsat în urma voastră

Însăși Poezia goală

În suplețea ei măiastră,

În trupețea-i necarnală...

 

Cine să se-nvrednicească

Fără har, fără simțire,

Fără slovă românească,

Să mai scrie cu iubire

Tragedia eminească?

 

Cine, Doamne, să mai facă

Din cuvântul frânt cuvântul

Ce ni-i drag din piatră seacă,

Ce ni-l bate-n clopot vântul,

Ce-l dezlăcrimăm să treacă ?

 

Cine, oare, să mai ducă

Și să lepede când duce

Fără case și ulucă

Satele, și fără cruce,

Când de lacrimi se usucă?

 

Cine, frate, soră, cine,

Mamă, tată, fii și fiice

Ne mai ține și vă ține

Să nu facem cum se zice:

Toți la rău, să fie bine! 

 

Cine crede că-ndura-vom

Ce nici câinii nu îndură,

Câtă vreme mai dura-vom

Pumnul strâns pe piept și gură

Și în gând doar înjura-vom?

 

Cine-a morții grea cămașă

Din ușoare albe fire
Va-mbrăca, ce lume lașă

Îi va hotărî pieire

Învelindu-l într-o fașă?   

 

Cine, cine, oare cine

După veacul de risipă,

Ar putea să mai aline

Precum voi, poeți de-o clipă,

Tragedia care vine...?

 

Cine să se-nvrednicească

Fără har, fără simțire,

Fără slovă românească,

Să mai scrie cu iubire

Tragedia eminească?

 

Voi, poeți din cărți de școală,

Ați lăsat în urma voastră

Însăși Poezia goală

În suplețea ei măiastră,

În trupețea-i necarnală...


 

A.M.G. Vă mulÅ£umesc în numele lor şi al meu.

PASIUNEA MEA

Munca- liantul dintre hobby, pasiune şi talent - Ana Maria Gîbu

 

 

Motto: “Dacă s-ar întâmpla ceva şi n-aş mai putea să compun muzică, m-ar ucide. Nu e doar o meserie. Nu e doar un hobby. E lucrul pentru care mă scol dimineaÅ£a.” Hâns Zimmer

 

Eu nu am un anume hobby, ci am o listă de activităţi cu care-mi ocup timpul liber, fără să mă plictisesc: muzică, dans, poezie, quillingul, desenul, origami, împletituri. Sunt hobby-uri? Este pasiune pentru una dintre ele? Mi-a dat Dumnezeu talent?  Una domină pe celelalte? Nu ştiu să răspund cu exactitate la aceste întrebări. Ceea ce ştiu este că nu aş abandona nici una! Fiecare îşi are locul ei în viaÅ£a mea, fiecare mă ajută să-mi treacă timpul foarte uşor şi într-un mod plăcut. Fără stres.

Recunosc, primul meu hobby din care credeam că voi câştiga bani, la trei ani, a fost confecÅ£ionarea hăinuÅ£elor pentru păpuşi, din resturi de material pe care le achiziÅ£ionam de la o croitorie sau... din perdeaua de la dormitor, faÅ£a de masă, cearşaful de pat! Primul meu job... şi hobby în acelaşi timp nu mi-a adus nici un venit, aşa că l-am înlocuit pentru o perioadă, căutând altceva.

Am fost de mică o colecÅ£ionară înrăită de pietre, frunze, flori, capace de pet-uri şi tatuaje de la guma de mestecat. Din capace construiam, ajutată de tata, suporturi pentru cănile de cafea; am şi acum caiete întregi cu flori şi frunze presate, iar pietrele stau frumos rânduite după mărimi, culori şi forme într-o cutie după birou. Au fost şi mai sunt încă materialul de construcÅ£ie pentru castele, garduri, drumuri...Ca orice alt copil, am o colecÅ£ie impresionantă de jucării de plus, păpuşi şi bile săltăreÅ£e. Din când în când devin prietenii mei de joacă, atunci când „amintirile mă chinuiesc”. Nu-mi lipseşte nici colecÅ£ia de scoici şi melci, datată pe luni şi ani, (începând din anul 1999, când aveam aproape doi ani) şi multe fotografii.

Am descoperit frumuseÅ£ea muzicii, nu ştiu exact de când, cred că m-am născut cu ea în suflet, aşa că la vârsta de 4 ani mama m-a înscris în grupul „Voces”, grup vocal de muzică uşoară. Am participat la concursuri, festivaluri, spectacole şi diverse alte acÅ£iuni: iarna, toamna, primăvara, vara, pe scene improvizate, în mijlocul oamenilor, printre grătare fumegânde sau reflectoare orbitoare! Când, de după cortina întunecată îmi auzeam numele, încătuşată de emoÅ£ii îmi aranjam Å£inuta şi părul, păşeam cu zâmbetul pe buze pe scenă, auzeam oamenii aplaudând (este cazul cel mai fericit dacă se întâmplă!), luam microfonul rece şi brusc, odată cu primele acorduri ale melodiei, întreaga fiinţă îmi era străbătută de un fior inegalabil pe care nu-l poÅ£i trăi decât pe scenă. Jonglezi cu publicul, cu propriile mişcări, zâmbeşti spre un fotograf care-Å£i imortalizează într-o secundă momentul artistic. Pe parcursul acestor ani am învăţat cum să mă joc cu muzica, am înÅ£eles că îmi este cel mai bun prieten în unele momente şi că este de nelipsit. Nu ştiu dacă aş putea rezista măcar o zi fără să aud, să fredonez sau să dansez pe o melodie. Acest hobby îl practic şi în prezent cu mare plăcere.

Şi, pentru că veni vorba de dans, pot spune că este al doilea hobby al meu din punct de vedere cronologic. După ce am participat la concursuri de muzică mi-am dat seama că am nevoie şi de coregrafie, aşa că am mers la diverse cursuri de dans: popular, clasic, modern, sportiv. De aproximativ patru ani fac parte din trupa de dans „Electric Purple”. Nu e deloc uşor să concepi pași noi, să îÅ£i controlezi fiecare mişcare, să reÅ£ii coregrafii întregi şi să te desfăşori în faÅ£a spectatorilor ca şi cum totul este normal, fără emoÅ£ii, fără greşeli. Să oferi spectacol. Este posibil sub îndrumarea competentă a coregrafului.

Quillingul! Cât mister şi câtă frumuseÅ£e ascunde! L-am descoperit mai demult pe internet, căutând ceva care să mă ajute să-mi umplu timpul liber care îmi mai rămâne din când în când, dar îl practic, dacă pot spune aşa, de un an de zile. Încetul cu încetul am realizat diverse peisaje şi fiinÅ£e, ba chiar să „construiesc” animăluÅ£e 3d. Quilling-ul necesită timp şi spaÅ£iu, instrumente obligatorii, puÅ£ină îndemânare, talent şi multă răbdare. Quilling-ul se poate învăţa într-o zi sau în câteva luni, iar realizarea unei construcÅ£ii, folosind formele de baza poate dura o oră sau o lună, depinde de mărimea şi complexitatea structurii. Până acum am realizat diverse felicitări, cutii personalizate, animale în relief.

Înrudit cumva cu quillingul este origami, arta îndoirii, a plierii hârtiei colorate. Am realizat şi din formele tradiționale ale acestei arte (cocorul, barza), dar şi ce mi-a plăcut mie pentru decor: coşuleÅ£, văzute, flori.

Îmi place, mai nou, să confecÅ£ionez braţările prieteniei, înnodând firele de aţă de orice fel, dar mai ales cele din bumbac. Am învăţat acest „meşteşug” de la colegă mea de bancă, iar acum le confecÅ£ionez cu uşurinţă, îmbinând diverse culori şi creând diverse modele. Folosind arta împletitului în trei, patru, opt, în zece realizez pe lângă braţările prieteniei şi semne de carte pe care le voi oferi colegilor mei de cenaclu odată cu cărÅ£ile mele, dar şi prietenilor.

Este o activitate plăcută şi relaxantă! Ascult muzică şi împletesc! Fredonez melodii şi împletesc!

Poezia! Ar trebuie să fie pe locul trei, dacă o iau în ordinea descrierii, dar nu este. Poezia a fost cu mine şi atunci când muzica era regină, şi când dansul a devenit pasiune şi fel de a fi. A fost mereu prezentă în mintea şi sufletul meu. Despre ce înseamnă poezia  şi scrisul ca hobby pentru mine veÅ£i afla din interviul pe care l-am acordat domnului Romeo Tarhon, redactor şef adjunct la Ziarul „NaÅ£iunea”.

Poezia este singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni…Nu mă gândesc până când voi putea scrie, doar că voi scrie … Ceea ce îmi doresc este să-mi bată inima, cât vrea Dumnezeu, în ritm de metaforă, iar mâna să poată aşterne pe hârtia imaculată tot ceea ce privirea şi sufletul adună! (Ana Maria Gîbu)

”Cea mai uşoară sarcină a scrisului despre scris, a cronicarului despre poeÅ£i, a jurnalistului de artă şi cultură, este atunci când primeşte o scrisoare, un mesaj, o confesiune în care autorul se destăinuie cu generozitate şi spune tot ce simte şi tot ce intuieşte că îl poate interesa pe interlocutor ca mesager al cititorului. Având în lucru un frumos proiect al Editurii NaÅ£iunea, lansat în urmă cu o lună – publicarea unui prim volumul antologic de poezie de simÅ£ire românească, al cărui titlu este ”Cu patria în suflet” -, printre cei 30 de co-autori, majoritatea poeÅ£i cunoscuÅ£i, trecuÅ£i prin botezul literar, nu mică mi-a fost surprinderea şi bucuria de a ”îndrăzni” să ni se alăture şi o foarte tânără poetă, elevă de 15 ani, care, vă asigur (şi sper să vă şi conving prin acest articol), are forÅ£a fertilităţii, are embrionul cuvântului ales şi frumos aşezat în versuri, are acurateÅ£e şi stil şi are viitor!

În urma unui schimb online de impresii şi idei despre ceea ce înseamnă poezia pentru o adolescentă din generaÅ£ia de copii pe care noi, adulÅ£ii, avem slăbiciunea şi subiectivismul să nu îi evaluăm corect, la grămadă(!), să îi considerăm nepregătiÅ£i, necultivaÅ£i şi needucaÅ£i faţă de valoarea noastră, a celor care am cam mâncat şcoală şi educaÅ£ie pe pâine neagră, comunistă, am primit răspunsuri impresionant de mature şi inteligente, scrise admirabil, care m-au obligat să revizuiesc orice prejudecată şi să îmi reformulez părerile despre copiii pe care naÅ£iunea română îi are.

Romeo Tarhon: Acum, după ce am aflat unele lucruri despre tine ca… pui de om, elevă, fiică, viitoare studentă şi aspirantă la o carieră pe care eu o anticipez drept deosebită, de succes, lucruri pe care nu le voi dezvălui deocamdată cititorilor ”NaÅ£iunii”, spune-mi te rog, Ana Maria, de ce crezi tu că a fost născocită şi această artă, poezia, care îmbină cuvintele alese cu melodicitatea, refularea spirituală şi tâlcurile vieÅ£ii omului predestinat creaÅ£iei? De ce crezi că a fost nevoie şi de poezie, printre alte arte, şi de ce există poezia?

A.M.G.: Poezia există pentru că există poeÅ£ii, acei nemuritori ai cuvintelor care însoÅ£esc omul pe cărările vieÅ£ii când râde, când plânge, când este iubit, când este trădat…

Scurt şi… cuprinzător răspuns, cumva şcolăresc… este şi firesc. Hai să te provoc să nuanţezi : tu de ce te-ai apucat de scris poezie? Tu de ce scrii?

A.M.G.: Eu ştiu din ce motive scriu… M-au fascinat mereu literele şi cuvintele şi am evadat de mică pe aripile poeziei. Am descoperit apoi notele muzicale şi muzica, crezând un timp că acesta va fi drumul meu, dar odată cu primele versuri scrise, mi-am dat seama că de fapt îmi doream altceva: nu să transmit, aşa cum făceam prin cântec, ce simt alÅ£i oameni, ci să spun eu celor din jur cum văd lumea prin ochii şi sufletul meu. Aşa s-a născut poezia. Ea este singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni. Este ceea ce ştiu eu să fac cel mai bine, din toată fiinÅ£a mea, raÅ£iunea modului meu de a fi...

Frumos spus! Este, întradevăr, singurul lucru pe care nu Å£i-l poate lua nimeni… Deşi… Dar nu vreau să te contrazic şi să conduc discuÅ£ia spre o temă urâtă, naÅ£ională: plagiatul… Nici să te avertizez ce înseamnă mimetismul, pastişa, furtul intelectual… Le păţesc şi le trăiesc şi eu cu amărăciune şi revoltă uneori, de aceea şi atitudinea mea critică faţă de masa de …poeÅ£i ”câtă frunză, câtă iarbă…” Spune-mi, tu scrii din durere, din starea de combustie interioară din care se distilează stările de tristeÅ£e, nostalgie, nefericire? Ce foloase ai răscolindu-te, maturizându-te prematur sufleteşte ?

A.M.G.: Îmi place să scriu! Şi îmi place deoarece, atunci când versurile se înşiră pe hârtie, mai încet sau mai repede, gândurile, sufletul meu se eliberează, orice umbră dispare, iar eu mă simt stăpâna lumii… mele. Aşa am păşit, în lumea oamenilor cu sufletul ca o aripă de înger, poeÅ£ii şi mă simt foarte bine. Poezia mi-a adus mari beneficii pe care nu le-aş fi avut niciodată dacă nu scriam. Scrisul mi-a adus beneficii unice! Am cunoscut oameni minunaÅ£i din lumea literelor care m-au acceptat cu prietenie în lumea lor! Mi-am făcut mulÅ£i prieteni, pretutindeni. Dar cel mai important lucru pentru mine…scrisul nu mă lasă să vorbesc niciodată singură, iar când vorbesc… mă ascultă până la capăt! La capăt nu am ajuns, încă.

Găseşti cu o uşurinţă uimitoare cuvintele, dacă nu aş şti câÅ£i ani ai, aş putea crede că ai terminat demult liceul, poate şi o primă facultate… Dar tot nu m-ai convins… Să te întreb direct: Ana Maria: scrii de dragul cuiva? Treci prin faza aceea obligatorie a post-pubertăţii de îndrăgostire?

A.M.G.: Scriu de dragul meu şi al lumii! Scriu atunci când nedreptatea îmi pune cătuşe, eliberându-mă… Scriu singură sub bucata mea de cer, mulÅ£umind lui Dumnezeu pentru darul trimis. Trăiesc apărând trecutul şi prezentul cu singurele arme pe care le am şi pe care nu le voi abandona niciodată: creionul şi cuvintele. Cred că poezia este ca o boală, o boală pentru care nu vreau să caut leacuri şi de care nu vreau să mă vindec: Pot explica mai bine prin următoare versuri ale mele:

Sunt bolnavă

pentru că stau într-o pădure

de versuri şi cânt cuvinte

 mănânc salatedin strofe

îmi răcoresc fruntea

pe silabe de izvor

nu mă supăr

sunt bolnavă de poezie (Sunt bolnavă de poezie).

 

Nu te supăra: nu cumva te joci cu vorbele frumoase, poetice?

A.M.G. : Poezia este şi va fi pentru mine un joc nesfârşit, joc fără reguli. Poate vă conving prin următoarele versuri:

joc AÅ£a cu rimă încrucişată

sar coarda la mijloc de vers alexandrin

 dansez în ritm de strofe albe

 cântând arpegiu din elegii

dorm cu sufletul pe haiku

 visez poezii dintr-un vers

 

Ai vreo reţetă, vreun secret al creaţiei?

A.M.G.: Eu am reuşit şi continui să “zbor” de la o treaptă la alta prin multă muncă, prin renunţări la aproape tot ceea ce copilăria îmi oferea şi, nu în ultimul rând, dăruirea şi iubirea pentru scris. Secretul meu? Este simplu. Când creez un personaj mă inspir mereu din lumea înconjurătoare, iau partea rea sau partea bună a mai multor persoane şi, combinându-le, dau naştere unui personaj aşa cum îmi doresc, pe care îl controlez doar ”clipind”. De exemplu Julia, personajul principal din romanul meu “BlestemaÅ£ii” este creată din visele mele, din dorinÅ£a mea de a deveni puternică, de a fi un lider.

Tot ceea ce scriu îmi dă siguranÅ£a că:

nu umblu singură

printre umbre niciodată

închid dragostea în tâmple

când întunericul mă ajunge o eliberez

am cheia în buzunarul stâng

iau şi lumina din ochii spălaţi de noapte

o ascund în liniştea fiecărui asfinÅ£it.” (Eşti cu mine)

 

                                                        

Refugiu în muzică - Georgiana Jașcanu

 

             Indiferent de situaÅ£ie, oriunde m-aş afla, în fiecare zi îmi fac timp să ascult muzică şi să cânt, deoarece muzica este hobby-ul meu. Când se întâmplă ceva grav, când sunt supărată, când m-am certat cu cineva, mereu găsesc refugiu în muzică; îmi pun căştile, apăs play pe o melodie în care mă regăsesc şi încep să cânt. În acele momente nu mai aud sau văd nimic, nu îmi mai pasă de nimic. Aşa mă descarc eu, prin muzică.

             O experienţă superbă care s-a întâmplat recent în viaÅ£a mea a fost Ziua Europeană a Muzicii de pe 21 iunie 2013. Am sărbătorit această zi alături de colegii mei de la AsociaÅ£ia Culturală “Vis de Artist”, prin participarea la proiectul â€žÎntâlnirea de astăzi: Ziua Europeană a Muzicii” care s-a derulat la Muzeul Județean Botoșani. Ca un rezultat al muncii noastre, coordonate de d-na prof. Cătălina Constantinovici, în cadrul acestui proiect au fost identificaÅ£i 34 de muzicieni recunoscuÅ£i şi născuÅ£i pe teritoriul judeÅ£ului Botoşani, care au fost prezentaÅ£i de către mine şi ceilalÅ£i membri ai  AsociaÅ£iei Culturale „Vis de Artist”, dar şi de către invitaÅ£ii noştri: domnul muzeograf Gheorghe Median, doamna Marieta Baciu, artist instrumentist, domnul colonel Mircea Comăneci și domnul profesor Constantin Zăiceanu. M-am înscris cu drag alături de colegii mei la Workshop-ul muzical susținut de invitatul nostru special, domnul Adrian Naidin, având toÅ£i posibilitatea de a-l cunoaşte şi de a cânta cu el. După programul AsociaÅ£iei şi al Ansamblului „Stejărelul” , am avut onoarea de a cânta piesa „Nu-i lumină nicării” împreună cu muzicianul Adrian Naidin și cu participanții la Workshop, acesta acompaniindu-ne uşor cu violoncelul. A fost nemaipomenit, mai ales că am fost apreciaÅ£i şi lăudaÅ£i de un mare artist complet precum este el.

            Această experienţă din viaÅ£a mea mi-a conturat plăcut graniÅ£ele pasiunii mele arzătoare pentru muzică,făcându-mă şi mai ambiÅ£ioasă în a-mi atinge scopul, rămânând onorată că am avut şansa de a-l cunoaşte personal pe acest artist remarcabil.

 

 

 

PRIMA MEA VIZITĂ LA...

Pentru o zi am fost buzoiancă! - Ana Maria Gîbu

 

Într-un cadru mirific de toamnă târzie, la Buzău, FundaÅ£ia Academică “Vasile Voiculescu” în colaborare cu Biblioteca JudeÅ£eană “Vasile Voiculescu”, AsociaÅ£ia Culturală “Renaşterea buzoiană” şi Casa de Cultură a Sindicatelor a organizat ediÅ£ia a XII-a a Concursului NaÅ£ional de CreaÅ£ie literară pentru elevi şi studenÅ£i “Vasile Voiculescu – Arc de suflet peste timp”.

Citisem regulamentul şi mă gândeam cu doar câteva zile înainte de încheierea înscrierillor: să mă înscriu, să nu mă înscriu ...! Eram nehotărâtă. Pe „Liră” , cenaclul în care-mi desfăşor activitatea, apărea la categoria „evenimente” anunÅ£ul:

„FundaÅ£ia Academica „V. Voiculescu”,în colaborare cu Biblioteca JudeÅ£eană „V.Voiculescu”, AsociaÅ£ia Culturală „Renaşterea Buzoiană” şi Casa de Cultura a Sindicatelor Buzău organizează, în ziua de 2o noiembrie 2010, cea de-a XII-a ediÅ£ie a Concursului NaÅ£ional de CreaÅ£ie Literară pentru Elevi şi StudenÅ£i „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp”. Pot participa elevi şi studenÅ£i....” Semna,  Carmen Tania Grigore, colegă de cenaclu şi o foarte dragă prietenă, originară din Buzău.

Ne-am cunoscut la mare. Am petrecut împreună câteva zile de vis la Eforie Nord. Şi eu şi poeta Carmen Grigore am avut sejururi la mare drept premii oferite de scriitoarea Ligya Diaconescu, directorul revistei „Starpress”, la un alt concurs de poezie. Tot atunci l-am cunoscut şi pe organizatorul concursului de la Buzău, scriitorul Marin Ifrim.  Amândoi îşi iubeşc locurile natale foarte mult, vorbindu-mi tot timpul de frumuseÅ£ile unice ale acelor Å£inuturi. Nu am fost niciodată la Buzău şi ei mi-au trezit într-un anume fel dorinÅ£a de a ajunge o dată la Buzău.

„De dragul lor mă înscriu”, mi-am zis în gând. Am citit cu foarte mare atenÅ£ie regulamentul, am selectat cele 10 poezii cerute de regulament, mi-am ales un motto şi am trimis materialele la concurs.

Zilele treceau una după alta cu problemele pe care le are un copil de vârsta mea: şcoala cu ale ei, activităţile din cadrul cercului de muzică uşoară, de dans , desen şi nu în ultimul rând activitatea mea din cenaclu. Tot în această perioadă a avut loc şi preselecÅ£ia pentru emisiunea „Vedeta familiei”, zona Dorohoi. Am fost selectată să reprezint Dorohoiul la categoria „creaÅ£ie literară”. Bucuria am împărtăşit-o colegilor mei de cenaclu şi am trimis un mesaj şi domnului Marin, la Buzău. SimÅ£eam că se va bucura. Răspunsul primit m-a pus pe gânduri. „Felicitări, Ana. Succes în continuare. S-ar putea să ne vedem la Buzău”, scria în mesaj.

Peste câteva zile un al mesaj scurt, mi-a „bulversat” liniştea:

„Laureaţii Ediţiei a XII-a a Concursului sunt următorii:

Premiul FundaÅ£iei Academice “V. Voiculescu”: Gîbu Maria Ana, Dorohoi, premiul Bibliotecii JudeÅ£ene “V. Voiculescu”....., premiul Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău...

Juriul ediţiei a XII-a: profesor Stelian Grigore, Marin Ifrim, Constantin Marafet.”

Am citit, m-am bucurat şi atât. Ştiam că nu pot ajunge la Buzău, festivitatea fiind într-o zi de vineri şi nu aveam cum să lipsesc de la şcoală. Am mulÅ£umit pentru mesaj şi mi-am cerut scuze că nu pot ajunge la premiere.

Răspunsul a venit sec, după câteva minute: „prezenÅ£a este obligatorie. Domnul prof. dr. V. Bistricianu nu trimite premiile prin poştă. Te aşteptăm”

 Alte zile de frământări în mintea mea. Împreună cu familia am hotărăt să ajung la Buzău.  EmoÅ£iile au năvălit peste sufletul meu, făcându-mă tocăniţă. Întrebări de tot felul îmi alungau somnul şi liniştea.

În acest timp am primit telefon şi de la TVR că trebuie să fiu la filmări în data de 21 noiembrie, adică a doua zi după festivitatea de la Buzău. Acest telefon m-a dat rău peste cap. Vizitam pentru dată Buzăul , cu tot ce însemna această vizită, participam pentru prima dată la o emisiune în direct, în platourile televiziunii române ...şi asta se întâmpla în două zile, una după alta!

Doamne , cum voi reuşi, mă întrebam, să ajung dimineaÅ£a acasă de la Buzău şi în aceeaşi zi sî plec la Bucureşti pentru filmări!!!

Am anunÅ£at la şcoală că voi lipsi două zile de la cursuri, am răspuns întrebărilor domnilor profesori interesaÅ£i de ce şi unde voi pleca, am fost şi la orele de pregătire la matematică, după amiază şi ...când toate s-au terminat, într-un suflet am plecat spre casă. Mare lucru eu nu aveam de pregătit. Tot ce Å£inea de bagaje, de cele necesare drumului le pregătea mama. Este expertă în pregătirea bagajelor. Niciodată nu lipsesc cearşaful, pernuÅ£a, păturica!

Am intrat în casă într-o stare nu prea bună. Imediat m-am băgat în pat. Îmi era frig, îmi era cald, tremuram! Cu alte cuvinte eram varză, numai bună de drum, nu!

Mama, îngrijorată, mă tot întreba: „Ce este,Ana? Ai păţit ceva la şcoală? ( Nu!). S-a întamplat ceva pe drum? (Nu!) Atunci, ce-i cu tine? (Nimic, îmi este rău!).

Se apropia ora plecării la tren, mai repede decât voiam. Aveam febră, stomacul mă lovea cu pumnii! Şi-a cerut dreptul...la libertate! Şi l-a obÅ£inut. Abia după aceea am fost în stare să cobor la marginea patului. O auzeam pe mama oftând pe hol, întrebându-se: „ce mă fac cu ea, cum să pornesc asupra nopÅ£ii la un drum atât de lung, cu febră? Ce va face mâine în starea în care este?”

Şi întrebările continuau. La Buzău eram aşteptată. Aveam cazare asigurată la hotelul „Pietroasa”, programul trimis cu explicaÅ£ii până în cele mai mici detalii...Trebuia doar să ajung.

M-a îmbrăcat mama din cap până-n picioare, ca la un an. Cu un ultim efort am ieşit din casă şi am plecat spre gară. Aveam şase locuri rezervate în tren pentru a mă întinde să dorm.

Mi-a fost rău şi în tren. Mi-am revenit când am coborât în Buzău. Era o dimineaţă de toamnă superbă! Aerul rece, curat te îndemna să parcurgi cele câteva sute de metri din gară până la hotel pe jos. Dar nu am reuşit. Un taxi ne-a dus la destinaÅ£ie în mai puÅ£in de 10 minute. Am urcat în cameră şi imediat m-am întins. Trebuia să mă odihnesc. Era o zi foarte importantă pentru mine. Participam pentru prima dată la o festivitate de premiere departe de casă, cu oameni necunoscuÅ£i.

La ora 8 a sunat telefonul. Era domnul Marin. Prin câteva întrebări scurte şi câteva răspunsuri tot scurte ale mamei am aflat locul şi ora când are loc festivitatea.

Am plecat din hotel imediat ce s-a încheiat convorbirea telefonică. Mergeam încet pe străzile Buzăului, am făcut poze, gândindu-mă la doamna Carmen. Am intrat pentru puÅ£in timp la Mc Donald, unde mama a servit o cafea, iar eu nişte cartofi. Urmăream privirea mamei care purta atâta grijă, dar şi speranţă că totul va fi bine. Nu mă mai întreba nimic. SimÅ£indu-i zbuciumul, am deschis eu subiectul. Am asigurat-o că mă simt mai bine, că totul a fost din cauza emoÅ£iilor foarte puternice. Timp de meditat la ce mi s-a întâmplat nu prea aveam deoarece organizatorii acÅ£iunii de la Biblioteca JudeÅ£eană, Å£ineau mereu legătura cu noi prin telefon, informându-ne despre momentul când trebuia să fim acolo. La ultimul apel, am fost rugată să pornesc spre biliotecă. Am prins-o pe mama de mâna care era liberă de bagaje şi fără să scot un cuvânt mergeam liniştită spre locul cu pricina.

Am intrat  într-o sală frumos amenajată, arhiplină şi, cu ochii mari căutam singurul om pe care-l cunoştiam ca să am o direcÅ£ie a paşilor. L-am zărit şi cu un zâmbet care numai zâmbet nu era, am înaintat spre masa prezidiului. D-nul Marin, mi-a ieşit bucuros înainte, m-a îmbrăţişat, m-a pupat şi mi-a spus pe un ton părintesc: „Bine ai venit, Ana! Ne bucurăm că ai ajuns. ToÅ£i te aşteaptă. Te rog să ocupi loc, împreună cu bunica ta, în primul rând.”

Odată cu ocuparea locului pe scaun s-au spulberat stările mele confuze. Nici nu mai aveam vreme de aşa ceva. În scurt timp am fost prezentată domnilor din prezidiu şi celor prezenÅ£i în sală, mi s-au pus întrebări, am dat răspunsuri. Dar sufletul tot îmi era ferfeniţă. Eram pregătită cu tot ce trebuia pentru asemenea acÅ£iune. Dar ce sunt eu mică, în acele momente eram mică de tot!  De fapt, ca vârstă eram cea mai mică.

Festivitatea a început. S-a prezentat programul. Interesant organizat, mă gândeam. Lansări de carte, muzică live, cuvântul membrilor juriului concursului de creaÅ£ie literară”Vasile Voiculescu”, festivitate de premiere!

Atmosfera era una prietenească, fără reguli stricte, fără protocol să te simÅ£i incomod. Se discuta, se făceau glume, se aplauda, se cânta!

„Cartea asta scoasă

Nu e de pomană

Ce putea să iasă

Dintr-o buruiană” (sunt referiri la Volumul ”Glasul inimii”, autor, d-nul Vasile Buruiană.)

„După ce vei citi cartea, dragă cititorule să priveşti în inima ta, ca să descoperi că mireasma poemelor ei s-a mutat acolo, că ele sunt cu tine, ca să te ajute să nu fii singur...” (s-a citit despre volumul „Popas printre nori”, autor, d-nul  Constantin Marafet.)

Dar ce m-a impresionat cel mai tare a fost atitudinea buzoienilor faţă de d-nul Ion Romanescu, comandor de aviaÅ£ie în rezervă, epigramist la venarabila vârstă de 80 de ani.

Salutul acestui domn, în loc de „bună ziua” era „voie bună”, dar de vreo lună nu-l mai folosea. Motivul...decesul soÅ£iei sale care l-a întristat foarte mult şi considera că „voia”  nu mai putea fi bună.

S-a Å£inut un moment de reculegere în memoria soÅ£iei epigramistului. Pentru un minut sala a amuÅ£it. În acel minut am avut timp să admir omul Ion Romanescu, un om cât un munte, să citesc demnitatea pe chipul său, dar şi bucuria că , la o acÅ£iune atât de importantă, el este în centrul atenÅ£iei. Am scos repede telefonul şi am scris un haiku. Se potrivea de minune cu tot ce se petrecea acolo.

A mulÅ£umit colegilor pentru această onoare şi a încheiat cu „voie bună, dragi prieteni!” în apluzele participantilor.

Ultima parte a festivităţii a fost  premierea câştigătorilor concursului de creaÅ£ie literară. S-au acordat câteva „MenÅ£iuni de merit” pentru elevi din şcolile buzoiene, prezentaÅ£i foarte frumos de un domn, pus mereu pe glume, vecin de scaun cu mine. M-a impresionat modul cum a prezentat munca colegilor mei de acolo, chiar dacă nu au obÅ£inut premii importante. Cu căldură, cu vorbe de încurajare, chiar cu mândria de a fi reprezentate şcolile buzoiene în acest concurs. A încheiat spunând: „ Premiul cel mare pleacă de la Buzău, dar pleacă la un bun român!”

Cu emoÅ£ii în glas, aceşti copii şi-au citit câte o poezie din concurs. Au urmat apoi celelate premii.  Eu am fost ultima.

Prezentarea mi-a făcut-o scriitorul Marin Ifrim. A vorbit mult şi foarte frumos despre mine.

 â€žTu nu iei nimic, degeaba ai bătut drumul de la Dorohoi până aici”, îmi şoptea, glumind, vecinul de scaun. Un domn extraordinar. Regret că nu ştiu cine este. Dar voi afla.

În cele din urmă mi-am auzit numele, m-am ridicat şi fără să văd prea bine pe unde merg, am ajuns în faÅ£a prezidiului. Auzeam  ropotul de aplauze care , mi se părea că nu se mai termină. Mă uitam când la ei, când la sală. În sală erau prea mulÅ£i oameni, aşa ca am ales să privesc doar pe cei de lângă mine. Atunci am aflat că voi primi trei premii:

Premiul FundaÅ£iei Academice „Vasile Voiculescu” înmânat de prof. dr. Valeriu Bistriceanu, preşedintele FundaÅ£iei, care prin cuvinte calde şi aproape şoptite m-a felicitat şi mi-a mulÅ£umit. Eu îi mulÅ£umesc şi acum pentru fericirea din acea zi.

Premiul „Special al TinereÅ£ii” , oferit de poetul Mihai M. Macovei, originar din Suharău, Botoşani, la o azvârlitură de băţ de Dorohoi. Era atât de bucuros că sunt „de-a lui”. Aşa îl vedeam eu, fericit. M-au impresionat cuvintele rostite la înmânarea premiului: „totdeauna am spus că sunt la doi paşi de Enescu, la patru paşi de Eminescu, acum sunt la trei paşi de Ana Maria!”

Premiul Special al revistei „Tainele Sănătăţii” din Chişinău, oferit de d-nul Vlad Sainciuc, redactor –şef al acestei publicaÅ£ii. 

EmoÅ£ionată, dar fericită am dus braÅ£ul de cărÅ£i mamei şi m-am întors la locul de lângă masă. Trebuia să vorbesc. Cuvântele mele de mulÅ£umire nu ştiu dacă au fost cele mai potrivite atunci, sau suficiente. Dar eram atât de mulÅ£umită că am reuşit să spun ceea ce am simÅ£it eu în acele momente.

„Sunt onorată să mă aflu astăzi în mijlocul dumneavoastră. MulÅ£umesc foarte mult FundaÅ£iei Academice „Vasile Voiculescu”, membrilor juriului, scriitorului Marin Ifrim, preşedintele juriului, poetilor Mihai M, Macovei şi Vlad Sainciuc pentru premiile acordate.. Este o mare bucurie, dar şi o mare responsabilitate pentru mine. Doresc ca prin ceea ce voi scrie să pot fi şi eu o parte din „Arcul de suflet peste timp”, arc născut la Buzău.

Mulţumesc!”

Am citit apoi poezia „Trandafir alb”. De acasă o ştiam pe de rost, dar pentru mai multă siguranţă, am citit-o. La sfârşitul intervenÅ£iei mele am spus:

„retrăind toate momentele acestei zile, voi încheia cu următoarele versuri:

toamnă târzie

moment de reculegere

azi vulcanii tac”

Au tăcut vulcanii în splendoarea toamnei şi s-au alăturat nouă, oamenilor, pentru o clipă!

Au urmat momente fără stres, nu mai aveam timp de emoÅ£ii. Am făcut poze, am discutat cu domnul dr. Bistriceanu, cu prozatorul Ion Gheorghe, cu avocatul Valere Burlacu, din Bucureşti, cu scriitorul  Ifrim Marin, cu ceilalÅ£i domni şi doamne, cărora nu le ştiu numele, dar care au rămas cei mai dragi prieteni.

Buzoienii sunt oameni deosebiÅ£i! Pentru o zi am fost fiica Buzăului. Voi reveni la Buzău ori de câte ori voi avea prilejul. Şi ce îmi doresc cel mai mult, să ajung la Vulcanii Noroioşi, să-i admir în toată bolboroseala lor.

Cu geanta plină de cărÅ£i, cu sufletul doldora de bucurii aduse de poezie, am luat trenul şi m-am întors acasă.

Urma calvarul dinaintea emisiunii...”Vedeta familiei!”

 

Arta vizuala

 

“Sunt un iscoditor de imagini, de idei, de imposibilităţi posibile în a da utilitate aparatului de fotografiat. Mereu într-o nelinişte continuă, de a surprinde imaginea nouă care, dacă ar putea să se contopească cu propriul gând, ar atinge marginile fără de sfârşit ale inspiraÅ£iei în această artă...”

( Marius Petrescu)

 

“Arta băţului de chibrit”

Interviu cu artistul-fotograf, Marius Petrescu,

 

Domnule Marius Petrescu, vă cunosc de câÅ£iva ani de la şedinÅ£ele cenaclului literar “Editor”, ca pe o prezență discretă, însoțit tot timpul de aparatul de fotografiat, surprinzând imagini din activitățile membrilor cenaclului. Apoi v-am întâlnit la toate acțiunile desfășurate la nivelul orașului Dorohoi, mereu tăcut, gânditor, cu privirea caldă dar “iscoditoare”, căutând ipostazele cele mai potrivite în care se găseau cei vizați pentru a-i imortaliza într-o fotografie.

 

  1. Ana Maria Gîbu: Pentru cine nu vă cunoaşte, cine este Marius Petrescu?

Marius Petrescu: Este o întrebare de început. Plăcută. Complicată. Sunt un iscoditor de imagini, de idei, de imposibilităţi posibile în a da utilitate aparatului de fotografiat. Mereu într-o nelinişte continuă, de a surprinde imaginea nouă care, dacă ar putea să se contopească cu propriul gând, ar atinge marginile fără de sfârşit ale inspiraÅ£iei în această artă. Sunt născut la Dorohoi, într-un loc la întretăiere de drumuri, cum spunea istoricul, şi, probabil, acest fapt a inspirat de-a lungul timpului pe mulÅ£i creatori şi a întreÅ£inut inspiraÅ£ia. Spuneam despre “imposibilităţi posibile”, pentru că acesta este şi destinul fiecărui om de a valorifica creativitatea, pe care o văd, ca un dar de la Dumnezeu.

  1. A.M.G.: De curând am aflat despre altă pasiune a dumneavoastră, soră geamănă cu prima: construcÅ£ii din beÅ£e de chibrituri. De unde aceasta pasiune şi de ce beÅ£e de chibrituri?

M.P.: Aminteam, la începutul discuÅ£iei noastre despre orientarea mea spre inedit. Acesta este şi motivul pentru care am făcut o reală pasiune, privind ansambluri de construcÅ£ii, utilizând beÅ£e de chibrit. Toate sunt unice la nivel naÅ£ional, este o opÅ£iune artistică, care se deosebeşte de o cale de mijloc, conservatoare, deoarece se orientează spre stilizare. Popasul meu la această “joacă” cu beÅ£ele de chibrit îşi are obârşia în anul 2010, ideea venind în urma dorinÅ£ei de a transmite prin simboluri, unele purtătoare şi de umor, de ironie, mesaje cu multe înÅ£elesuri, la sfera socialului şi a individului. La început am crezut că este ceva “naturalist”, nu mi-am propus o schimbare de accent în arta fotografică, ci doar am intenÅ£ionat să surprind, altfel, relaÅ£ia dintre abstract şi meditativ. Apoi, totul s-a transformat pe neaşteptate într-un stil personal...

3.   A.M.G. : Cum vă alegeÅ£i tematica? Şi care este sursa dumneavoastră de inspiraÅ£ie?

M.P.: Aminteam că, socialul, personajul care este alături de noi, întâmplarea aparent banală, reunite sub cuvântul “cotidian”, sunt tot atâtea sugestii ispititoare, care pot conduce la un filtru compoziÅ£ional, în această abordare modernistă care, iată, în această situaÅ£ie, şi-a căpătat concretizare.

4.   A.M.G.: De unde aÅ£i pornit şi unde doriÅ£i să ajungeÅ£i cu această nouă pasiune, artă din beÅ£e de chibrituri?

M.P.: Desigur, compoziÅ£iile mele au cunoscut o progresie, oamenii din beÅ£e de chibrit au devenit treptat mai profunzi, cu o distribuÅ£ie diversă, prin organizarea suprafeÅ£elor miniaturale, prin multiplicarea simultană a perspectivelor, prin elementele de peisaj dispuse în partiÅ£ii diferite, armonizate, în multe situaÅ£ii, după capriciile unei ordini ascunse. Am pornit de la “unicul şi firavul” băţ de chibrit, am urcat apoi spre echilibrul unei compoziÅ£ii stilizate, i-am alăturat personaje şi teme, dinamism şi forme... ajungând în acest moment, cu una din imagini selectată pentru EGIPT INTERNAÅ¢IONAL PHOTO CONTEST 2012, un album fotografic, care reuneşte cele mai performante cinci sute de fotografii ale artiştilor din acest domeniu, din întreaga lume. Este o uriaşă performanţă a “băţului de chibrit”, de la început...

5.   A.M.G.: Am o curiozitate şi poate şi ceilalÅ£i cititori ar dori să afle: sunteÅ£i liber profesionist sau activaÅ£i în cadrul unui club, cerc sau asociaÅ£ie profesională? Dacă da, unde anume?

M.P.: Activez ca membru al Clubului Fotografilor FOCUS din Botoşani implicându-mă în iniÅ£iativele acestuia şi fac parte din AsociaÅ£ia Artiştilor Fotografi din România. În “CV-ul” meu se regăseşte din plin şi caracterul de liber profesionist, deoarece artistul trebuie să fie o persoană liberă, dar în acelaşi timp, să relaÅ£ioneze în cadrul unui nucleu al unei asociaÅ£ii, care să îi favorizeze schimbul de idei, activităţi comune, întruniri, realizări de expoziÅ£ii comune.

 

“Am pornit de la “unicul şi firavul” băţ de chibrit,

am urcat apoi spre echilibrul unei compoziţii stilizate,

i-am alăturat personaje şi teme, dinamism şi forme...”

6.    A.M.G.: În 2012, aÅ£i iniÅ£iat o colaborare cu Seminarul Teologic “Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, iniÅ£iativă care s-a concretizat într-o expoziÅ£ie de fotografie artistică de grup, sub genericul “Dorohoi: Cult şi Cultură”. Vă rog să detaliaÅ£i despre acest eveniment.

M.P.: Această expoziÅ£ie s-a dorit a fi “citită” asemeni unei cărÅ£i ilustrate. Succesiunea fotografiilor expuse a descris parcursul unei gândiri preocupate de propria edificare, în cadrul creaÅ£iei divine, oscilând între “mirările” cu iz existenÅ£ial şi “uimirile” estetice de zi cu zi, la întâlnirea cu sacrul. Câteva detalii sunt elementele caracteristice ale acestei expoziÅ£ii: fotografii implicaÅ£i în acest proiect au dorit să surprindă realitatea înconjurătoare în canonul frumosului şi al inspiraÅ£iei lui Dumnezeu, al farmecului ascuns care nu este întotdeauna evident. Au avut privilegiul de a-şi folosi sensibilitatea, de a vedea “mai mult decât alÅ£ii”, căutând, atât cât le-a stat în puteri, să surprindă secvenÅ£e memorabile şi încântătoare. Mare parte din ei au intuit “esenÅ£a”, au organizat diferite spaÅ£ii fotografice, spiritualizând imaginea “materializând” timpul, repertorizând diversitatea sistematizând-o, dându-i coerenÅ£a unui ansamblu fotografic care s-a dorit a fi o punte spre contopirea dintre iris şi creaÅ£ia divină.

7.    A.M.G.: 21 aprilie 2012. Un an de atunci. Ce vă spune această dată?

M.P.: Acest moment, este un reper în cariera mea fotografică, deoarece de el se leagă vernisajul ExpoziÅ£iei “OGLINZI POST-MODERNISME” găzduită de Teatrul “Mihai Eminescu” Botoşani. Fiind găzduită de o instituÅ£ie de cultură reprezentativă pentru judeÅ£, la o dată festivă pentru municipiul Botoşani, această expoziÅ£ie are şi o valoare sentimentală. Fotografiile se regăsesc şi în prezent pe holul Teatrului “Mihai Eminescu”, ceea ce mă duce la gândul că, într-un an de zile, au fost supuse ochiului critic al numeroşilor vizitatori.

8.    A.M.G.: Aceasta expoziÅ£ie a avut un precedent, în decembrie 2011, în incinta Casei municipale de cultură, Dorohoi, ocazie în care aÅ£i reunit 40 dintre creaÅ£iile dumneavoastră. Ce îmi puteÅ£i spune despre această expoziÅ£ie? Se numea “ Fotogramele ochiului interior”...

M.P.: Purta acest nume, deşi mi-am asumat o privire contemplativă, “din exterior”, lucrările expuse fiind interogative, exploatând sugestiile figuraÅ£iei abstracte, provocând “ochii minÅ£ii”, dar, în acelaşi timp atrăgând privitorul la sesizarea ansamblului, a mişcării beÅ£elor de chibrit.

 

9.     A.M.G. Unul dintre admiratorii dumneavoastră, spunea într-un comentariu la un articol apărut în presă locală: “Voi urmări ce ne mai propune acest imaginativ talent...”.

Ce v-aţi mai propus pentru perioada următoare?

M.P.: Orice proces de creaÅ£ie are şi o etapă a acumulărilor, a “gestaÅ£iei”, în care se stabilesc multiple conexiuni ale gândurilor, căutând noi subiecte dar mai ales valorificarea lor. Într-un astfel de moment mă situez acum, aşteptând o provocare a ideii.

10.     Ca în orice domeniu, dar mai ales în artă, este nevoie de promovare pentru ca munca artistului să fie cunoscută de publicul iubitor de cultură şi nu numai. Pe lângă expoziÅ£ii, ce altă formă de promovare aÅ£i folosit? AÅ£i fost sprijinit în toată această osteneală de artist?

M.P.: Alături de expoziÅ£ii, şedinÅ£ele Clubului Fotografilor din Botoşani au avut în centrul dezbaterilor lucrările mele. Remarc aici şi excelenta mediatizare pe care mi-a făcut-o presa locală şi judeÅ£eană, fie scrisă sau online. De asemenea, de o reală utilitate s-au dovedit a fi colaborările cu alÅ£i artişti fotografi din Å£ară care şi-au exprimat admiraÅ£ia sau sugestiile faţă de acest gen de lucrări.

11.     A.M.G.: Acest interviu va fi publicat în revista “Momentum”, care apare la Ploieşti, şi în revista “Vis de Artist”, Botoşani.  Ce le transmiteÅ£i cititorilor acestor reviste, Å£inând seama că sunt majoritatea elevi şi studenÅ£i?

M.P.: Îndemn cititorii acestor publicaÅ£ii să realizeze faptul că suntem materie vie, gând şi faptă mişcătoare, cugetări tumultoase, dăruiÅ£i cu puterea de a privi şi de a trece prin vămile de gând, de conştiinţă, de simÅ£ire, toate cu o condiÅ£ie: să căutăm imaginea! Nu trebuie să trecem prin lume, printre oameni, fără să luăm ceva de la fiecare şi fără ca fiecăruia să nu-i dăm ceva de la noi. Chiar şi un strop din propria viaţă. Iar aceasta tot imagine poate fi. Astfel, vom demonstra calităţi umane, pe care le vom include în rândul virtuÅ£ilor, ce pot fi folosite în orice artă. De aici va începe, pentru orice tânăr, “UMANUL”...

A.M.G.: MulÅ£umesc domnule Marius Petrescu pentru amabilitatea de a-mi răspunde la aceste câteva întrebări, răspunsuri prin care vă faceÅ£i cunoscute în rândul tinerilor pasiunile dumneavoastră. Eu sunt convinsă că faceÅ£i parte din categoria persoanelor “care tind să lase o urmă pe acest pământ”.

 

 

Ana Maria Gîbu,

Asociaţia culturală Vis de Artist

 

Dorohoi, 22 aprilie 2013

 

 

 

 

Arta vizuală - “Artiștii penelor”

Roxana Iordache Lostun, voluntar Vis de Artist

 

Artele vizuale alcătuiesc o sferă largă care înglobează înfățișarea umană înțeleasă ca o compoziție din volume și culori realizată din diverse materiale, de la cele oferite de trupul uman  la cele adăugate corpului, provenite din mediul înconjurător.

Într-o lume fermecată și năucită în același timp de asediul artei ce a redus comunicarea vizuală la un mărunt comerț, încă există artiști talentați care reușesc să redefinească, să inoveze, să uimească și să adauge ceva patrimoniului cultural al artei. 

Talentul, înclinarea înnăscută într-un anumit domeniu, este o capacitate deosebită care favorizează o activitate creatoare. Cu cât talentul și geniul este mai bogat în conținut, cu atât mai puțin cunoaște artistul greutățile legate de câștigarea dexteritații necesare creației artistice. Fiecare spirit este traversat de idei subite şi de soluții cu aparența noutății la un moment dat. Astfel, oamenii talentați găsesc întotdeauna noi modalitați de exprimare demolând zidurile imaginației.

O  formă unică și fascinantă de artă este cea înfăptuită cu ajutorul penelor.  Oamenii au fost întotdeauna fascinați de structura, forma şi textura penelor de pasăre. Încă din vechime, multe culturi au folosit, şi încă mai folosesc, penele de pasăre în ritualuri magice. Însă penele au constituit, mai în toate vremurile, obiecte de decor în vestimentație sau accesorii. O dată cu inventarea hârtiei, penele au devenit un obiect de scris. Nici artiștii din zilele noastre nu au rămas indiferenți la frumusețea penelor și le-au folosit în diferite feluri pentru a crea artă.

Kate MccGwire este o artistă londoneză ce realizează o formă unică de artă, spectaculoasă şi originală: modele complicate şi fascinante din pene. Pe lângă ideea că folosește pene de porumbel, originalitatea artistei constă și în faptul că reușește să însuflețească piesele de artă prin folosirea unui număr mare de pene și așezarea coerentă a acestora. Viața este elementul cheie în piesele de artă ale artistei întrucât acestea par a fi într-un flux abstract de mișcare. Pasiunea și munca migăloasă a artistei conduc spre un efect vizual genial.

  [1]

 

            În timp ce pentru unii artiști penele sunt elemente constitutive ale obiectelor de artă, pentru alții, penele au devenit “pânza” pentru pictură. Există o varietate mare de pene care pot fi folosite pentru pictură cum sunt cele de găină, de gâscă, rață, porumbel, fazan, lebădă sau de curcan. Frumusețea efectului vizual inedit este dată de diferența de culoare, de textură si mărime.

Julie Thompson este o artistă născută în statul Mare din Alaska care folosește pentru pictură penele scuturate de la păunițele crescute de mama sa. Artista a început să picteze în 1990, doar pentru a da un folos acestor pene, care se strângeau la fermă într-un număr tot mai mare, de la an la an. Cunoscând proprietățile vopselei acrilice a făcut inițial un experiment care, foarte curând, s-a transformat în pictură. Julie Thompson pictează cu predilecție animale și păsări sălbatice, dedicând fiecarei pene mai multe săptămâni, iar rezultatul este spectaculos. O pană pictată de Julie Thompson se vinde cu 127 de dolari.[2]

[3]


 

 

Ian Davie este un alt “artist al penelor”, care a fost pădurar în Parcul NaÅ£ional Snowdonia, Å¢ara Galilor. El s-a apucat de pictat pentru prima dată în viaţă  la 44 de ani pe pânză normală, descoperindu-şi astfel un talent de care nu a avut habar. Ideea folosirii penelor drept “pânză” i-a venit în timpul unei vacanțe în Noua Zeelandă în arta poporului Maori, vizualizând cu ochii minții penele de pasăre drept “pânză”.  Ian Davie iși colectează penele de la lebedele din Parcul NaÅ£ional Snowdonia care este în apropierea locuinței sale. După ce sunt curățate, penele albe sunt îndreptate şi aranjate cu o pensetă, apoi se începe procesul anevoios de pictare. O pană pictată de el se vinde cu 700 de lire dupa ce migalește la ea o săptămână.[4]

Penele sale pictate sunt expuse la Muzeul de Artă Modernă din Welsh unde au un real succes. De asemenea, Ian Davie este angajat ca pictor la Muzeul Naturii şi Muzeul de Artă din Gloucestershire.

  [5]

 

“Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Arta este visul cu ochii deschiși.”[6]



[1] Julie Thompson, http://featherlady.blogspot.ro/.

[2] carmen-maftei.blogspot.com/2012/07/artistii-penelor-de-pasare.html.

[3] http://carmen-maftei.blogspot.ro/2012/07/artistii-penelor-de-pasare.html.

[4] http://carmen-maftei.blogspot.ro/2012/07/artistii-penelor-de-pasare.html.

[5] Barcroft Media, http://webcultura.ro/pene-de-lebada/.

[6] http://artapeintelesultuturor.blogspot.ro.

Proiecte educationale

 

Proiect de parteneriat educational 2012-2013: Sub semnul talentului.

Realizatori proiect: prof. Catalina Constantinovici - Scoala Populara de Arte si Meserii Botosani, prof. Rozalia Groza - Scoala Gimnaziala nr. 11 Botosani.

Proiect de parteneriat educational 2012-2013: Muzica si cultura antica.

Realizatori proiect: prof. Catalina Constantinovici - Scoala Populara de Arte si Meserii Botosani, prof. Coca Dorica - Colegiul National "A.T.Laurian".

 

Ziua Internationala a Poeziei - 21 martie 2013

de unde vine poezia?

n-are importanţă

vine din orice
mirare
căutare
ratare
din oricâtă răbdare
muza are
aşteptare
sau disperare

din prag de speranţă
zâmbet de dorinţă
lacrimă de neputinţă...
umilinţă
dar şi credinţă.

de unde apare

de pe drum,
de pe cărare
se urcă-n spinare
când capul te doare
sare pe umeri
te pune să numeri
stelele pe cer
câte se nasc
şi câte pier
să tai, să măsori
din noapte în zori
ce păianjenul ţese
din fire alese

apoi pe furiş
se ascunde grăpiş
în sprâncene
tolănită a lene
aşteptând să clipeşti
să risipeşti
ce ai în minte
şi să apară
ca în poveşti
dintr-un cuvânt
două
şi dacă ajung în rouă
să iasă vreo nouă
să le aduni într-o carte
de ea să aibă parte
tot ce este viu sub soare
apoi cu răbdare
fără mirare
şi căutare
de altă cărare
să-i dai aripi
şi viaţă
noapte
şi dimineaţă



la aniversare

am adunat atâtea cuvinte...
se zbenguiau între soare și iarbă
nu știu cine le-a aruncat

iau nectarul
celor desprinse
din luceafăr

cunosc sclipirea

le ascund
într-un cotlon știut de noi

nu dau nimănui

leg azi într-un colț de batistă
puțin
presar peste singurătatea amiezii
și mă închid în teiul cărunțit

o schimb la Ipotești
pe un poem


de vină-s eu

mângâi cuvântul
doar puţin
să nu-l trezesc
din starea de zmeu
aştept la capătul
firului întins
vindecarea trimisă
pe nori vineţii

îl iubesc
precum lumina
nedureroasă
în zori îl tratez pe bucăţi
cu-vânt

ştiu
mă urmăreşti
după ce ai descoperit
alte cuvinte
nescrise încă

cunosc vinovatul


eu cred

în dorul de nisipul
deșertului albastru
şi în infinitul din privirea
uitată pe inima ta
ascund
setea de cuvinte descălţate

tăcută
aștept adormirea ierbii
în liniștea palmelor
ascult suflarea
în ritm de diftongi

cer
foii albe răbdare
să-mi depăn visul
în versuri amuțite


în 21

lângă prispa
aprinsă de un alt răsărit
iedera îngemănată cu zorii
cântă

după ceaiul
din mentă sălbatică
ameÅ£it de aroma unei lămâi autohtone
vă iau cu mine
pe cărarea cât firul
de lumină

galbenul din sânul lunii
cununat cu albastrul
răsuceşte întunericul

pe tronul lumii
se-ncoronează poezia.
Ana Maria Gibu

 

8 Martie

O zi frumoasa si "daruri" online oferite din partea echipei Vis de Artist! La Multi Ani!

 

Ana Maria Gibu:

Zâmbeşti la fereastra vieÅ£ii

palmele împletite leagăn
adună în cântec stele
galbenul destrămat
pe umeri
sărută mâna inimii
printre degete înfloresc
rugăciuni
zâmbeşti la fereastra vieÅ£ii
vreau s-o deschid cu tine

eşti cuibul unde Dumnezeu
a zămislit veşnicia

Primăvara vine pentru tine!
haiku

1. dealul încă alb-
mesaj de primăvară
zâmbetul mamei

2. razele la geam-
pe sub crengi îngheÅ£ate
din nou toporaşi

3. în glugile verzi
sub petice de omăt
ochiuri de viaţă

Am loc în palmele tale

am lunecat
din marginea timpului
pe genele sufletului tău

trăiesc
între două bătăi de inimă
la umbra viselor fugare
să te pierd
nu mă sperie
doar urmele lăsate
mă sperie
în adieri de gând

palmele împletite leagăn
adună în cântec stele
galbenul destrămat
pe umeri
sărută mâna inimii
printre degete înfloresc
rugăciuni
zâmbeşti la fereastra vieÅ£ii
vreau s-o deschid cu tine

eşti cuibul unde Dumnezeu
a zămislit veşnicia

Doru Ciutacu:

Un cadou muzical de 8 Martie cântat de mine și Ștefania... și câte ceva din creațiile mele:

http://confluente.ro/articole/doru_ciutacu

Tudor Gibu

 

 

 

 

Muzica și poezia fac parte din viața mea - Ana Maria Gîbu

Acum câÅ£iva ani, dacă m-ar fi întrebat cineva care este instrumentul meu preferat, cu siguranţă aş fi răspuns pianul. Atunci cunoşteam doar vocea plăpândă şi preÅ£ioasă a clapelor, fie ele negre sau albe. Pianul mi se părea superior oricărui instrument, orice melodie îmi părea mult mai frumoasă cântată la pian. Nu am avut un pian, aşa că am apelat la sora lui mai mică, orga.
De fiecare dată când mă aşez la orgă şi cânt, mă simt mai liniştită, mai relaxată, trăiesc intens melodiile şi, uneori, compun versuri pe loc pentru anumite melodii. Orga mi-a dat de-a lungul anilor o mulÅ£ime de posibilităţi de a cânta o piesă, mi-a fost alături când am suferit, şi-a lăsat clapele strivite sub degetele mele neîndemânatice şi au cântat alături de mine în momentele fericite. Orga, prima mea alegere, m-a făcut să înÅ£eleg că nu toate instrumentele sunt la fel, m-a învăţat că niciun alt instrument nu poate fi la fel de preÅ£ios, de melodios şi de fin ca şi ea şi m-a lăsat să mă conving singură pe parcursul acestor ani. Orga clasică se folosea, cred că se mai foloseşte, în biserici, sunetul său propagându-se mai întâi în tuburile metalice, apoi răsună în aer şi, de obicei, melodiile sunt stranii. Orga mi-a oferit multe posibilităţi de realizare a melodiilor, diverse stiluri, ritmuri, etc. Pot spune că, în situaÅ£ii speciale, orga poate înlocui orice instrument. Aşadar, pot să „ascund partiturile în pământ”:

spirala din templu
se destramă
în pânza cerului
jumătate din umbră
a risipit mireasma
din stele
pe crengile apusului
întinse peste pianul
din grădină
mâini cu cireşe
nasc armonii
în fiecare frunză
şuvoaie de timp
dau năvală

recompun simfonia
(ascund partiturile în pământ- Ana Maria Gîbu)

Un alt instrument care m-a fascinat muÅ£i ani a fost toba. Poate şi pentru faptul că fratele meu mai mic cânta la tobă. Era neobişnuit pentru o fată să-i placă toba sau bateria, însă eu nu am Å£inut cont de acest lucru. Cu toate că nu am recunoscut niciodată, toba m-a atras de mică, cam de la trei ani. M-am gândit de multe ori, chiar şi acum îmi mai pun astfel de întrebări, ce-ar fi muzica fără ritm, fără baterie, fără acea nebunie specifică ei. Într-un fel, bateria este sursa de energie a oricărei melodii, inima care bate în corpul fiecărui iubitor de muzică. Dar acum rămân la stadiul de admiratoare a acestui instrument, las în seama băieÅ£ilor să mânuiască beÅ£ele tobei.
Deşi absolvisem Școala Populară de Artă, secÅ£ia orgă, deşi cântam că solistă a grupului “Voces” de la șapte ani, dorinÅ£a mea era să cânt şi la chitară. De foarte multe ori visam cu ochii deschişi şi trăiam aievea aceste vise, cum ar fi să am o chitară, să învăţ să cânt la chitară la fel ca şi profesorii mei; cum ar fi să mă aflu pe scenă doar eu şi chitara mea şi să cânt o piesă, două, trei... să mă întorc pentru un bis!!!
Å¢in minte foarte bine aceste momente şi mi-e foarte drag să mi le amintesc. Sunt motivele care îmi dau forÅ£a necesară să-mi îndeplinesc această dorinţă. Nu aveam chitară, atunci. Bucuria mea a fost foarte mare când am primit-o în dar de la o familie de prieteni din Canada. Împlinisem 14 ani. CondiÅ£ia era să învăţ foarte repede să cânt şi să trimit rezultatul muncii mele drept mulÅ£umire...
Aşa am făcut primul pas în lumea plină de frumuseÅ£e şi mistere a chitarei. Imediat m-am înscris la cercul de muzică folk din Clubul copiilor Dorohoi şi aşa am început cunoaşterea abc-ului corzilor chitarei. Îmi doream însă să descifrez tainele acestui instrument mai repede, aşa că din vara anului 2012 iau ore de chitară cu unul din idolii mei. Chitara mi-a deschis poarta şi ochii spre un alt colÅ£ al muzicii, mai frumos. Am cunoscut durerea şi munca şi aspiraÅ£ia la perfecÅ£iune, am realizat că stăpânirea unui instrument nu este atât de uşoară şi am învăţat că mereu se poate mai mult şi mai bine, că mereu va exista cineva pe care va trebui să-l depăşesc, să muncesc mai mult.
Muzica, în general, nu trebuie numai cântată, strigată sau ascultată. Muzica trebuie SIMÅ¢ITĂ în tot corpul ca o vibraÅ£ie care-Å£i face “pielea de găină”, care te face să sari de pe scaun şi să dansezi, ori să cânÅ£i. Eu:
“cânt melodii fără cuvinte
în ritmul neliniştii
din partitura vieţii”
(am visele în backing voices - Ana Maria Gîbu)
Fiecare oră de chitară are frumuseÅ£ea ei. Nimic nu mi se pare greu şi nici complicat. Nici degetele nu mă mai dor, sau nu mai simt durerea, vrăjită fiind de fiecare dată de game şi acorduri care îmi învăluie mintea şi sufletul. Încerc şi mă bucur enorm când reuşesc să îmi fac singură acorduri pentru anumite cântece. Îmi doresc foarte mult să-mi compun muzică pe versuri proprii.
Drumul este lung, dar ştiu şi simt că voi ajunge şi acolo. Când găsesc versuri care îmi plac în mintea mea, acum, se adună acorduri, se formează poveşti care nu-mi dau pace, mă determină să pun mâna pe chitară şi să pun în practică ceea ce sufletul îmi dictează.
De ce? Simplu! Pentru că, în acest moment, chitara mea nu este doar un simplu instrument muzical, reprezintă o parte din mine, este o continuare a mea. Mă simt minunat când am chitara alături. Mă ajută să păstrez amestecate printre sunete metaforele din versuri neciopârÅ£ite, iar mesajul cântecelor să ajungă la inima celor care ascultă curat şi înălţător.
Muzica folk, în care chitara este regină, nu este o muzică dansantă, mai degrabă una veselă sau misterioasă, care te îndeamnă s-o cânÅ£i, să baÅ£i din palme, ori să te mişti uşor în ritmul ei. Dar nu orice melodie cântată la chitară poate fi încadrată în secÅ£iunea folk. Cine ar putea trăi fără chitara electrică? Ce-ar mai face iubitorii de rock dacă în locul ultra-cunoscutei chitări electrice s-ar afla chitara clasică? Ei bine, cu siguranţă s-ar reveni la moda „flower power” şi rock-erii ar dispărea. Dar NU! Chitara electrică are farmecul ei, are magia ei specifică şi o frumuseÅ£e aparte. Şi este una dintre cele mai populare chitări. Acum merg braÅ£ la braÅ£ cu chitara. Mai caut şi încerc să descopăr alte mistere şi frumuseÅ£i pe care le ascunde pentru a fi căutate de cei care doresc să trăiască în lumea ei. Eu sunt unul dintre aceştia.
Nu pot lăsa neamintit un alt instrument pe care-l avem toţi: vocea.
Noi, oamenii, mereu căutam ceva ce să fie “sub nasul nostru”, sau să facă parte din noi. Vocea este instrumentul cel mai complex, încât poate imita orice instrument, pe când celelalte instrumente nu vor putea niciodată să imite vocea umană. Vocea şi darul de a o folosi în muzică le-am primit de la Dumnezeu. Ceea ce Å£ine de mine este să ştiu cum să o folosesc, s-o lucrez, să o întreÅ£in şi să-i dau frâu liber pentru a-i încânta pe cei care mă ascultă.
când vreau să plâng
de fericire
las regatul din cufăr
deschis non stop

admir arta
mâzgăliturilor pe obrajii
păpuşilor
îÅ£i fac dintr-un ochi
(celălalt îl găseşti în buzunarul
stâng de la pantalonii asimetrici)
şi cânt
pot să mă trag de şireturi
cu ursuleÅ£i într-o ureche
ei nu ştiu de tomberoane
sunt din alt paradis

pe ultimul raft
găseşti nevoia de mirare
este cu autoservire
şi gratis
(sunt leoarcă de muzica ta, Ana Maria Gîbu)

Pure love in arts

Două cuvinte, într-o primăvară - Alexandru Mirăuți

 

Stau și încerc să scriu ceva frumos, dar inspirația îmi dispare atunci când mă uit la ceas și văd că este fix. Încet-încet se apropie de un minut, poate o să-mi dispară acea senzație, dar se pare că timpul a rămas pe loc, blocat la fix. 

M-am uitat acum câteva zile în dicționar să văd dacă pot găsi o definiție clară a iubirii, dar nu am găsit nimic concret, așa că am să utilizez termeni folosiți de mine pentru a explica ce este iubirea. Iubirea este acel sentiment inimaginabil, unic, drăguț, în care ți se întâmplă atât de multe lucruri deosebite și frumoase încât nu mai vrei să treacă timpul, mai exact: te simți ca în Rai… Atunci când trăiești aceste momente, persoana de lângă tine reprezintă totul.

Atât practic, cât și teoretic, iubirea se naște prin dragoste, pentru că mai întâi întâlnești acel sentiment numit “a te indrăgosti” care se transformă într-o mare iubire. Iubirea nu e perfectă, dar trebuie s-o faci tu, prin fapte , nu prin vorbe. Așa cum spunea și Iurie Darie, “fericirea nu are nevoie de acte”. Iurie Darie și Anca Pandrea sunt un exemplu impecabil de iubire și dăruire. După 23 de ani ei mărturisesc că nu s-au plictisit unul de celălalt, și îi vedeai cum se sărută, cum își vorbesc. “A rămas iubirea vieții mele…” spunea Anca Pandrea. Tot ea povestea de dragostea care nu s-a împotmolit niciodată, chiar dacă, atunci când a început, diferența de ani le putea crea disconfort. Povestea lor a continuat și Anca îl iubește la fel de mult și după dispariția lui. În cazul lor, fericirea chiar nu a avut nevoie de acte.

Mă întreb câteodată ce este mai frumos decât dragostea… Sincer, nu știu, pentru că toate lucrurile frumoase ți le faci tu, iubirea vine de la șine. A iubi înseamnă practic totul.

 

Într-o primăvară…

 

 E prima oară când iubesc

 È˜i văd cum mugurii-nfloresc

 Iar florile-n cor îmi șoptesc

 E primăvară…

 

 E prima oară când am cunoscut

 O fată ce mie mi-a plăcut

 Am cunoscut-o întâmplător

 Într-o primăvară…

 

 Anotimpul fericirilor

 Anotimp al iubirilor

 È˜i o iubesc, și o numesc

 Primăvară…

 

 Când ghioceii înfloresc

 Când mugurii înmuguresc

 Am început să iubesc

 Într-o primăvară.

 

Îmi cânt dragostea în poezie - Ana Maria Gîbu

Despre iubire s-a scris dintotdeauna şi se va mai scrie. Victor Hugo spunea: „dragostea, flacară divină, este asemeni unei raze a asfinÅ£itului care luminează un munte întunecat, acoperit de păsări care ciugulesc din fericire ca din ficatul lui Prometeu.”

Este sentimentul cel mai frumos exprimat în artă: literatură, pictură, muzică, sculptură, teatru şi film, dans... Dar este în acelaşi timp şi sentimentul cel mai nestatornic, schimbător de la o clipă la alta, de la individ la individ

Am crezut că singurele care ar putea descrie cel mai bine iubirea ar fi cuvintele. Dar nu sunt. În faÅ£a iubirii cuvintele devin tăcere. Se ascund în locurile secrete ale inimii şi ard. Din flacăra lor se naşte iubirea. Iubirea care leagă ce eu dezleg, care vindecă, alină, care aduce zâmbete.

Ce minuni poate face iubirea? Am aflat şi eu, chiar dacă nu sunt la vârsta marilor iubiri, câteva din tainele ei. Cu câÅ£iva ani în urmă (până nu de mult) ştiam doar despre iubirea părinÅ£ilor pentru copii, a copiilor pentru părinÅ£i, iubirea pentru doamna învăţătoare, pentru doamna de muzică sau de română, iubirea pentru flori, pentru animale, pentru fluturi, pentru ...Despre cealaltă iubire, îmi doream să aflu. Şi am reuşit printr-un interviu imaginar: “Ce este iubirea?”.

 

întreb

din curiozitate

(fiindcă nu m-a atins încă)

ce este iubirea?

şi am primit răspuns…

- strop al cerului

cât oceanul

picurat în inima albastră

nu poate stinge focul ascuns

are flacăra închisă

doar fumu-i la vedere

 

- boală plăcută şi dorită

(nimeni nu moare din asta)

tratament – leacuri băbeşti

nu-mă-uita, săgeţica, ochii cavalerului…

coroniţa miresei, regina nopţii...

 

- otravă bună la gust

se ia de bună voie

câte linguriÅ£e doreşti pe zi

nu are contraindicaţii

doar limită de vârstă

de la 15!!! în sus...

 

- dulce amărăciune

din zbuciumul cununat cu bucuria

rană sălbatică

nu vrea nimeni s-o îmblânzească

dereglare de ecosistem

 

dar dacă

ai fir pentru toate piedicile

torţă pentru toate drumurile

pahar pentru toate izvoarele

ai iubire

aştept să mă conving! (Interviu – ce este iubirea?)

 

Spuneam într-un alt articol că muzica, poezia, comunicarea m-au ajutat să-mi găsesc sensul în această lume. O lume, după părerea mea, în declin, când totul pare să cadă şi să se descompună precum frunzele toamnei. Ştiu mai bine ca niciodată cine sunt, de unde vin şi încotro trebuie să mă îndrept. Găsindu-mi drumul, cred că am găsit şi sensul lumii şi al fericirii adevărate.

Şi cred că lumea aceasta este cea mai frumoasă, iar fericirea nu este un mit! Trebuie doar să o caut, s-o clădesc, s-o apăr!  Cum? Vindecând această lume de aşa zisa nevroză colectivă care încearcă să extragă energii negative din suferinÅ£a, căderea, rătăcirea semenilor mei, iubind şi dăruind iubire. Îmi ofer inima, inima care ascunde iubirea.

Iubirea mi-a redat încrederea în mine...mi-a dat speranÅ£a şi m-a determinat să văd într-un cu totul alt mod lucrurile. Am devenit optimistă, sunt fericită. M-am convins că un zâmbet te face mai frumos! Auzind zi de zi cum iubitul te alintă, îÅ£i face complimente, îÅ£i conturează calităţile ÅŸi îÅ£i pune în umbră defectele, chiar devii mai frumos, dacă nu pentru ceilalÅ£i, măcar pentru tine! Mai frumos la suflet! Iubirea, la 16 ani, m-a transformat într-un alt om, mai bun, mai înÅ£elegător. Ce este acum iubirea pentru mine?!  Este acel moment când, plecată fiind îmi rămâne în minte chipul unei singure persoane; este atunci când aştept în ploaie o oră, doar pentru a vedea pe cineva numai cinci minute. Este singurul sentiment care mă face să uit de griji, de probleme, de tot ce mă înconjoară. Dar pentru a fi adevărat, trebuie să fie reciproc, să vină şi din partea cealaltă.

La vârsta mea eu văd iubirea precum o carte pe care n-aş mai lăsa-o din mâini, ca pe o poveste infinită cu un început frumos şi un sfârşit pe care nu vreau să-l anticipez.

 

îmi aduc aminte

când te-am întâlnit prima dată

erai într-un vis

din noaptea trează prea devreme

în ochii plecaÅ£i după lumină

răsărea luna

ori de câte ori te aşteptam

pe margine de privire albastră

 

mi-e frică acum

să alunec în lacrima

gata de ruperea tăcerii

 

nu clipesc

vreau să te păstrez

în gânduri

(dincolo de mine)

 

Acum, la aproape 16 ani am reuşit să descifrez câteva coduri din harta iubirii. Iubirea adevărată este atunci când îmi dau seama că din cei peste şapte miliarde de oameni care trăiesc pe Pământ, eu am nevoie de unul singur, ştiind că zâmbetul lui, privirea, atingerea ori o simplă îmbrăţişare mă fac să mă simt mai puternică, să-mi şterg lacrimile, să alung tristeÅ£ile şi să merg înainte fără să mă pierd pe drumurile întunecate ale vieÅ£ii, cântând.

Iubirile adevărate se nasc din nimic, îşi scriu singure povestea şi rămân în timpul alb-negru ca o pată de culoare. Dar mai presus de orice, iubirea nu te lasă singur.


nu umblu singură

printre umbre

niciodată

am închis dragostea în tâmple

să n-o pierd

 

când întunericul mă ajunge

o eliberez

 

am cheia în buzunarul stâng

 

iau şi lumina

 

din ochii spălaţi de noapte

o ascund în liniştea

fiecărui asfinţit

(eşti cu mine)

 

Singura cale prin care pot atinge măiestria în iubire, ca şi în artă, este să trăiesc iubirea. Nu este nevoie să o justific sau să o explic; este suficient doar să o trăiesc. Să dăruiesc iubire necondiÅ£ionat şi să ştiu să primesc iubire!

Tot ce îmi poate da iubirea acum nu pot rosti cu voce tare, de aceea am ales să-i divulg tainele, scriind. Odată cu iubirea, versurile mele au căpătat alt sens, alte mesaje, alte trăiri asunse în metafore sau în cuvinte simple, care pot fi descifrate de cititorii îndrăgostiÅ£i şi nu numai.

 

mă ninge cu iubire
peste gânduri 
uitări
tăceri
îi aprind albul
cu scântei 
din plânsul unei toamne

nimic din ce-i al tău
nu mi-e străin
nici frig
nici dor
nici rătăcire

împachetez 
cântecul dimineÅ£ilor
altfel
să-ţi fie dar
seară de seară

(azi ţi-am scris un poem)

Poezii, 2013

Poezii semnate de Ana Maria Gîbu:

 

între albastru şi alb

nu ştiu
dacă totdeauna
axa mea este verticală
dar simt
când inima îmi cuprinde
umerii
şi-mi mângâie obrajii
atunci aştern
zâmbete peste cuvintele
din tăcerile
adormite în inima ta
le cos aripi din priviri
şi le transform în poeme

ascunsă sub streaşină de cântec
alint dimineţile.

 

 

jocuri de cuvinte
(n)
numită ne(bună)

negociatul noaptea
nu-ngroapă nădejdea năucă
nadă naivilor
navighează nestingherită
năpustindu-se nărăvaşă
năruie nelegiuirile
nedreptăţii

nume n-are, notorietate, nu

nervoasă, nămoleşte numele
năbădăioşilor nostalgici
niciodată nominalizaţi
nou-nouţă
nemernica nesocoteşte
nătărăii neliniştiţi
numărând nuci nedecojite

 

 

ora de pictură

amestec albastrul din ochii tăi
prin lumina bobului de grâu
acopăr iarba adormită
în lutul încălzit de omături
celelalte culori
le aşez în palme
la întâmplare
mângâi obrajii zorilor
zâmbind apusului
care aşteaptă la rând

cu albul de la ţărmul zilei
aprind noaptea
îmbrac visul de ieri
în şuviÅ£e din curcubeul lui mâine
îl fac semn de carte

 

 

timpul mă învaţă cum să-mi păstrez visul

în ninsul cuminte
de ieri
peste piatră şi gropi
pământul adoarme
verdele îi spune poveşti
la gura speranţei
despre lumea de-afară
îi mângâie obrajii
învăluiÅ£i de lumina
albului divin

stau de vorbă
cu bucata mea de cer
aflu că avem loc fiecare
trebuie doar să-l găsim

adresa spre nicăieri
n-o trec în agendă

 

 

În lupta cu lutul
(in memoriam, Elena Munteanu-Ingada)

Te-ai închis întrun vis
în al treilea semn
să iei
din nopțile noastre
câte îÅ£i lipsesc

Vrei să te ascunzi
într-o stea
și de acolo să scrii
chiar dacă nu ne-ai răspuns niciodată
de ce

- noi știm
(șoptesc îngerii)

ai scris când ai așteptat
când ai vrut să alinți
când ai plâns
când sufletu-ți sărea în palmă
și nu trebuia să-l pierzi

a bătut destinul la ușă

ai deschis, scăpând viața
din îmbrățișarea strânsă

treaptă cu treaptă
urci

 

lansarea volumului meu de debut iunie 2009, Dorohoi:

 

1 februarie, cu Ștefan Luchian...

decor o vioară și un buchet de albăstrele - Ana Maria Gîbu
(in memoriam, Ştefan Luchian)

privirea aleargă
ultima cursă
de la fereastra deschisă
la icoană

ștergarul de in
acoperă tăcerea
din ochii împrumutați
pentru încă o noapte
culorile se amestecă
cu negrul din marginea serii
sălcii îngenuncheate
trezesc crângul
pentru ultima rugăciune

vântul înflorit din lacrimi
adună petale
în grăunte de frig
şi întuneric

Vis de Artist la 163 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu

Vis cu Eminescu - Ana Maria Gîbu
-acrostih-

Mi-ar plăcea să zbor
În lumea cu stele
Hoinară, din ele
Aripi largi să-mi fac,
Iar apoi... să tac.
Eternă să fiu,
Mergând pe cer viu,
Învăț să plutesc.
Nu vreau să-mi trezesc
Eul... cred că-i vis
Să zbori! Paradis
Cu Emin de mână,
Urcând vers spre lună.

 

Scrisoare către Veronica Micle - Ana Maria Gibu

Scriu
cu pulbere de stele
pe cununa de mirt
robia iubirii
strigatul soaptelor
tremurul apei
vremea...
trece-n amintiri

Scriu
cu vise de gheata
oe focul durerii
tacerea scanteii
fuga gandului
iertarea noptii
anii...
trec in amintiri.

Scriu
cu lacrimi de gene
pe rochia de mireasa
dorinta rasaritului
mirarea crangului
vesnicia iubirii...
clipele...
trec in amintiri.

Scrisoare catre Eminescu - Ana Maria Gibu

Iti scriu
cu flori de tei
pe o stea cazatoare
durerea plopilor fara sot
strigatele padurii de argint
lacrimile ierbii...
anotimpurile fug
te cauta in amintiri.

Iti scriu
cu rauri din soare
pe bolta senina
zbuciumul apelor
tristetea nuferilor
plansul izvoarelor...
lunile ufg
te cauta in amintiri

Iti scriu cu razele noptii
pe foi de mure
tacerea stelelor cazute
nostalgia cerului
uitarea lumii...
zilele fug...
te cauta in amintiri

Iti scriu
cu lacrimi innodate
pe fir de romanita
intr-un ochi de padure
mirarea cernelei amare
pierderea colii de hartie...
timpul fuge...
te cauta in amintiri.

 

Dor de Eminescu - material realizat de Georgiana Jascanu:

şi azi plopii sunt fără soţ
(lui Eminescu) - Ana Maria Gîbu


trăiesc în cea mai bună
dintre lumi
unde tu ai rămas frate
cu stelele
luna şi izvoarele
cu plopii mereu fără soţ…
ieşiţi din legi
au plecat cu iubirea

marea
îmi duce privirea
prin zări miruite
cu mirosul florilor
de tei şi albăstrele
în concert enescian
pământul
îmi poartă urmele
aici
acolo
oriunde
ochii tăi mari şi adânci
devin felinare
contopite în cioburi de stea

umbli şi azi hai-hui prin sufletul meu
oferindu-mi şoapte
din dorurile tale
de ducă
de iubire
de lac
de plopi
de stele

luna
cea de atunci şi cea de acum
alunecă pe umeri de umbre
se ascunde în teii care ard în nelinişti
şi tremură

prin tăcerea cerului aud
murmur din ultimul dor

la ziua ta
nemărginirea cântă
.
 
la aniversare - Ana Maria Gîbu

am adunat atâtea cuvinte...
se zbenguiau între soare și iarbă
nu știu cine le-a aruncat

iau nectarul
celor desprinse
din luceafăr

cunosc sclipirea

le ascund
într-un cotlon știut de noi

nu dau nimănui

leg azi într-un colț de batistă
puțin
presar peste singurătatea amiezii
și mă închid în teiul cărunțit

o schimb la Ipotești
pe un poem.

De sarbatori... - Ana Maria Gîbu

La mulţi ani!

nu va fi mai rece omătul
acestui An Nou
şi nici lacrima mai fierbinte

fiţi buni
şi veseli

în cuibul albastru
vremea se roteşte
iubirea este în cer
se-toarce
prin vise
cu lumină
în dor

acum
şi mâine.
 
pariez dragoste pe tine

traiesc acest început
din albul liniştii

în sfinÅ£enia albastrului
din răsărit
brodez inimi
pe tâmple de amurg

chem magii să mângâie zările
în prag de sărbători
scripcarii nopţii
compun alte simfonii
întru odihna
gutuiului adormit

ascult murmurul pământului
îmbrăţişat de torÅ£e şi colind

 

 

CRACIUN FERICIT!

foame de încă o iarnă

ascult iar sunetul vieţii
în acest 24
din Ningău
deschide calea spre bucurie
nădejde
sărbători

sub priviri de stele
albul ne adună
cu murmur de colind

îl las pe moş crăciun
în vers şi în poveste

sub streşină de cer
înalÅ£ rugăciuni
pentru pruncul Isus.

 

Zăpezi cu aromă de brad

iarna deschide
porţile cerului
face norii vălătuc
îi aşează în zestrea
vântului
Dumnezeu miruie
cu bucăţi de omăt
pământul
dornic de alb

adun în caier
colinde...

 

 

Speranţă în Alb
(de Crăciun toate drumurile duc acasă!)

pe urme de colind
cade lumina
din candele cereşti
alerg în cântec
de chemare
Iisus se va naşte
în ieslea
sufletului meu.

 

Sfânta Maica Lui Iisus - Colind cules de la străbunica mea în vârstă de 90 de ani. Îl colinda când era copil.

Sfănta maica lui Iisus
Rătăceşte-n jos şi-n sus
Cată loc să poposească
Şi pe fiul sfânt să-l nască.

La un plop cu frunza deasă
Jos pe pajişte se lasă.
Plopul frunza-şi clătina
Maica odihnă n-avea.

Obosită Maica Sfântă
Din grai astfel îi cuvântă:
“Plopule ne-astâmpărat
Fii de mine blestemat
Frunza ta să n-aibă stare
Cât-îi ziulica de mare.”

Maica Domnului porneşte
La un grajd cu cai soseşte
Jos în iesle poposeşte.
Caii rod fac tropot mare
Maica odihnă nu are.

Obosită Maica Sfântă
Din grai astfel îi cuvântă:
“Cailor ne-astâmpăraÅ£i
Fiţi de mine blestemaţi

Toată ziua să mâncaÅ£i
Şi să nu vă săturaţi
Numa-n ziua de Ispas
Şi atunci de cât un ceas.”

Maica Domnului porneşte
La un grajd cu boi soseşte
Jos în iesle poposeşte.
Boii blânzi la ea suflau
Şi pe Maica o-ncălzeau.

Odihnită Maica Sfântă
Din grai astfel le cuvântă:
“Bourenilor iubiţi
BinecuvântaÅ£i să fiÅ£i
Şi de mine pe pământ
Şi de Dumnezeu ce-l Sfânt.
Voi la mers s-aveţi pas lin
Saţul să-l aveţi deplin.”

Pe la cântători târziu
Preaslăvita naşte-un fiu.
Îl dezmiardă şi-l alintă
Îngerii din cer le cântă.

 

a naşterea Ta

trăiesc noaptea
sfântă
ca pe un pastel de iarnă
vălurit de ninsoare așteptată
ascult vocea sufletului
alungând frigul
cu mir şi cântec
în dans divin
mă înalÅ£ deasupra liniştii
în rugă pentru voi.

 

dialogul cu Luna a fost un succes

urme din pământul treaz
scrijelesc uşa timpului
gheare de plumb
adună culorile din tambur
le transformă în dimineÅ£i

pietrele cu muchiile pierdute
în somnul frunzei
îmbrăţişează liniştea
se aştern poteci spre altare
simt destinul omătului
din inima crinului alb

adorm cu puritatea sub cap
rugând grâul să-ncolÅ£ească.

 

Aripi pentru zborul spre cer
(nu dorm, dar visez!)

pe marginea cerului
tăcerea
mi-a tivit genele

la asfinţitul nopţii
vuietul
descoase visele
ard acum în flăcări verzi
le sting cu albastrul din ochii tăi

mă învelesc în alb.

 

azi ţi-am scris un poem

mă ninge cu iubire
peste gânduri
uitări
tăceri
îi aprind albul
cu scântei
din plânsul unei toamne

nimic din ce-i al tău
nu mi-e străin
nici frig
nici dor
nici rătăcire

împachetez
cântecul dimineÅ£ilor
altfel
să-ţi fie dar
în seara de Ajun.

 

anotimp din cuvinte necitite

în fiecare clipă
întunericul îneacă poteci
dezamăgirile
ne încurcă pașii
îi îngroapă deasupra dimineții
urlând

aprind candele
fără blestem
îngân odată cu visele
melodii inconfundabile
din taine dezghiocate

am voie încă să mă joc
de-a v-ați ascunselea
printre oglinzi

din sala de bal
se aude primul acord
duc
felinare aprinse
celor care fabrică umbre.

 

aş vrea...

aş vrea să fiu
o dată
măcar
Moş Nicolae
să vă las în dar
la voi în odaie
fericirea...

aş vrea să duc
în orice casă
în orice loc
pâine pe masă
câte puÅ£in noroc
şi bucurie...

vreau să cânt
la ceas de seară
la geamul meu
deschis spre-afară
imn către Dumnezeu
de mulţumire...

pentru voi
şi pentru mine.

 

TristeÅ£e în alb

prin ierni înfrăţite
cu timpul
străbat gândurile
ecou în altar

la crucea de ieri
sprijinită pe umăr de lut
lacrimile bunicii
aprind ţurţurii

raza taie troiene

la capăt de tunel
singurătatea bea ceaiul
din lacăt ruginit

de sărbători îl deschid
cu murmur de colind.

 

 

Visuri, scopuri, realizari...

Dintr-un vis... în altul! - Ana Maria Gîbu

Cineva mi-a spus odată că viaÅ£a este ca o poartă între două eternităţi: cea dinaintea ei şi cea de după. Că pentru oameni viaÅ£a nu înseamnă un întreg, ci mai degrabă o mică parte din paradisul cunoaşterii, o secundă în care ne decidem destinul şi pe care o trăieşte fiecare în felul lui.

            Prinsă în împletitura sofisticată a timpului, mi s-a părut la început că viaÅ£a este atât de lungă, întortocheată, misterioasă, ca un labirint cu foarte multe intrări şi ieşiri.

Dumnezeule, mi-am zis, atâÅ£ia ani, luni, zile, ore, cum voi face să nu fie plictisitoare? Cu zborul împrumutat de la păsări, cu înlocuirea universului, creând alte fiinÅ£e asemănătoare celor din poveşti? Nu, mi-am răspuns, nu am dreptul să primesc ghemul de lut însufleÅ£it al acestei puteri. Dumnezeu a lăsat visarea şi dorinÅ£ele, iar eu am primit şi ceva în plus:

cântec de Liră
sub streaşină
de suflet

pentru că:

m-am născut din ţăndări de pătrar
aruncate în lut cu dor
cresc între margini de cer
uitată sub o frunză
jucându-mă
cu zorii şi amurgul
adorm sub geana pământului
încă al meu.

            Cine în viaÅ£a lui nu a visat măcar o dată să fie zeu, rege sau prinÅ£esă, balaur sau sirenă? Cine nu a atins stelele şi luna şi n-a călătorit pe Marte, Pluto sau Venus cu gândul? Până şi aici intervine darul secret împărÅ£it de El fiecăruia dintre noi, după reguli nedescoperite încă.

Eu

am puterea să privesc
în fereastra pădurii
să expir şoapte
strigăt pentru copaci
am puterea să iau din aripi
de îngeri pene de argint
să mă îmbrac în ele.

            Odată cu trecerea timpului sau trecerea mea prin timp, am muşcat, uneori fără să vreau, din fructul cunoaşterii şi încetul cu încetul am mai pierdut din darul primit. Crescând, uit de sirene şi balauri, de zei, de prinÅ£ese... Visele nu se mai rezumă la castele, la FeÅ£i-Frumoşi şi Zâne bune. Nu! Acum aş vrea să fiu Soarele, iar visele mele Luna.

            La 15 ani am adunat o mulÅ£ime de vise, o parte mi s-au îndeplinit, altele aşteaptă cuminÅ£i la rând. Sunt poveşti imposibile, dar şi întâmplări realizabile. Poveşti în care parteneri îmi sunt colegii de cenaclu, voluntarii, profesorii îndrumători, cititorii, prietenii... dar şi ceilalÅ£i oameni pe care îi cunosc sau care mă aşteaptă pe cărările viitorului!

Unul dintre cele mai mari visuri mi s-a împlinit în 2012. Îmi doream foarte mult să scriu un roman, în care să cuprind tot ce mintea mea fugară şi gândul rebel au întâlnit în călătoriile lor necenzurate. Şi am reuşit. Cu ajutorul unor prieteni foarte dragi au văzut lumina tiparului romanul „BlestemaÅ£ii” şi o carte de poezii. În căutarea cuvintelor şi aşezarea lor la loc potrivit m-a ajutat muzica. Astfel, cântam când  muzele erau plecate la plimbare, cântam după ce finalizam un capitol de roman sau o poezie, cântam când trebuia să mă pregătesc pentru spectacolele organizate de AsociaÅ£ia culturală Vis de Artist, cântam de bucurie, de tristeÅ£e, cântam!

 cânt lumii cu vioară de greiere tăcut
râd stelelor cu lacrima ochilor închişi
plâng ierbii cu strună de suflet viu
trăiesc.

Toate acestea şi multe altele m-au ajutat să-mi găsesc sensul în această lume. Ştiu mai bine ca niciodată cine sunt, de unde vin şi încotro trebuie să mă îndrept. Găsindu-mi sensul, cred că am găsit şi sensul lumii şi al fericirii adevărate. Şi cred că lumea aceasta este cea mai frumoasă, iar fericirea nu este un mit! Trebuie doar să o caut, s-o clădesc, s-o apăr!

vorbeşte Dumnezeu prin îngeri
sunt în planurile Lui
mă învaţă să trec prăpastia
dăruindu-mi cheia dimineţii
zăvorul serii
steaua nopţii
rugăciunea.

Ce dorinÅ£e am pentru 2013? Să fie toÅ£i cei dragi mie mereu acasă! Şi prin acasă înÅ£eleg nu numai locul fizic, dar şi casa din suflet, identitatea noastră cea mai sinceră şi adevărată, nealterată de lucruri sau stări mai puÅ£in frumoase ale vieÅ£ii.

Să fie sănătate pentru toÅ£i, atât cât are fiecare nevoie! Să fiu mai bună, să iubesc raza de soare de când mângâie creştetul unei zile până adoarme în cuib de asfinÅ£it, să aştept ploaia, şi ninsoarea, şi vântul şi curcubeul care dau viaţă şi frumuseÅ£e pământului, să ridic pe cel căzut, să mângâi pe cel supărat, să dau celui flămând, să mă războiesc cu răul de oriunde şi să ies întotdeauna învingătoare, să nu mă mint, să-mi umplu inima cu dragostea care mă va ajuta să urc pe scările minÅ£ii, învăţând din tainele răbdării; să alung indiferenÅ£a, să transform ura în iubire, frumuseÅ£e şi toleranţă. Vreau să găsesc normalitatea, să aprind felinare unde este întuneric, să fac foc unde este frig.

            În 2013 aş dori să scriu al doilea roman, să scot un volum de proză scurtă şi încă un volum de poezii. Aşa îmi voi îndeplini un alt vis din copilărie, acela de a fi actriţă şi să joc în filme. PENTRU CĂ,   scriind, îmi voi alege rolurile care mi se potrivesc cel mai bine, introducându-mă în propriul meu film, care se va juca în mintea mea. Va fi lumea în care eu pot să fiu Dumnezeul meu şi să-mi controlez drumul sau drumurile pe care voi merge.

Vreau să-mi găsesc timp pentru toate acÅ£iunile iniÅ£iate de AsociaÅ£ia culturală Vis de Artist, să contribui la realizarea acestora alături de colegii mei voluntari, îndrumaÅ£i de doamna profesoară Cătălina Constantinovici!

Vreau să  descopăr frumuseÅ£ea muzicii de jazz şi să particip la scoaterea CD-ului Vis de Artist! Vreau să

nu umblu singură
printre umbre
niciodată
am închis dragostea între tâmple
să n-o pierd

Vreau să

mă ridic la câțiva centimetri
peste copilărie

iar

când omenia mă va acoperi
aprind felinare în noapte
voi vedea cum arată fericirea
şi voi afla cum o cheamă

 

simplu
dăruire

merg şi tac.

 

Am un gând de viitor - Alexandru Mirăuți

În această lume există mii și mii de categorii în care oamenii sunt împărțiți, după diferite criterii. Nu voi sta acum să denumesc fiecare categorie sau fiecare criteriu însă, pentru mine, cea mai favorabilă și cea mai avantajoasă modalitate de a-i diferenția pe oameni  este de a-i “compara” după visele, scopurile și așteptările lor de la viață.

Este impropriu spus “a-i compara” deoarece toți am ajuns pe acest pământ ca oameni, toți ne-am născut, toți avem o viață, toți avem un suflet, o inimă și o minte cu care avem dreptul să visăm, să sperăm, să ne formăm scopuri de viitor care, poate, mai târziu vor deveni planuri și într-un final realizări. Toți putem visa la tot felul de minuni, toți avem această putere, însă fiecare visează după ceea ce cunoaște, după ceea ce-și dorește să fie și după ceea ce poate să devină. Cu toate acestea, oamenii nu pot fi comparați deoarece  nu poți spune că unul are un vis mai bun decât celălalt atâta timp cât fiecare om e bun la acel ceva despre care un altul poate că nu știe nimic. 

Nu visele sunt acelea care vor cântări oamenii, ci rezultatele din viitor, obținute din modul de viață al fiecărui om. Contează foarte mult cum este concepută viața de fiecare dintre noi, dacă vedem mai întâi partea plină a paharului, dacă avem ochii deschiși spre realitate sau dacă avem puterea să acceptăm realitatea. Andrei Roșca spunea în articolul său “Despre vise, scopuri și succes”: “Consider că atât timp cât ai puterea să vezi jumătatea plină a paharului și, mai mult, să visezi că paharul este de două ori mai înalt decât în realitate, sunt foarte puține lucruri care te pot opri din drumul către succes. Totuși, există o problemă și anume că majoritatea oamenilor ignoră formularea unor scopuri (țeluri) clare. Nu știu dacă o fac fiindcă nu le consideră importante sau pur și simplu fiindcă le este lene să stea să se gândească, dar de un lucru sunt convins: dacă nu ai niște vise, niște țeluri, dacă nu știi unde ai vrea să ajungi și mai ales, cine ai vrea să fii, atunci în mod cert nu vei ajunge într-un loc extraordinar”.

Toți avem un scop în viață, unul numai al nostru, însă fiecare suntem sortiți mai întâi să-l găsim și apoi să-l împlinim. Care ar fi visele, scopurile și intențiile mele de viitor? Câți ne punem această întrebare? Da, poate că la un moment dat toți ne aflăm în fața acestei întrebări, unii la momentul potrivit, însă mulți alții… prea târziu. 

Eu am deja un mic plan de viitor care, în timp, îl voi mai perfecționa cu diferite activități sau alte planuri legate tot de același scop. Marea mea dorință este de a deveni jurnalist. După absolvirea Colegiului Național "Grigore Ghica” din Dorohoi doresc să mă inițiez în băncile “Facultății de Litere și Științe ale Comunicării” din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, astfel încât după absolvirea facultății să optez pentru meseria de jurnalist local. Ce mă face să mă îndrept spre acest job? Am un spirit energic, doritor de informație și cunoaștere, sunt o persoană sociabilă, aventuroasă  și întotdeauna pregătită pentru ceva nou. Consider că, în viață, omul este pus la diferite încercări de a cunoaște, de a primi diferite informații care-l vor ajuta în timp atât pe el, cât și pe cei din jur. De aceea pot spune că descoperirea de evenimente, întâmplări, și ciclul "să fiu informat pentru ca apoi să-i informez la rândul meu pe cei din jur" reprezintă ceea ce mă caracterizează. Sunt o fire vorbăreață, receptivă și oricând gata să-mi argumentez afirmațiile. De aceea consider că meseria de jurnalist ar fi una foarte potrivită pentru mine.

Anul 2012 a fost un an plin de evenimente extraordinare care m-au ajutat să cunosc diferite persoane ce au avut un impact pozitiv în viața mea, să trec prin experiențe plăcute și neplăcute din care am avut ce învăța și cu ajutorul cărora am reușit să devin mai optimist și mai sigur pe forțele mele.

De la anul 2013 nu-mi doresc altceva decât sănătate, iubire, fericire, succes și plasarea în drumul meu a cât mai multor evenimente și întâmplări din care să strâng cât mai multe informații ce mă pot ajuta atât pe mine, cât și pe cei din jurul meu. Sper ca acest an să-mi ofere cât mai multe momente minunate alături de cei dragi, baftă în tot ceea ce îmi doresc să fac, oportunități de informare și cât mai multe ocazii de a-i ajuta pe cei din jur.

 

Să visezi nu costă nimic... - Alina Istrate

 

ViaÅ£a este o luptă continuă cu societatea, cu situaÅ£iile pe care le intâlnim, dar mai ales cu permanenta încercare de a ne depăşi limitele. Pentru a  ne depăşi condiÅ£ia trebuie să ne dorim acest lucru, să visăm că mâine vom fi mai buni decât azi, iar visul să se transforme într-un scop care va fi realizat. Pentru a ne atinge scopul trebuie să depunem un efort direct proporÅ£ional cu dorinÅ£a reuşitei finale.

Consider că în noi stă puterea de a lupta şi de a reuşi. Deasemenea cred că în acest proces  nu trebuie să ne ne pierdem esenÅ£a umană, ceea ce ne definește ca om raÅ£ional. Lupta aceasta pentru a ne îndeplini dorinÅ£ele trebuie să se ducă cu noi înşine, să “tragem” de noi şi să gândim pozitiv. Sunt convinsă că în fiecare zi învăţăm lucruri noi, iar greşeala este de iertat, de aceea nu trebuie să renunţăm dacă am făcut un pas greşit.

Eu îmi doresc să îmi ating scopul, dar pentru  a face acest lucru trebuie să muncesc foarte mult. Pentru că sunt în ultimul an de liceu, iar bacalaureatul este doar la câteva luni distanță presiunea este foarte mare. Încerc zi de zi să fac tot ce îmi stă în putinţă să mă autodepăşesc, să fiu mai bună decât în ziua precedentă. După examenul de bacalaureat admiterea bate uşor la ușă şi din nou am nevoie de o pregătire temeinică. Sper că voi reuşi. Îmi doresc să intru la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa” Iaşi.

Să visezi nu costă nimic şi îmi doresc să nu renunÅ£ niciodată la visuri pentru că dacă voi renunÅ£a nu voi mai avea satisfacÅ£ia de a vedea cum visele mele vor deveni realitate.

 

”Trăieşte-ţi visul!” - Georgiana Jașcanu

 

Pentru mine viaÅ£a este un vis pe care trebuie să Å£i-l trăieşti la intensitate maximă,în fiecare moment. Fiecare clipă trebuie trăită ca şi când ar fi ultima. Un om fără vise este un om fără scopuri, fără realizări, deoarece dacă nu ai vise nu ai ce să îndeplineşti, nu ai obiective în viaţă şi astfel nu ai unde să ajungi.

Eu mă consider o persoană optimistă, realistă, cu picioarele pe pământ, dar în acelaşi timp şi visătoare. Încă de mică, cel mai mare vis al meu a fost să cânt pe o scenă. Cu ajutorul doamnei profesoare de canto Cătălina Constantinovici, care mi-a şlefuit talentul şi mi-a pus microfonul în mână pentru prima oară, am reuşit să îmi îndeplinesc acest vis. Mai târziu, după ce am prins curaj şi am acumulat experienţă, am avut ocazia să cânt la diverse concursuri şi festivaluri unde am cunoscut personalităţi, oameni cu caractere de valoare, de calitate, profesionişti, persoane minunate cu care am încheiat prietenii frumoase. Acum că am pătruns mai adânc în tainele muzicii, vreau să Å£intesc undeva mai sus, să continui ceea ce am început, să continui să fac ce îmi place cu adevărat, deoarece nu este doar un hobby, o simplă joacă, ci este o pasiune pe care nu o voi abandona cu uşurinţă. Muzica e ca un drog pentru mine, fără ea nu mi-aş putea imagina sensul vieÅ£ii. Fără muzică viaÅ£a nu ar mai fi pictată cu toate culorile calde, jucăuşe, ci doar cu alb şi negru.

O mare realizare o consider activitatea mea de voluntar din cadrul asociaÅ£iei din care fac parte, şi anume AsociaÅ£ia Culturală “Vis de Artist”. Sunt mândră şi recunoscătoare în acelaşi timp că am fost propusă “Voluntarul tânăr al anului 2012”. În tot acest timp, toate acÅ£iunile de caritate la care am participat mi-au schimbat perspectiva vieÅ£ii, felul de a gândi, într-un cuvânt m-am schimbat mult, în bine zic eu. Consider că trebuie să fim toleranÅ£i cu cei din jur, să întindem o mână de ajutor celor aflaÅ£i la nevoie de fiecare dată când avem ocazia, şi nu să trecem nepăsători pe lângă fel de fel de situaÅ£ii, să nu mai fim egoişti şi indiferenÅ£i fată de ceea ce se întampla în jurul nostru.

Pe anul 2013 mi-am propus să continui cu muzica, să ajung mai sus decât în anul care tocmai s-a încheiat, să acumulez cât mai multe cunoştiinÅ£e noi, să lucrez la defectele mele în vederea atenuării lor, şi să particip la cât mai multe acÅ£iuni caritabile posibile şi totodată la acÅ£iuni ale asociaÅ£iei.

Cu “Vis de Artist” la ”Seara voluntarilor botoşăneni”!

Asociația B-Right Media – Centrul de voluntariat a reunit în cadrul celei de-a treia ediÅ£ii a “Serii voluntarilor botoşăneni” 16 ONG-uri pentru a arăta recunoaşterea muncii voluntarilor care, în timpul lor liber avut sau pe care şi-l fac de bună voie, îşi folosesc experienÅ£a şi talentul pentru semenii lor, fără a fi răsplătiÅ£i material. Certificatele simbolice primite sunt mult mai valoroase decât orice retribuire, deoarece munca de voluntariat se face cu sufletul şi ceea ce faci cu sufletul nu se plăteşte, doar se dăruieşte.

A fost o seară magnifică prin prezenÅ£a unui număr mare de voluntari, prin organizare, prin prieteniile legate. Și noi am contribuit la realizarea acestei seri dedicate voluntarilor, fiind partenerii ediției... Și mai avem un motiv în plus să fim fericiÅ£i. “Voluntarul senior al anului 2012” a fost desemnat prin vot colegul şi prietenul nostru, d-nul Traian Apetrei, directorul Teatrului “Mihai Eminescu”, Botoşani!

ToÅ£i voluntarii au poveşti de viaţă, visuri şi proiecte interesante. Puse în practică - vom face lumea mai bună! Vom “deranja” nepăsarea, intoleranÅ£a, indiferenÅ£a! Opinia publică şi autorităţile trebuie să răspundă acestor iniÅ£iative ale noastre prin receptivitate şi implicare în rezolvarea necesităţilor persoanelor cu nevoi speciale, de orice natură.

Felicit toÅ£i voluntarii botoşăneni şi pe coordonatorii lor. Eu sunt mândră că fac parte din marea familie a voluntarilor! Sunt fericită că fac parte din echipa voluntarilor “Vis de Artist”!

Ce aş dori acum? Să...

 

propun o nouă ordine mondială

 

plec

separată de visele tale

precum arinii aplecaţi

pe maluri de ape care plâng

 

cu tupeul programat la nivel maxim

deranjez nepăsarea

şi cer ridicarea imunităţii

în parlamentul dimineÅ£ilor

albastre

 

închid fără avertisment

toate magazinele

cu vitrine strălucitoare

schimbând pentru… văd eu cât

programul şi reclamele

 

non stop

muncă pe teren

 

îmbrac haine

din cuvinte uitate

de bună voie de mai marii…

duc jucării

gutui şi turtă dulce

în trăistuÅ£e cu dungi colorate

la case de departe şi mici

 

tu

dărâmă-Å£i zidurile din jur

şi construieşte cuptoare

în ogrăzi

chiar şi în cele pustii

la lumina lămpilor

să coci pe vatră pâine şi colaci

în fiecare seară

cînd zorii se trezesc

împarte acolo

unde foamea este regină

 

apoi fii măcar pentru o zi “ei”

 

când omenia te va acoperi

aprinde felinare în noapte

vei vedea cum arată fericirea

şi vei afla cum o cheamă

simplu

dăruire

 

mergi şi taci.

Ana Maria Gîbu

Asociaţia culturală “Vis de Artist”

Best of 2012

Vise devenite realitate cu “Vis de Artist”! - Ana Maria Gîbu

 

Din ianuarie 2012 m-am alăturat ca voluntar Asociației culturale “Vis de Artist”,  pe care o cunosc și pentru care am simțit „atracție”, deoarece apreciez copiii și profesorul din această echipă, simt o solidaritate puternică față de misiunea pentru care ei acționează.

Îmi doresc ca timpul să-mi permită să fiu voluntar pe termen lung, pentru că motivație și resurse interioare am.

Mă bucură și acțiunile pe termen scurt. În acest sens m-am alăturat şi Asociației «Sarepta» din Dorohoi, având ca obiectiv ajutorarea copiilor cu probleme în realizarea temelor. Este minunat să vezi că ai putut ajuta pe cineva aflat în nevoie, că în noapte ai înecat destine în lumină, că ai reușit să contribui la o schimbare, că ai adus un strop de bine si de bucurie în viața unei ființe, un zâmbet pe faÅ£a unui copil!

Este extraordinar să ştii că ai reușit să aduci în atenția opiniei publice și a autorităților locale oamenii de cultură și opera lor pentru a fi cunoscuți și omagiați cât sunt în viață.  Aceste aspecte mă preocupă în mod deosebit. Dar nu numai pe mine, ci pe toÅ£i membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei «Vis de Artist».

 

Ce am făcut eu ca voluntar Vis de Artist?

 

1. Am scris cu plăcere şi interes diferite articole, fie pentru revista «Vis de Artist», fie pentru revista «Momentum», care apare la Ploieşti. Dintre acestea amintesc: «De ce cinematografie?», «Arta urcă toleranÅ£a pe podium», «Un momentum în artă - Aripi din puncte și cuvinte»,

«Istoria, carte a vieÅ£ii!», «Vara mi-a făcut loc în viaÅ£a ei”, „Bucătăria, știință sau artă?”, „Viitorul? Poveștile nemuritoare în eBooks –land? Nu numai!», «Ce semn punem între frumuseÅ£ea unui remake în literatură şi necesitatea acestuia?”.

 

2. Am participat împreună cu membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei la acÅ£iunile de voluntariat iniÅ£iate sau organizate de noi sau de partenerii noştri:

            *“Ora pământului”, Botoşani, 31 martie 2012;

„când toate luminile au fost stinse

inima lui primea viaţă

 

ascult murmurul pământului

 

îmbrăţişat de torÅ£e şi lămpaşe

pentru o oră a fost fericit”

Ana Maria Gîbu, “Am iubit întunericul - (60 +)”

 

               

Cu: Georgiana Jaşcanu, Adelina Turliuc, Ana Maria Gîbu şi prof. Cătălina Constantinovici

 

 

 

*“Solidaritate fără vârstă”, Dorohoi, 5 mai 2012, cu ocazia Zilei Mondiale împotriva discriminării.

                                      

 Spectacolul a fost susÅ£inut pe lângă membrii şi voluntarii AsociaÅ£iei «Vis de Artist” şi de către elevi din şcolile municipiului Dorohoi şi localitatea Ezer.

 

* ”Comunică prin artă, implicându-te!”, proiect realizat sub egida Săptămânii Naționale a Voluntariatului, înscris în Calendarul Național al Centrului de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis, și care a cuprins diferite Ateliere (de dicție, de lectură, al copilăriei), Campania ”Fii voluntar pentru cultură!” și maratonul artelor la Festivalul “Vis de Artist”, ediția I - Cercul Militar Botoşani, 18-20 mai 2012

                               

Atelierul de dicție  cu actorul Alin Dospinescu şi participanÅ£ii la acÅ£iune.

 

     

Atelierul de lectură în cadrul căruia a fost prezentată revista Vis de Artist tipărită, dar și varianta online, o selecÅ£ie de epigrame şi poezii dedicate anului Caragiale realizată de mine și intitulată „Caragiale e cu noi!”, implicarea noastră în Revista „Momentum”, prin prezentarea articolelor publicate.

 

Atelierul copilăriei, în care au poposit mulÅ£i copii, aici având posibilitatea de a construi, a picta, a desena!

Maratonul artelor la prima ediţie a Festivalului “Vis de Artist!”


* "Play: Vis de Artist no.5", cu alte cuvinte – 5 ani cu Vis de Artist la Grădina de Vară a Teatrului "Mihai Eminescu", Botoșani, 19 august 2012

 

Spectacol prezentat la împlinirea a 5 ani de activitate a AsociaÅ£iei culturale “Vis de Artist”!

 

Spre altă zi - Ana Maria Gîbu
(Asociației “Vis de artist” la aniversare)

stăpânii întunericului
sunt toboşari în ceruri

când vulturul 
obligat să jure tăcere
râde în hohote de lacrima 
visului plecat
ninge cu linişte
peste cei acoperiţi
cu voaluri de cântec
adun cuvintele sub frunze de mălin
să nu le atingă jarul verii


cu voi vreau să cunosc
plutirea şi zborul

inima tace

mă prefac în cruce
pe scena dintre stele
braÅ£ele se zbat în ritmuri
de rock şi samba
să leped cuiul
la răscrucea dimineţii
îmbrăţişez alt vis
un “Vis de artist”.

 

*"Târgul ONG Botoşani 2012", ediÅ£ia a III-a la Botoşani Shopping Center, 22 septembrie 2012

Pregătirea şi distribuirea materialelor informative: Ana Maria Gîbu, Marcela Apopei.şi Alexandru MirăuÅ£i


* "Zilele Recoltei" în Parcarea BELV, 7 octombrie 2012

Spectacol oferit cu prilejul «Zilelor recoltei», alături de formaÅ£ii artistice din judeÅ£ul Botoşani.


* "Solidaritate pentru diz/abilitate" la Teatrul Dorohoi, 3 noiembrie 2012.

       

Ana Maria Gîbu, voluntar al AsociaÅ£iei culturale «Vis de Artist», prezentă la evenimentul socio-cultural desfășurat la Sala Teatrului din Dorohoi.

 

 

 

Un alt an în care am avut ce învăța - Alexandru Mirăuți

 

U.C.T.C este un program ce dorește să aducă în prim plan cultura, promovând arta contemporană, națională și internațională, și să stârnească interesul pentru cultură în rândul tinerilor, în vederea dezvoltării personale. Obiectivul programului U.C.T.C privește colaborarea între elevii care formează echipe redacÅ£ionale din diferite școli/licee/ONG-uri, pentru schimburi informaÅ£ionale și uniune culturală. Mai multe detalii despre U.C.T.C. se pot găsi și pe site-ul acestui program.

În acest an, Asociația Culturală “Vis de Artist”, care face parte din programul U.C.T.C., a organizat foarte multe manifestări, evenimente, concursuri și spectacole. Întregul an am fost foarte activi și am avut rezultate foarte bune.

Un prim eveniment important unde am fost parteneri și despre care aș putea aminti este ”Târgul voluntarilor botoșăneni”, care a avut loc pe 5 mai. Acest eveniment a fost dedicat ONG-urilor din Botoșani care au dorit să-și promoveze activitatea, să-și încurajeze atât tinerii voluntarii, cât și alți tineri care urmau să devină voluntari cu ajutorul acestui târg.

Tot în această dată a avut loc un spectacol în fața publicului dorohoian, cu moment artistice organizate de Asociația “Vis de Artist” și cu un mesaj simplu: “A fi special este darul umanității!”. Întregul program a fost compus din momente de muzică, dans, teatru și artă manuală.

Un alt eveniment minunat din vara acestui an a fost Festivalul Verii – SummerFest, care a durat timp de 3 zile (24 - 26 august). Programul acestui festival a fost compus din diferite momente artistice. Asociația culturală Vis de Artist a fost prezentă în fiecare zi de Festival, oferind publicului botoșănean acțiuni pentru fiecare vârstă: ”Universul copilăriei”, ”Crâmpeie sonore cu Vis de Artist”, dar și ”Flash-uri culturale: Botoșani, oraș istoric”, unde am participat și eu cu un material realizat în Power Point.

Un alt eveniment inedit pe care-l putem aminti este “Ziua Internațională a Muzicii” sărbătorită și la emisiunea “Bună dimineața, Moldova”, de pe TVR Iași, unde au fost invitați organizatorii și doi dintre participanții de la “Botoșaniul cultural-city quest”.

Vis de artist a avut un an plin de spectacole și evenimente prin care această asociație culturală și-a expus activitatea și a evoluat.

Pentru mine acest an a fost unul minunat și plin de experiențe noi, inedited, de care mă bucur și azi. Primul eveniment inedit a fost intrarea mea în Asociația “Vis de Artist” de care, pot spune, că sunt foarte mândru. Este o șansă pentru mine de a-mi cultiva partea creativă, de a veni cu ceva nou în viața socială și un loc unde m-aș putea regăsi. Pe lista planurilor de viitor se află și optarea pentru profesia de jurnalist, de aceea Asociația culturală ”Vis de Artist” reprezintă și un mod de pregătire pentru ceea ce doresc să fac pe mai departe. Este un loc în care am acumulat  unele cunoștințe și am căpătat experiență folositoare viitorului meu, dar și prezentului. Nu am mult timp de când sunt în asociație, însă pot spune că deja se simt beneficiile participării la activitățile acesteia. Sunt foarte bucuros că mi s-a oferit șansa de a intra în această asociație, prin intermediul unei bune prietene, Ana Maria Gîbu, care mi-a făcut oferta, și de aceea țin să-i mulțumesc și ei, și Asociației, pentru primirea mea în grupul acesta.

Un alt eveniment important din acest an a fost și participarea la spectacolul realizat de 1 iunie, unde am cântat o melodie compusă de mine cu un nume simbolic “Libertate”. A fost un spectacol reușit, toți copiii, dar și noi, tinerii, ne-am distrat și ne-am simțit bine vizionând sau unii din noi chiar făcând parte din lista momentelor artistice. La acest spectacol au participat și mulți alți artiști din Dorohoi, copii talentați, cu care Dorohoiul se poate mândri.

Un alt moment din activitatea mea de anul acesta este și spectacolul de “Zilele Dorohoiului”, unde, împreună cu doi prieteni, membrii ai trupei de dans “Urban Dance” din Dorohoi, am distrat publicul cu o altă piesă a mea numită “Berea cu lamaie”. A fost o piesă mai ritmată la care am încercat să adaug puțin umor pentru a mai descreți frunțile publicului de orice vârstă. Programul a reunit tinere talente ce au reușit să facă publicul să zâmbească, fiecare participant în modul său propriu.

Cel mai recent eveniment de anul acesta este Balul bobocilor al Liceului Tehnologic “Alexandru Vlahuță”, unde am cântat împreună cu Laurențiu Crăciun, o piesă hip-hop. Evenimentul s-a deschis cu “Imnul Balului Bobocilor” creat de mine în stil hip-hop, urmat de probele de dans prin care au trecut bobocii, dar și de alte scenete amuzante și alți soliști care au creat acea stare de bal, publicului. A fost minunat, foarte bine organizat, dar și foarte corect. Emoțiile au fost ca la orice spectacol, însă totul a decurs foarte bine, chiar și peste așteptările elevilor și profesorilor coordonatori.

Acest an a fost plin de experiențe minunate și plin de momente plăcute, pentru fiecare dintre noi. Am evoluat, am mai câștigat experiență, premii, aprecieri și amintiri ce, poate, nu le vom uita. Toate, de acum, vor face parte din trecutul nostru, punându-și amprenta, benefic, în viitorul tuturor.

 

Muzica din sufletul meu - Georgiana Jașcanu

          Lumea mea se învârte în jurul muzicii şi nu aş putea concepe viaÅ£a fără muzică. Sunt absolventă a Şcolii Populare de Artă şi sunt mândră că sunt membră a AsociaÅ£iei culturale Vis de Artist.
          Îmi face plăcere să mă implic în activităţile asociaÅ£iei, am participat la multe spectacole organizate pe plan local (Summer Fest, Ziua muzicii, Dragobete, Muzica în suflet de copil în memoria d-lui Silviu Iuraşcu), am fost prezentă la diferite emisiuni unde am avut prilejul să cânt, am participat la diverse concursuri şi festivaluri de muzică uşoară unde am obÅ£inut diferite premii (Concursul InternaÅ£ional Ghiocelul de Argint, unde am obÅ£inut locul al II-lea), dar un loc important în sufletul meu şi-a găsit festivalul Music for Kids de la Iaşi, unde am obÅ£inut premiul Sophia şi care s-a desfăşurat într-o locaÅ£ie deosebită şi anume Palas Mall. Aici am avut ocazia şi privilegiul de a întâlni persoane minunate, oameni de calitate, profesionişti, concurenÅ£i foarte talentaÅ£i din diverse colÅ£uri ale ţării şi de peste hotare.

          Ca la orice apariÅ£ie pe scenă emoÅ£iile festivalului au pus stăpânire pe toÅ£i participanÅ£ii, dar totul e bine când se termină cu bine. Acolo am legat prietenii, am făcut schimb de impresii. Pe lângă toate acestea, frumuseÅ£ea locului m-a impresionat în mod plăcut, mai ales că seara avea un farmec aparte.

Consider că orice experienţă este un pas înainte şi pentru mine muzica va ocupa mereu un loc important în viaÅ£a şi în sufletul meu.

GÂNDURI DE TOAMNA - Încercări surprinse în cadrul Atelierului de lectura, 17 noiembrie 2012

Toamna noilor începuturi - Adelina Turliuc, Bucecea

Toamna pentru mine înseamnă bucurie. Bucuria primei zile de școală, primei ore de canto si a primei zile din sezonul ploilor. Prima revedere cu doamna profesoara, prima piesa aleasa, primele note din studiul semestrial, dar mai ales primele sentimente de fericire.

Este anotimpul care strange intr-un buchet activitatea mea de-a lungul anului trecut: spectacolele si intalnirile de grup. Toamna este anotimpul sfarsitului de monotonie din timpul vacantei de vara si inceputul noilor drumuri. Noi spectacole, noi intalniri de grup, noi concursuri si, mai ales, noi colegi.

 

Toamna - anotimpul cultural - Samuel Galiano, Botoșani

A sosit toamna cu bogățiile ei și cu întâmplările muzicale și artistice. Totodată încep spectacolele Filarmonicii, Teatrului și ale Asociației ”Vis de Artist”.

Într-o zi de sâmbătă, câțiva dintre copii, doamna profesoară și domnul director al Teatrului ”Mihai Eminescu” ne-am adunat la teatru pentru a vorbi despre ce înseamnă să fii artist. Multe se vor întâmpla în acest anotimp și mai departe.

Eu sunt în anul al III-lea al Școlii Populare de Arte și anul acesta mă despart de colegi și de doamna profesoară. Dar sunt sigur că voi mai fi prezent la acțiunile care se vor desfășura.

Soarele ne-a părăsit,

Toamna greu a mai venit,

Frigul s-a instalat

Peste noi...

 

Toamna - Ada Vărăreanu, Botoșani

Din perspectiva unui școlar toamna înseamnă începerea unui nou an de școală. Din perspectiva unui poet, unui cântăreț, toamna vine cu idei noi.

Unii o pot vedea ca pe o vrăjitoare care aduce frig, îngălbenește frunzele copacilor și face ca animalele să plece. Pentru alții, toamna înseamnă anotimpul fructelor, anotimpul în care totul parcă se îmbracă în culori calde, portocaliu, galben, roșu...

Toamna inspiră prin toate schimbările din natură, contribuie la schimbarea unor lucruri din viața noastră, orice: stilul vestimentar, modul de gândire, comportamentul...

Din perspectiva mea, toamna este o zână îmbrăcată în culori minunate, plină de schimbare, o zână bună ce ne pregătește pentru trecerea de la vară la iarnă, este o etapă a vieții, o etapă a amorțirii plantelor, vegetației, înainte de hibernarea iernii în care vor intra vrând nevrând.

Așa cum plantele simt venirea iernii, animalele toamna se pregătesc de hibernare sau de pentru a întâmpina iarna ce va sosi oricum, mai devreme sau mai târziu.

 

Toamna - Adina Păduraru, Botoșani

Toamna, anotimpul îndrăgit în care se numără cele mai frumoase amintiri! Peisajul e plin de culori fermecătoare. Frunzele verzi se transformă în culori argintii, vremea devine mai friguroasă, dar sufletul nostru tot cald rămâne. Toamna, prin culorile ei, te trimite într-o sferă mai bună. Peisajul îți dă cea mai frumoasă inspirație pentru a scrie o poveste plină de culori. Păsările care fug pe cer îți dau o stare de zbor spre o lume mai bună.

 

Dragă toamnă - Eduard Obadă, Botoșani

Am putea spune foarte multe lucruri interesante și captivante despre acest sublim anotimp, toamna. Multă lume spune: ”Vai, iubesc vara pentru că nu am școală, stau cu prietenii, mă distrez” sau ”Vai, iubesc iarna pentru zăpadă șli ciocolată caldă”! Sa fim onești, cui nu îi place toamna? Toamna liceeni și bobocii se bucură de balurile bobocilor, de revederea prietenilor, colegilor, pentru unii, chiar și a profesorilor.

Pentru poeți, pictori, muzicieni și restul artiștilor, toamna este ca o poartă spre inspirație, deoarece acest anotimp are așa de multe de oferit, atâtea repere artistice, frunzele aurii-roșcate, covoarele multicolore, vântul care împrăștie frunzele ce fac un superb dans, încălzindu-ne sufletul.

Dragă toamnă

Toamnă, toamnă, ce mult mi-ai lipsit

De mult aștept venirea ta. Acum, ai venit!

Sunt fericit că pot compune din nou,

Îți mulțumesc pentru că ești al meu erou.

 

Deși alții te urăsc pentru vremea ta cea rece

Sper să compenseze faptul că eu te iubesc cât zece.

Eu niciodată nu uit de tine!

Ce aș mai fi, dacă nu ai fi cu mine?

 

La sfârșitul lui noiembrie eu sunt supărat...

Din nou singur, tu m-ai lăsat.

Te aștept să revii lângă mine,

Dragă toamnă, mi-e dor de tine!

 

Abecedarul - Marcela Apopei, Botoșani

Când mă gândesc la toamnă îmi vine în minte poetul George Bacovia, cu poezia ”Plumb”, deoarece acesta descrie o atmosferă umedă și friguroasă de toamnă, cu multe culori pale. Culorile toamnei ne conferă o stare de somnolență, încât parcă simțim că natura îmbătrânește. Toamna mai poate fi văzută ca începerea unui nou an școlar sau a unui an de facultate. Acest anotimp este și sursă de inspirație pentru fotografi, pictori, etc., deoarece aceștia pot surprinde artistic culorile arămii ale toamnei. Eu, când mă gândesc la toamnă, îmi aduc aminte de învățarea abecedarului...

Botosaniul cultural - city quest

Experiența ”city quest” - Teodora Puianu, Botoșani

             “City quest” a fost pentru mine o adevărată lecÅ£ie, dar una  predată nonformal! A fost prima experienţă de acest gen şi în acelaşi timp, una de neuitat, căci echipa din care am făcut parte a câştigat această competiÅ£ie! Am trăit momente antrenante, mai ales că am alergat pe toată durata concursului; dar momente pline de suspans, atunci când plecam în căutarea unui nou obiectiv de pe hartă. La “city quest” înveÅ£i să te ghidezi  după indicii, să descoperi din aproape în aproape informaÅ£ii despre anumite locuri, clădiri sau monumente. Mi-au plăcut foarte mult întrebările de cultură generală, care au dat startul concursului şi  mai apoi întrebările de final, care au fost decisive pentru clasamentul echipelor.

            ExperienÅ£a ”city quest” ne-a ajutat să ne prezentăm la emisiunea “Bună dimineaÅ£a, Moldova!” difuzată de TVR Iași. Totul a fost minunat! Începând cu trezirea de la ora 4, continuând cu drumul până la Iaşi, apoi cu primul pas făcut în clădirea TVR, pregătirea pentru a intra în emisie şi momentul cel mare - când ne-am văzut înconjuraÅ£i de foarte multe reflectoare şi de camerele de filmat! Era un moment când efectiv nu ştiam ce ar trebui să simt! Să fiu emoÅ£ionată, să fiu fericită, să imi adun ideile, să intru poate în panică… Dar nu! Lucrurile au decurs cum nu se putea mai bine şi absolut totul a fost perfect! Întreaga echipă TVR Iaşi este alcătuită din oameni pricepuÅ£i care îşi fac foarte bine treaba şi, cel mai important e că, ne-au primit cu multă căldura acolo! Am simÅ£it că făceam şi eu parte din echipa lor!

            Å¢in să îi mulÅ£umesc mult doamnei mele profesor Coca Dorica (coordonatoarea trupei de teatru antic Katharsis, a C.N.”A.T.Laurian”- din care fac parte) pentru că m-a îndemnat să merg la această activitate, doamnei profesor Cătălina Constantinovici care ne-a invitat, dar şi echipei TVR Iaşi care m-a ajutat să descopăr cu adevărat lumea televiziunii!!

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.420692837989719.95761.111501888908817&type=1

Remake

Ce semn punem între frumuseÅ£ea unui remake în literatură şi necesitatea acestuia? - Ana Maria Gîbu, Dorohoi

 

Un remake, cu sensul de refacere, este un produs mass-media bazat pe o lucrare anterioară. Poate fi un film, o melodie, un joc pe calculator, dar şi o parodie, o pastişă, în literatură.

Arta remake-ului şi a replicilor date unor reprezentanÅ£i de seamă ai literaturii române şi universale este practicată, printre alÅ£ii, şi de poetul Şerban Foarţă. În versurile lui pot fi recunoscute motive, scrise cu bună ştiinţă şi un umor particular, din Anton Pann, Mihai Eminescu, Ion Barbu, Miron Radu Paraschivescu, Ion Pillat, Francois Villon şi chiar Ion Luca Caragiale.

Membrii cenaclului online “Lira21”, din care fac şi eu parte, coordonat de poeta Cristina Ştefan, au sărbătorit în acest an ziua poeziei printr-un experiment inedit de imitare a colegilor de cenaclu în stilul lor literar, aceasta însemnând cunoaşterea şi preÅ£uirea celuilalt şi respectarea individualităţii poetice. Pastişarea nu am confundat-o cu pamfletul sau satira maliÅ£ioasă, ci a fost un exerciÅ£iu literar, destul de dificil de realizat, deoarece acesta a impus cunoaşterea autorului în aşa fel încât să poÅ£i scrie cu motoarele şi combustibilul acestuia.  În cadrul acestui experiment am realizat trei creaÅ£ii literare, pornind de la poemele LuminiÅ£ei Zaharia, Iulianei Linte şi ale lui Velea Costea.

 

Luminiţa Zaharia

Are mama doua fete

 

o fata mai mare

simpla, gingasa ca o floare

*

are sovaieli de poet

dar ii sta bine...

seamana oare cu mine?

*

...si-o fata (mult mai mica) rasfatata

fisneata,guraliva, voluntara

cu suflet bribegind prin alta tara

*

fata mea viteaza, fata mea rebela!

O privesc si pe ea cu ocheanul intors

sunt un pic mandra, un pic revoltata...

Nu mai stiu daca le-am nascut

sau le-am scris

sau le-am crescut dintr-un vis...

Cert e ca ele sunt aici, laolalta

si le iubesc

si le iubesc

pe fiecare mai mult ca pe cealalta!

Nici una, niciodata, nu ma minte.

Nici fata mea rebela,

nici fata mea cuminte.

 

Luminiţa Zaharia

Tu, aceasta, nimic altceva!
-pastişă-

dacă din mine
te scad pe tine
şi rup lacrima-n două
vom fi amândouă
singure cuc...
n-am unde să mă duc
nu pot să te iubesc
nici să te privesc...
te rog, aşadar
păstrează-mă ca dar
voi sta, promit, cuminte
rămân ca înainte
să nu-ţi cad povară
să m-alungi spre seară
peste-a casei poartă
asta, niciodată
*
ai două fete
mândre şi cochete
una parfumată discret
are minte şi faţă de poet
cealaltă, ca mine răsfăţată
motiv pentru care 
eşti zilnic supărată
cu degetele pline 
de tuş şi acuarelă
cu blugii rupţi...
este fata rebelă
de scris te-ai lăsat, 
nu mai vrei nimic
degeaba încerc 
mereu să-ţi explic
ultima ofertă, 
m-aştepţi la o cafea
trenu-i în gară
este târziu deja

vei scrie sigur mâine 
înc-o poezie
zâmbind la o păpuşă, 
de ziua ta să fie

îÅ£i voi trimite 
pe-acorduri de chitară
într-o zi de treizeci, 
spre seară
toate închipuirile 
minţii mele
agăţate sigur 
în lumina de la stele

 

Iuliana Linte

 

AC

Secundă
cu
secundă,
cos
năframa destrămată a timpului.
Am aţă suficientă:
absenţa ta.

 

Iuliana Linte

 

Inspiraţie
-pastişă-

 

oră
de oră
repet conjugări
încerc traduceri
din cartea
ferfeniţă
am întrebări 
destule

lipseşti tu

 

Costea Velea

 

Alegere

 

ai fi trăit 
prin mine
până dincolo de 
ultimul Eden

dar ai ales 
să pleci

strălucirile 
din grădina mea
de irişi
se sting încet

 

Ana

 

m-am ascuns
după o secundă
să te pot 
 

desfăşura în zâmbete
pe ferestrele 
umede

prin mine
strigă cineva

Ana zidirilor tale

şnur despletit
aleargă în mâini
cu durerea de roşu
prin vene
orbind

să fii steaua mea
din grădina cu irişi
te voi ascunde
după o secundă
să te leg
la ochi
 

Costea Velea

 

Regele din grădina cu irişi
-pastişă-

te aştept să vii
într-un joc de culori
ca un miracol
prin ploi
cu dorul
voi cumpăra 
un veac
să admir
în palmele tale

 

liniştea răsfirată
în zâmbet
pe frunte îÅ£i aşez
coroana
în care s-a împletit
întro noapte iubirea
te-aud şoptind
în plânsul galben
al frunzei din nuc
punct


Remake-ul se foloseşte cu succes şi în literatura pentru copii. Tot mai multe poveşti, basme şi povestiri ale clasicilor noştri şi din literatura universală sunt transpuse în versuri, pentru a uşura înÅ£elegerea mesajelor acestor opere şi pentru a fi folosite în activităţile extraşcolare. Am realizat şi eu transpunerea în versuri a povestirii “Dumbrava minunată”, scrisă de Mihail Sadoveanu.

 

Dumbrava minunată

A fost cândva...odată,

Au fost nişte bunici,

A fost şi o răchită

Care-a crescut aici.

Suntem în dumbrava

Plină de poveşti.

Am venit în grabă:

- Lizuca, unde eşti?

Iat-o pe Lizuca

Copilul necăjit

Ce de supărare

De-acasă a fugit.

Îl are pe Patrocle

Prietenul ei bun

Care o-nsoţeşte

Oriunde merge-acum.

 

Ham, ham,ham, se-aude

Zgomot. Ce-o fi, ghici?

Este el... Patrocle,

Fugărind arici.

El păzeşte fata

De ce-i rău pe-aici

Devotat prieten.

Ce poţi să-i mai zici!

- Am aflat că noaptea

Rău te-ai speriat.

Spune, tu, Lizucă

Ce s-a întâmplat?

- Am văzut o umbră

Mare... şi urâtă!                                                                   

- Era iepuraşul

S-a ascuns în tufă.

Şi Lizuca noastră

Îndat’ a adormit.

Iar Patrocle, bunul,

Somnul i-a păzit.

Casă-i e răchita,

Pat sunt muşchii moi,

Iar în visu-i dulce

Are prieteni noi.

Albă ca Zăpada

Cei şapte pitici

Au venit să vadă

Minunea de aici.

Au cântat cu toÅ£ii

Şi-n horă au jucat

De griji şi de tristeţe

Lizuca a uitat.

Înspre dimineaţă

La drum ei au pornit

Acasă la bunici

Cu bine au sosit.

Bucuria-i mare

ToÅ£i s-au întâlnit

Patrocle dă din coadă

-Cât sunt de fericit!

Pustie-i azi dumbrava

Nimic nu am găsit.

Suspină-ncet...răchita:

-Copii, bine-aţi venit!

 

Remake-ul nu este un plagiat - Alexandru Mirăuți, Dorohoi

 

     Auzim de multe ori, mai ales la știrile mondene sau la posturile de muzică, prin diferite documentare artistice ori diverse emisiuni, de remake. Întrebarea inevitabilă vine: Ce este remake-ul? Ce reprezintă el? Când înseamnă că fac un remake și când înseamnă că plagiez? Unii oameni consideră că remake-ul reprezintă același lucru cu plagiatul, copiatul, furatul în artă, însă nu este adevărat. Remake-ul poate fi asemănat cu îmbunătățirea unui obiect mai vechi pentru a-l utiliza din nou sau un cuvânt mai aproape de definiția acestui termen ar fi "refolosire". Un remake (din engleză, cu sensul de refacere) este un produs mass-media bazat în cea mai mare parte pe o lucrare anterioară realizată pe același scenariu, bazată pe aceeași idee. Poate fi un film, un joc video, o melodie, etc. Un bun exemplu ar fi remake-ul benzilor desenate cu "Batman" din 1966 în filmul cu același nume din 1989 și în ziua de azi- desenele animate cu acest erou. Remake-ul reprezintă schimbări, modificări ale filmelor, jocurilor video, cărților, benzilor desenate, privind atât detaliile tehnice, cât și transformările posibile, dintr-un mod de transmitere a materialului în altul (de exemplu: benzi desenate în film, carte în film, film în joc video, etc.).

Subramuri ale remake-ului sunt: renovarea sau reimaginarea și re-versiunea. Acestea sunt folosite atunci când nu se utilizează exact conținutul originalului. Termenii sunt folosiți de creatori în comercializarea de filme și spectacole de televiziune, pentru a informa publicul că noul produs nu este același cu cel vechi. În Tin Man, o reimaginare a ”Vrăjitorului din Oz”, de exemplu, personajul principal este numit DG, o trimitere la Dorothy Gale din ”Vrăjitorul din Oz”, iar ea intră pe terenul numit Zona de exterior (OZ).

     Un fenomen relativ recent în producțiile de televiziune, re-versiunea (de asemenea, cunoscut sub numele de reversioning sau revisioning) este procesul de re-editare a unei producții deja existente sau a unei serii întregi de seriale, într-o formă actualizată, ca un "nou" spectacol.

     Aș concluziona, menționând că remake-ul nu înseamnă "a plagia" sau "a fura", ci a îmbunătăți, a crea ceva mai bun, a moderniza.

TEHNOLOGIA

Viitorul? Poveștile nemuritoare în eBooks-land?
Nu numai!
- Ana Maria Gîbu, Dorohoi

 

Se vorbește tot mai mult în zilele noastre despre bătălia dintre cartea tipărită și cartea electronică. Cea din urmă vrea să fie cea dintâi.
A năvălit ca o necesitate? Ca o adaptare la civilizația secolului XXI? Ca un remediu la lipsa de timp a cititorului? Ca un moft pentru cei care vor să fie în pas cu moda? Sunt întrebări la care vreau să-mi răspund singură. Pentru a găsi răspunsurile trebuie să mă gândesc mult la soarta cărților care au coperți lucioase sau cartonate, cu file îngălbenite de vreme sau la cele cu miros proaspăt de cerneală. Vreau să cred că totuși cartea tipărită nu va dispărea aşa, cu una cu două. Nu va dispărea niciodată. Suntem suficienți apărători, deși sunt convinsă și de faptul că vom îmbrățișa, în anumite situații și “rivala” ei, cartea electronică. Din categoria celor care prețuiesc, păstrează și achiziționează cartea- carte fac parte, pe lângă cititori, autorii de poezie, de proză, cei care trudesc cu stiloul și creionul în mână, care scriu, taie, corectează, rescriu pe caiete, carnețele, bilete de tren sau bonurile de cumpărături, ceea ce muzele le dictează la un moment dat.
Mă bucur mult că Dumnezeu mi-a dat și mie acest dar de a scrie și că mă număr printre cei care prețuiesc cartea tipărită. În anumite stări și momente închid laptopul, închid televizorul și mă retrag în fotoliu sau pe canapeaua din dormitor, îmi iau ursulețul de pluș alb cu urechile maro, o carte în mână și citesc la lumina caldă a veiozei de deasupra patului, cu un platou de fructe alături sau cu biscuiții făcuți de bunica special pentru mine. În această liniște sufletească îmi încarc bateriile, vorbesc cu mine și eroii mei îndrăgiți.
Nu uit însă și apreciez faptul că tehnologiile avansate mă ajută în drumul lung pe care trebuie să-l strabat și eu, cel care scriu, și ceilalți pentru ca tot ce aștern pe hârtie să ajungă carte. Scriu pe calculator când am ajuns la variantele finale ale gândurilor, trimit doar printr-un copy-paste la editură, la tipografie, la corectori. Comunicarea între cei implicați în ”nașterea” unei cărți se face rapid.
Bucuria este imensă când ajunge acasă maldarul de cărți! Bibliotecile care au cărți tipărite nu pot să dispară! Mă uit în vitrina mea la cărți, ale mele, ale colegilor mei din cenacluri, ale scriitorilor români și străini, ca la cea mai de preț comoară!
O carte oferită în dar unui prieten, cu autograf, este cea mai mare bucurie pentru mine! Sunt de acord și cu cartea electronică. Trebuie să am, să avem și putere finaciară să le procurăm! Vreau să meargă prin timp amândouă de mână! Fiecare își are locul ei și rostul ei. Fiecare are cititorii ei! Cartea electronică se poate citi oriunde! Astfel este protejată sora ei geamănă. Mulți își pun problema cum este mai bine? Rămâne încă dilema: ori... ori, și...și, sau numai cartea electronică? Susțin că varianta mai bună pentru prezent, dar și pentru viitor este “și...și”.
Mi-am pus problema de multe ori că odată și odată se poate opri curentul electric pe toată planeta sau numai pe anumite porțiuni și nu mai putem folosi calculatorul. Nu mai citim? Ba da, citim! Soluția este la îndemâna oricui! Și a celui bogat și a celui sărac. Apelăm la lumânare, la lampă... și la cartea din raft!
Îmi plac librăriile care au standuri de cărți! Intru cu o plăcere deosebită și mă pierd printre ele! Nu cumpăr nicio carte, chiar dacă știu sigur despre ce este vorba până nu o iau în mână, îi admir coperțile, o răsfoiesc să simt hârtia și să aud fâșâitul filelor! Nu aș putea altfel! Cartea digitală are facilitățile ei... dar rămân la convingerea că editurile trebuie să lanseze simultan cărți tradiționale și cărți digitale. Iar “măria sa” cititorul să aleagă din această ofertă ce i se potrivește, de ce are nevoie și ce își permite să cumpere. Eu nu-mi pot imagina o bibliotecă plină numai de cărți digitale unde vin cititorii și-și iau plăcuțele în mâini și citesc. Nu pot! Într-o bibliotecă trebuie să se audă și cântecul filelor răsfoite, zumzetul celor care caută printre rafturi cartea preferată, comunicarea, chiar în șoaptă între cititor și bibliotecar! Bucuria celor care iubesc același autor și același volum este imensă atunci când îl pot citi odată, pentru că biblioteca are mai multe exemplare! Nu așteaptă la rând unicul exemplar din cartea digitală care trebuie să se elibereze! Și câte nu ar mai fi de spus!
Ceea ce știu ca fiind foarte important este faptul că trebuie să citesc. Cartea rămâne tot carte, revistele rămân tot reviste, indiferent pe ce suport sunt scoase. Și cartea tipărită, și cartea electronică este rodul minții omului. Tot ce omul dă din mintea și sufletul lui pentru semeni este de apreciat și prețuit.

Liberă circulație

prinsă în filmul tău de aventuri
anaconda mi se înfășoară în plete
obligându-mă să spun ce nu știu
hainele mulate și ude
pun în mișcare detectorul
înot într-un ocean
plin de rechini
îmi dai o piramidă și câteva pietre
cu multe cifre sculptate 
(cine iubea matematica???)
să-mi reclădesc lumea

îmi place capcana

cu sfori descâlcite din amintiri
împiedic paianjeni 
scorpionii din jeleu
îi rostogolesc prin praf de șotron
am găsit comoara
cutia de culori.

 

 

Evoluție și Artă - Alexandru Mirăuți, Dorohoi

 

Timpul a trecut și multe s-au schimbat în viața de zi cu zi. Tehnologia și-a intrat bine în rol, în viața cotidiană. Nimic “banal” , totul e acum robotizat,  inclusiv arta.
Se observă multe schimbări în evoluția artei. Trecerea de la desenele plastice, operele de artă, la transpunerea lor grafică în limbaj informatic până la crearea schițelor și a desenelor cu ajutorul diferitelor aparate tehnologizate.
O variantă a acestor aparate ar fi Tabletele Grafice. Acestea sunt dispozitive periferice de intrare care ajută la schițat, desenat sau transpunerea unei imagini în limbaj informatic cu ajutorul unei opțiuni numite digitalizare.
Evoluția artei desenelor a fost un impact și pentru modă și design al locuinței. Datorită acestor schițe și desene create în diferite moduri și datorită unor artiști plini de imaginație și stil s-au putut crea diferite stiluri de vestimentație, cât și diferite stiluri de design interior.
Și în muzică putem vedea multe schimbări , mai ales în felul de redare al unei piese pe care dorim să o ascultăm. Datorită diferitelor aparate audio ce au game mai restrânse sau mai largi de redare, stilurile de redare pot fi: Rock, Pop, Live, Bass, Jazz, etc. La variația acestor stiluri intervine adaptarea aparatului la locul în care doriți să ascultați acea piesă sau felul în care doriți să ascultați piesa respectivă.
În muzică au apărut și schimbări în modul de înregistrare al unei piese. Acum se folosesc în general multe efecte de instrumente care să stilizeze piesa, în unele cazuri aceste efecte fac mult mai mult decât a stiliza. La rândul lor și aceste efecte au evoluat prin apariția efectelor de remix produse de diferite aparate.
În ziua de astăzi nu prea mai sunt folosite instrumentele muzicale, decât în concertele live, în studio sunt folosite diferite programe prin care pot fi redate toate instrumentele, pentru a realiza negativele. Din punct de vedere vocal, există așa-zisul ”auto-tune” care este folosit pentru "modelarea" vocii, în cazul în care interpretul nu poate cânta notele înalte din cauza diferitelor probleme.
Putem spune că atât scrierea în sine, dar și operele literare au suferit schimbări tehnologice, prin apariția noilor tipuri de scriere a unei cărți, dar și apariția unui stil literar nou, opera SF (Științifico-Fantastică).
Când vine vorba despre scrierea veche, ne putem aminti începuturile scrierii, de la scrierea cuneiformă, la manuscrise, la scrierea de mână folosită și în ziua de azi, dar din ce în ce mai rar, până la scrierea de tipar sau scrierea în limbaj informatic cu ajutorul căreia se redactează cărțile zilelor noastre.
Totul a început cu credință, cu o poveste, cu o idee, și așa au apărut numeroasele stiluri literare. În ultimii ani operele s-au bazat foarte mult pe neomodernism, pe legile roboticii, probabilitatea existenței a altor civilizații, a altor rase și multe alte idei bazate pe știință și fantastic astfel născându-se din combinația informaticii cu literatura, opera SF (Științifico-Fantastică).

Unii dintre cei mai influenți scriitori ai genului SF sunt:

Jules Verne
Lucrările sale l-au transformat în pionierul SF-ului. De fapt, Verne a fost primul omul care a publicat o carte bazată pe această temă. Călătorie spre centrul pământului, 20.000 de leghe sub mări sau Ocolul pământului în 80 de zile au devenit cărți clasice ce au schimbat pentru totdeauna lumea literaturii moderne. Verne a scris povești incredibil de detaliate a călătoriei în spațiu sau a submarinelor.(http://www.prieteni.ro)

Douglas Adams
Douglas Adams este probabil cel mai cunoscut autor din top, fiind responsabil pentru Hitchhiker's Guide to the Galaxy. Lucrările sale au introdus elementul de comic în SF, aspect adorat chiar și în ziua de azi. (http://www.prieteni.ro)

Orson Scott Card
Este autorul uneia din cele mai populare cărți science fiction din istorie, Saga Ender's Game,  considerată a fi  drept rivalul etern al seriei Dune, una din cele mai populare cărți din istorie. Dacă William Gibson este creatorul genului cyber-punk, atunci Orson Scott Card poate fi considerat drept vocea SF-ului modern. (http://www.prieteni.ro)

Robert Heinlein
Heinlein este un om extrem de influent în domeniul literaturii SF. Popular și controversat, munca acestuia s-a concentrat foarte mult pe aspectul morbid și în același timp realist. Alături de Asimov și Clarke, Robert Heinlein este recunoscut drept unui din cei trei mari inventatori ai genului SF. (http://www.prieteni.ro)

Frank Herbert
Înainte ca Dune să devină serial de televiziune, cărțile au reprezentat un rival serios pentru Stăpânul Inelelor. Cu o acțiune ce are loc cu 10000 de ani în viitor, cele 6 cărți au făcut istorie în lumea literaturii. Ulterior, munca lui Frank a fost continuată de fiul acestuia care a lansat încă o serie de cărți. Dune este considerat ca fiind cel mai bine vândut român SF al tuturor timpurilor. (http://www.prieteni.ro)

Isaac Asimov
Asimov este supranumit Tatăl genului SF. A publicat și editat peste 500 de cărți, având aproximativ 90.000 de pagini. A publicat atât ficțiune, cât și non-ficțiune, fiind apreciat chiar și de generația tânără de cititori. (http://www.prieteni.ro)

Aceștia sunt doar câțiva scriitori ce au influențat apariția acestui stil și au ajutat la apariția și altor scriitori al aceluiași gen.
Acest stil s-a extins și pe aria cinematografiei, aria filmului, realizându-se și diferite filme după aceste cărți, dar și filme cu scenarii științifico-fantastice proprii.
În ultimii ani lumea a evoluat, generațiile noi stau la baza tehnologiei, iar arta strâns legată de tehnologie evoluează împreună cu aceasta, după modul de evoluție a omului. În final putem spune că evoluția se bazează pe imaginație și originalitate.

ARTA... CULINARĂ

Bucătăria, știință sau artă? - Ana Maria Gîbu

 

În ultimul timp am tot căutat și citit multe informații despre obiectele pe care le-am studiat în școala generală și pe care urmează să le studiez în liceu. De fiecare dată am întâlnit în aceste definiții formulări de genul: orice obiect de studiu este știință și artă.

Managementul este arta şi ştiinÅ£a de a conduce, RelaÅ£iile Publice sunt arta şi ştiinÅ£a de a obÅ£ine încredere, Medicina este arta și știința care diagnostichează, tratează şi previne bolile şi afecÅ£iunile, Politica, de a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului, de guvernare a unui  stat, IT-ul, tehnologia informației.

Este o banalitate să spun asta, dar este evident că orice profesie este ştiinţă, pentru că altfel nu ar fi profesie, pentru că foloseşte instrumente de lucru, este şi artă pentru că sunt implicaÅ£i oamenii, care adaugă din personalitatea lor în ceea ce fac.

Revin la întrebarea din titlu: bucătăria este o știință sau o artă?

Cred că și una, și alta. Este o profesie pentru mulți dintre noi. Arta și știința din bucătărie sunt ca două surori siameze. Nici cel mai bun bisturiu mânuit de cel mai iscusit chirurg nu ar putea să le separe fără a le atinge organele vitale. Trăiesc una din cealaltă.

Eu cred că gătitul este arta şi ştiinţa de a obţine fericire. Fericirea definită altfel de fiecare dintre noi. Pentru unii este o stare de bine, de moment, pentru alţii este un rezultat care-i mulțumește, al tuturor realizărilor din viaţă.

Arta culinară devansează știința gătitului. După însușirea tehnicilor de lucru, modul de funcționare a ustensilelor și aparaturii moderne, bucătarii se preocupă mereu de îmbunătățirea și înnoirea artei de a combina, a înlocui, a decora, a prezenta ceea ce obțin în bucătărie. Nu pot face acest lucru decât oamenii în care ambiÅ£ia şi pasiunea stă să fermenteze, să dospească în mod egal și constant pe toată perioada vieÅ£ii...

Nu am pătruns încă în tainele științei și artei culinare, dar alături de ceilalți membri ai familiei mele încerc să le descopăr și să le cunosc. Iată rezultatele!

Știință... într-o înghețată!

În frișcă, menta și lămâia se potrivesc, dar și nescafe-ul ar fi o îndrăzneală, cel puțin pentru înghețata pe care am preparat-o. Dar cireșele amare de pădure?! O nebunie!

Artă?

Mai voiam ceva, mai voiam un gust de-al meu. Ceva amărui, dar nu ciocolată. Ceva amar, dar nu pelin. Am amestecat câteva lingurițe de nescafe. Și în vârf, câte o cireașă amară. Ce aromă! Ce gust! Combinația a devenit artă, deși pare pentru unii o combinație De-mentă!

Știință și artă, în lumea Vânătă!

Am tăiat o vânătă în rondele, cu un cuțit foarte bine ascuțit, am amestecat făina, sarea și piperul, am pus totul într-o pungă. Am scuturat și învârtit bine amestecul. Această operație m-a scutit de alte mișcări mâncătoare de timp. Le-am pudrat apoi cu făină și le-am prăjit într-un teflon cu ulei încins. Până aici, știință.

Puteau fi mâncate. Dar nu, mai voiam ceva. Am învățat feliile de vinete cum să înoate într-un sos din pulpă de roșii din grădina bunicii și jeleu de coacăze roșii. Le-am  fardat de data aceasta cu cașcaval ras și le-am ascuns pentru câteva minute în cuptorul încins. Arătau superb. Câte o crenguță de mărar printre rondele... și platoul arăta ca un colț de grădină. O grădină înflorită. Până la sfârșit a fost artă. Arta m-a ajutat să fac ceva bun și frumos. Fin și apetisant. 

Pentru a salva mâncărurile, pentru a le salva aroma, culoarea, pentru a apăra substanÅ£a lor vitală, integritatea lor, se simte nevoia, în zilele noastre de o nouă ideologie în arta şi ştiinÅ£a culinară...

Nu trebuie să ne fie frică de perfecțiune în aceasta artă și știință: n-o vom atinge niciodată  dacă vom rămâne cuplați pe ideea de a fi doar buni bucătari. Improvizația este secretul care stă la baza transformării științei în artă.

Arta culinară nu a scăpat nici ea de ascuțișul peniței autorilor de epigrame, ca de altfel și celelalte forme ale artei.

El, pictor abstracționst, ea ”maestră în arta culinară”

El pictează, ea gătește,

Ambii la nivel înalt

Și nici unul nu ghicește

Ce creează celălalt. (Vasile Topliceanu)

Gastronomică

Într-o oală cu sarmale
Un piper a fost şocat...
Dorea urgent "osanale"
Pentru "gustul" ce l-a dat...
Sarmaua fiind decor,
Cerea... "drept de autor"... (Contantin Enescu)

Meniul pescarului

Dimineaţa CRAP de foame
ŞTIU CĂ vreau la prânz, dar n-am
Mă rugam spre seară: Doamne,
Dă-mi un SOMN!!! Şi mă culcam. (Ana Maria Gîbu)

                                             

 

Arta celor ce potolesc foamea… - Alexandru Mirăuți

 

De la începuturi oamenii au găsit diferite moduri prin care să arate ceea ce știu mai bine să facă. Cele mai multe dintre aceste talente au devenit arte, printre ele putem enumera arta plastică, artele marțiale, muzica, sculptura, literatura. În ultimul secol omenirea a evoluat foarte mult, așa se explică și apariția altor arte ingenioase printre care se află și arta culinară.

La început mâncarea nu era decât o simplă necesitate a vieții de zi cu zi, la fel ca dormitul și hidratarea. La începuturi oamenii considerau că numai femeile se descurcă în bucătărie, însă viitorul a schimbat toate aceste păreri.

În zilele noastre, gătitul a devenit o artă și putem spune chiar că putem face opere de artă din mâncare și că aceasta nu mai este specifică doar femeii, introducând astfel termenul “bucătar”. Unii dintre cei mai celebrii bucătari sunt:

Mario Batali

După ce a primit o stea Michelin, în 2005, pentru “Babbo Restaurante e Enoteca”, restaurant deschis în 1998 împreună cu Joe Bastianich, importator de vinuri italienești, Mario Batali, alături de partenerul său, a inaugurat încă alte nouă restaurante. Cunoscut de la show-ul „Iron Chef America”, Batali are în prezent contract cu PBS pentru o nouă serie de show-uri de gastronomie.

Gordon Ramsay

Gordon Ramsay este unul dintre cei mai renumiți bucătari din Marea Britanie, având un lanÅ£ de restaurante şi hoteluri în toată lumea. Arta sa de a găti l-a adus pe locul trei în topul celor mai bogaÅ£i bucătari din lume, averea sa fiind estimată la aproximativ 100 de milioane de lire sterline. Încrezător în ceea ce face, Ramsay consideră că "Nu poÅ£i pur şi simplu să faci lucruri excelente şi geniale fără să fii şi tu aşa".

Julia Child

Odată cu prezentarea cărții "Mastering the Art of French Cooking", în anul 1962, Julia Child și-a început cariera în televiziune. Atunci a gătit o omletă, realizând astfel o demonstrație gastronomică la TV, în stil franțuzesc. Succesul a propulsat-o, ajungând ca doar într-un an să debuteze la WGBH, un post local din Boston, urmând ca în timp emisiunea să fie prezentată pe plan naÅ£ional.

Horia Vârlan

Maestru bucătar român care și-a început cariera în televiziune cu emisiunea “Cireașa de pe tort”, cu care a avut mare succes. Acesta cunoaște multe secrete din bucătăria internațională. A lucrat mai bine de zece ani peste hotare în diferite restaurante cu pretenții: „În aceste locuri, meniul are preț destul de piperat, dar la un restaurant bun totul este natural și eco”.

Există mulți alții care au contribuit cu inovații în arta culinară, cei ce potolesc foamea, și continuă să apară pentru a ajuta la evoluția acestei arte.

28 iulie 2012

Urări la ceas aniversar - Alexandru Mirăuți

A fost odată un vis frumos ce a ajuns să împlinească alte visuri de artiști, al căror nume, în timp, o să domnească. Cu o simplă dorință inedită au început. Dorința de a ajunge la scopuri mărețe, de a îndeplini visurile micilor artiști ce urmau să se alăture acelei mici grupări. Astăzi își poartă cu mândrie numele sonor pentru mulți dintre noi, Asociația Vis de Artist, locul unde orice vis poate fi împlinit. Și chiar așa a fost, cu muncă, voință, încredere și răbdare, fiecare dorință, fiecare idee, fiecare vis, toate au fost aduse la viață, ca apoi să devină povești pline de învățătură, momente minunate petrecute între prieteni și motiv principal de continuare în ceea ce au început să creeze.
A fost ușor să treceți peste petale, dar mult mai greu a fost să treceți peste spini. Vă așteaptă-n față un an cu mii de clipe și vă urez să aveți doar clipe fericite, prosperitate, bunăstare și succes. Să știți să alegeți petale fine, asemeni unor regi, și să puteți trece cu bine piciorul printre spinii de pe crengi.
Știu că un simplu “Mulțumesc” nu e suficient pentru că mi-ați acordat ocazia de a fi și eu o petală într-un vis, de artist. La mulți ani!

Lumea toată îmi pare sărbătoare
Să-ntâmpinăm cum se cuvine o floare
O floare de copil, un băiețel,
La Vis de Artist să-și atingă un țel.

Dar ce frumoasă e! Ce ochi albaștri!
Sunt luminați asemeni unor aștri.
Cu păr bălai și față luminată,
Azi ne încântă o frumoasă fată.

Auzi cum munții azi răsună,
De cântec și de voie bună.
La Vis de Artist azi sunt sărbătorite,
5 ani de visuri împlinite.

Fruntea, laurii mereu să ți-o-ncunune
Și-n lumea artelor să fii celebru nume.
Mereu să-ți fie harul ocrotit de zei
Și-n drumul afirmării să strălucești ca ei.

 

Spre altă zi - Ana Maria Gîbu
(Asociației “Vis de artist” la aniversare)

stăpânii întunericului
sunt toboşari în ceruri
când vulturul
obligat să jure tăcere
râde în hohote de lacrima
visului plecat
ninge cu linişte
peste cei acoperiţi
cu voaluri de cântec

adun cuvintele sub frunze de mălin
să nu le atingă jarul verii
cu voi vreau să cunosc
plutirea şi zborul

inima tace

mă prefac în cruce
pe scena dintre stele
braÅ£ele se zbat în ritmuri
de rock şi samba
să leped cuiul
la răscrucea dimineţii
îmbrăţişez alt vis

un “Vis de artist”

 

Blog Stats

  • Total posts(61)
  • Total comments(15)

Forgot your password?